Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar
Este aceeași atitudine de deschidere reciprocă pe care încerc să o prezint neîncetat pe forum, în ciuda reacțiilor ostile venite când din partea unor credincioși când din partea ateilor (îmi amintesc de împotrivirea unui medic psihiatru ateu, de acum un an, doi).
|
Oare aceia cand au o infectie in gat nu iau antibiotice ?
Cred ca trebuie sa apelam la ambele si la credinta si la psihologie si sa pastram fiecareia rolul ei.
Adica psihologia sa nu incalce zona valorilor,a credintelor unui om , iar credinta sa nu isi atribuie zona detaliilor ,observatilor ,practicii.
De exemplu,daca cineva vrea sa traiasca in pustietatea ,psihologia sa vrea sa il trateze de izolationism. Daca cineva vrea sa nu traiasca inainte de casatorie cu partenerul ,psihologia sa incerce sa ii spuna avantajele cunoasterii anticipate a celui cu care vrei sa stai o viata.
Adica acolo unde sunt implicate valorile unui om,psihologia sa le recunoasca , nu sa le considere ca probleme.
Sunt convins ca asa se si intampla cand pacientul sau psihologul au macar unul din ei credinta . Cand ambii nu au, cred ca pot aparea tot felul de solutii bizare,de dragul rezolvarii unei probleme.