Citat:
În prealabil postat de cezar_ioan
Nădejdea mea e că, citind această carte și dezvoltînd în viața noastră învățătura Bisericii despre viețuirea creștină, groaza mamei la gândul că îi vor muri copiii, se va potoli iar perspectiva noastră, a părinților, asupra vieții și a morții se va rostui cu dreptate întru Hristos și slava lui Dumnezeu. Iubirea noastră pământeană va dura sau nu în veșnicie, va fi schimonosită sau dimpotrivă, transfigurată luminos de harul Duhului Sfânt, după cât de mare și de bună ne va fi pocăința în vremelnica noastră trecere pe pământ. Cartea pe care o arată Cristiboss în postarea de mai sus ne poate fi tuturor un învățător de nădejde.
|
Ciudat,paradoxal,as spune,cum gandurile tale par a fi apropiate de doua aspecte pe care le-am citit recent.Pe de o parte Ioan al Crucii,se afirma in acel studiu,considerat Doctor al Bisericii de catre romano-catolici,spunea ca noaptea asta a noastra,chiar si a credintei,se termina cu zorii,adica cu intrarea timpului in ziua vesniciei.Atunci,cand ajunge la portile vesniciei, sufletul ii cere lui Dumnezeu sa ,,sfasie valul"care il desparte de vederea fata catre fata.Acesta ,,sfasiere"dorita a valului este moartea din iubire. Totul poate trece odata cu aceasta lume trecatoare,ramanind numai iubirea la final.Aceasta meditatie a sa m-a trimis cu gandul la o idee a lui Evagrie Ponticul,care spunea,pentru incurajarea ta prietene,ca: ,,Asa cum trupul acesta se numeste graunte al spicului ce va sa vina tot asa si lumea de fata va fi numita graunte al celeia care va veni dupa ea".Insa ambele idei isi gasesc superbul corolar,si cred ca acesta va fi si mica si nesemnificativa mea contributie pt acest topic,in gandirea lui Isaac Sirianul(in acest sens va recomand si eu o carte,aparuta la Deisis,numita ,,
Isaac Sirianul:asceza singuratica si mila fara sfarsit")care spunea asa(pagina 356):
,,Nu te intrista muritorule de intrarea ta intr-o buna zi in tacerea mormantului,tu care esti mai frumos decat toate,dar supus stricaciunii de ocara mortii.Fiindca Dumnezeu a pus o limita umilirii tale tacute si despuierii tale de toate,cand nimeni nu isi va mai aduce aminte de tine.Pe cat de frumoasa este alcatuirea ta pe atat de uimitoare este stricaciunea ta.Dar nici pentru aceasta sa nu te cuprinda intristarea,caci iarasi o vei imbraca arzand de foc si de Duh si purtand in ea chipul exact al Creatorului tau.Sa nu te tulbure indoieli cu privire la maretia acestei nadejdi,fiindca despre ea te mangaie Pavel zicand ,,EL va schimba trupul smereniei noastre intru asemanarea trupului slavei Sale".
Asadar,la final,cand iubirea Lui va implini totul in toti,cand moartea va fi definitiv inghitita,cand grauntele lumii ce va sa vie va fi incoltit si va umple campul vesniciei,atunci si trupul noastru stricacios isi va afla implinirea, completandu-si menirea lui din eternitate si atunci multi dintre voi,dupa cum se spunea intr-o introducerea la Pateric,vor fi ,,oameni cu aripi de foc"transfigurati in Duh.Unde iti va fi atunci moarte biruinta?
Viata lunga,sper,acestui topic,aveti asa de multe de analizat si spus si altora,
Dumnezeu sa va calauzeasca.