ADEVĂRUL DESPRE MOARTEA LUI I. GH DUCA. De ce a fost asasinat primul ministru liberal.
http://www.buciumul.ro/2013/12/29/ad...rea-s-o-apere/
ANGAJAMENTUL PARTIDULUI LIBERAL
Deși Partidul Național-Țărănesc dăduse suficiente dovezi de energie în reprimarea „agitațiilor” legionare, adversarii Mișcării erau tot nemulțumiți de Vaida-Voevod, președintele acestui guvern. El era, după părerea lor, prea slab, prea legat de trecutul său naționalist de pe vremea în care luptase împotriva opresiunii maghiare, pentru întreprinderea hotărâtă a unei radicale operațiuni contra Mișcării. Presa partidului liberal îl acuza de „toleranță față de Mișcare”, de „cochetărie cu extrema dreaptă” și cerea îndepărtarea guvernului. Presa externă, asmuțită de Nicolae Titulescu, îl acoperea cu aceleași acuzații, cerând să se pună capăt agitațiilor „hitleriste” în România ; pe de altă parte, țara noastră risca să-și piardă creditul politic și financiar al străinătății.
A-l îndepărta pe Vaida-Voievod era un lucru simplu ; însă mai dificil era de găsit partidul și șeful de guvern dispuse să-și asume rolul de călău al tineretului românesc. Căci regele, în acel moment, nu mai atribuia puterea decât pe baza unui criteriu unic : partidului și conducătorului care își vor lua angajamentul să trimită la închisoare sau în mormânt tineretul naționalist.
Partidul Poporului era prea slab numeric și conducătorul lui, mareșalul Alexandru Averescu, n-ar fi acceptat niciodată puterea cu acest preț. Celelalte formațiuni politice erau și mai slabe, pentru a fi luate în considerare în ceea ce privește succesiunea. Nu rămânea deci disponibil, pentru executarea acestui sângeros mandat, decât Partidul Liberal. Acest partid nu se bucura de nici o popularitate ; el dispunea, în schimb, de cadre puternice și disciplinate. Trecutul îl desemna în afară de asta, pentru acest rol riguros și brutal. El comisese primele asasinate politice din România ! El dăduse frumoasele dovezi „de energie” când, în 1907, fuseseră masacrați 11.000 de țărani.
Totuși, exista o dificultate privind trecerea succesiunii acestui partid. Raporturile sale cu regele Carol II erau încordate. I.G.Duca, conducătorul Partidului Liberal, se pronunțase, la 8 iunie 1930, împotriva restaurației și încă mai era pornit contra metresei regelui, Elena Lupescu. La rândul lor, regele și doamna Lupescu îl detestau profund pe șeful Partidului Liberal. Pentru încetarea acestei aversiuni, regele a fost supus unor puternice presiuni interne și externe, ca să ia în seamă serviciile pe care Duca le-ar putea aduce „cauzei”, în acel moment. Problema legionară încurca orizontul și unea toate clanurile politice, deasupra intereselor sau a caracterelor disparate : regele Carol nu putea suporta ascendentul lui Corneliu Codreanu asupra tineretului ; Elena Lupescu îl instiga pe rege să persecute pe legionari, prin solidaritatea cu coreligionarii ei ; Partidul Liberal își vedea viitorul amenințat de creșterea curentului naționalist ; iar Titulescu, în calitate de eminență cenușie a conspirației comuniste, refuza colaborarea cu orice guvern ce n-ar fi luat măsuri radicale în vederea lichidării „pericolului Gărzii de Fier”.
În ceea ce privea Partidul Liberal, clauza nimicirii Gărzii de Fier nu era o condiție care să-i displacă. Partidul Liberal nu era un partid de mase. Singura lui posibilitate de a supraviețui politic era de a nu fi oprit de la sursa puterii : Coroana. El nu putea ajunge la guvern decât de sus în jos, adică prin bunăvoința factorului constituțional. Mai mult, o dată instalat la conducerea țării, el s-ar fi aflat în situația de a falsifica alegerile, pentru a-și asigura majoritățile parlamentare. Dacă climatul politic se schimba (așa cum voia Corneliu Codreanu) în direcția unei aplicări sincere a legalității constituționale, acest partid ar fi fost măturat de pe scena politică. Pe calea liberă a sufragiului universal, niciodată Partidul Liberal n-ar fi ajuns la putere. Impopularitatea cronică de care suferea îl împiedeca să înfrunte o luptă politică loială, lăsând țara să-și aleagă liber dintre diversele grupări politice.
În fața popularității crescânde a Mișcării Legionare, Partidul Liberal se vedea iremediabil pierdut.
Când s-a cerut lui I.G.Duca, ca o condiție „sine qua non” a venirii la putere, combaterea Gărzii de Fier prin cele mai energice mijloace, el și-a dat consimțământul.
Deși în fața acestei perspective Duca avusese câteva ezitări, așa cum mărturisesc mai multe personalități politice, și chiar el avusese presentimentul unui sfârșit violent, până la urmă rațiunea partidului a învins, eliminarea Mișcării fiind socotită drept o condiție de supraviețuire pentru Partidul Liberal.
Nu în aceeași situație se afla Partidul Național-Țărănesc. Acesta era un partid de mase, cu o solidă popularitate și, în consecință, nu depindea, în aceeași măsură, de sprijinul Coroanei. Activitatea politică a lui Corneliu Codreanu nu-i amenința existența politică. La nevoie, se putea chiar avea în vedere o alternativă de guvern între legionari și național-țărăniști, cu perpetua excludere a liberalilor. Evident, conducătorii acestui partid se bucurau, în forul lor interior, de perspectiva unei lupte între legionari și liberali. Aripa marxistă a partidului saluta lupta aceasta ca o proiecție a propriei lor ideologii ; în timp ce aripa conservatoare specula posibilitatea de a vedea tinerimea legionară, decapitată și dezorientată, căutându-și refugiul în rândurile acestui partid.
Începând cu vara anului 1933, „VIITORUL”, organul oficial al Partidului Liberal lansă o vehementă campanie împotriva Mișcării, acuzând totodată pe primul-ministru, Vaida-Voevod, de complezență față de „agitatorii” Gărzii de Fier. O directă invitație, conform intenției evreilor din străinătate, de a face presiuni asupra suveranului român, înainte de a veni la putere ; căci era singurul mod, pentru ei, de a se debarasa de coșmarul Gărzii de Fier.
“Zilele acestea vom coborî ca neam pe scara celei mai mari umiliri românești. Doi bărbați de stat români, I.G.Duca și N.Titulescu, vor aranja cu fața politică a trustului bancherilor jidani de la Paris, interesați, pe de-o parte, de exploatarea nemiloasă a bogățiilor țării și, pe de altă parte, în a asigura o cât mai fericită situație coreligionarilor lor din România, venirea la putere a Partidului Liberal.
Aceasta, cu condiția formală, cu angajamentul de exterminare, prin orice mijloace, a Mișcării Legionare. Bancherilor străini nu le convine o nație românească legionară, tânără, puternică, mândră și care să-i scuipe afară din țară, cu toate capitalurile de pradă.
Și astfel, ca o împlinire a suferințelor de peste zece ani, ni se pregătește, fără a fi cu nimic vinovați, cununa morții” (C.Z.C.,Pentru legionari, p.441,ed 1940).