View Single Post
  #39  
Vechi 13.01.2015, 13:54:44
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Citat:
În prealabil postat de planoristul Vezi mesajul
.... ma spovedesc la el numai ca el nu stie ce este in sufletul meu ...
Dacă nu vă puteți spovedi (precum scrieți), măcar stați omenește de vorbă cu preotul și spuneți-i ce vă frământă. Deschis, omenește, bărbătește. Cu smerenie.
Cândva am cunoscut un tată îndurerat care nu putea accepta că îi murise fiul. Băiatul lui fusese bolnav și, plecînd într-o excursie la munte, înaintea Crăciunului, s-a izolat de grup și s-a sinucis. A ales să moară prin înghețare, undeva prin Bucegi. O poveste tristă, mult cercetată de Poliția Capitalei, cu vreo câteva decenii în urmă.
Ei bine, acest domn nu putea accepta moartea fiului, cum adeseori se întâmplă. Rămăsese blocat undeva la intrarea în doliu. Doliul este un proces aparte, format din câteva etape care, dacă nu sunt parcurse îl țin pe om în menghina durerii și îl înnebunesc de-a binelea. Tatăl nu putea accepta evenimentul crunt al morții fiului său întrucât nu înțelegea cum a fost posibil să i se întâmple asta.
Și astfel a început să scornească tot felul de cauze, să facă tot felul de legături între oameni și evenimente, să creeze așadar o explicație pe care să o poată în sfârșit accepta. Din păcate, explicația cu care s-a putut liniști a fost doar aceea că fiul său fusese omorât. De cine? De colegi (care, susținea tatăl îndurerat, erau geloși pe calitățile excepționale ale fiului său - băiatul era foarte talentat la desen, la pictură, câștigase multe premii la concursuri naționale din domeniul artelor plastice). Așa se face că, pe rând, mai toți colegii au fost cercetați de Poliție, au fost urmăriți pe ascuns, au fost ascultați (mai ales cei cu telefoane fixe, acasă), au fost vizitați de tatăl care devenise, între timp, detectiv... O poveste tristă, foarte tristă, în care au fost angrenați o mulțime de oameni, inclusiv profesorii de la facultate, decanul, comitetul studențesc etc. Un val de paranoia, de suspiciune și bănuială cuprinsese pe atunci facultatea. Toată lumea se întreba dacă nu cumva ucigașul e cel cu care tocmai vorbește... Pesemne că portarul îl bănuia pe decan, când acesta venea dimineața la slujbă, iar decanul îl bănuia pe portar când acesta se retrăgea în ghereta lui....

*

M-aș bucura să înțelegeți că doliul este un proces cu mai multe etape. Durerea pentru cel pierdut e atât de mare încât o vreme nu ne mai lasă să trăim. Suferim și facem nenumărate scenarii, ne tânguim, ne uscăm de-a binelea corpul și sufletul. E foarte important să traversăm etapele acestui proces, în mod firesc, altfel ne menținem prin libera voie într-un coșmar prelungit.
Dacă îmi permiteți o sugestie, ați putea avea în vedere următoarele:
1) e foarte important să plângeți, să vă văitați, să urlați, să exprimați durerea din toți rărunchii; fără însă ca prin aceasta să faceți rău cuiva! O faceți singur, fie și pe câmp sau în pădure, deși mai bine ar fi să aveți un prieten de nădejde alături, care să vă asiste și să vă mângâie cât timp veți trece prin clipe care vor părea a fi sfârșitul. Nu va fi sfârșitul, dar senzația e groaznică. Doliul se parcurge prin suferință. E ca la naștere.
2) acceptați cu gândul că viața și moartea nu țin de noi, oricât ne-am strădui; murim noi, ne mor părinții, ne mor copiii - orice am face nu ne putem împotrivi; dacă a murit, înseamnă că așa trebuia să se întâmple, așa a hotărât Dumnezeu din pricini numai de El știute. Și noi vom muri, noi doi care vorbim aici și noi toți care scriem azi pe forum - peste câțiva ani nu va rămâne nici pulbere din toți cei care au scris aici. Ne vom topi ca lumânarea și fumul vieții noastre va fi împrășiat de vânt...
3) vorbiți deschis cu preotul; mărturisiți-i toate (absolut toate!) gândurile rele pe care le-ați avut despre dânsul și cereți-vă iertare; vă veți elibera de durere și de resentimente, veți putea respira liniștit, în pace; abia apoi (după dobândirea împăcării sufletești) îl veți putea ajuta pe fiul dvs., prin rugăciune curată și milostenie; deocamdată sunteți în neacceptare, în împotrivire și răzvrătire - e de înțeles dar nu e folositor nimănui: scăpați de starea asta! ieșiți din camera ei!
4) faceți toate cele care alcătuiesc doliul bisericesc - țineți toată rânduiala (are un rost bine stabilit, e pentru ajutorul celui plecat dar și pentru ajutorul sufletesc al celor care au rămas);
5) faceți milostenie, de câte ori vă vine gândul rău; amintiți-vă că Hristos stă la ușă, bate și așteaptă să Îi deschidem. Dacă Îl imaginați pe Hristos ca pe un Suveran răzbunător, așezat undeva pe un tron îndepărtat și inaccesibil nouă, atunci vă vor bântui mai departe gândurile negre. Amintiți-vă că Domnul este Umil. Vă puteți imagina un om sărman, îndurerat că i-au murit copiii în chip bestial, care stă la ușă așteptînd cu răbdare nesfârșită să i se deschidă? Gândiți-vă, acum când sunteți îndurerat, cât de mare e durerea lui, cât de umilă îi este așteptarea. Pentru că nici dvs. nu îi deschideți. Nu vreți. Deși omul acela nu este oarecine ci este Făcătorul cerului și al pământului, este Cel în Mâna Căruia suntem și noi și sufletul fiului dvs.
Lăsați pe Hristos, Cel care stă la ușă (adică în preajma gândurilor noastre, la ușa sufletului nostru), să intre. Deschideți ușa, cu lacrimi, cu hohot de plâns mare și cădeți la picioarele Lui și spuneți doar atât: "Doamne, iartă-mă! Doamne, ajută-ne! Doamne, ai milă de fiul meu!"
Mai departe vă va răspunde El, Dumnezeul nostru al tuturor, Mângâietorul, Cel Care ne poartă de grijă și ne mântuiește. Vă va răspunde cu pace. O veți primi în dar pe loc, într-o clipită. Mai ceva ca fulgerul.

Mergeți deîndată la preot și descărcați-vă sufletul! Dumnezeu să vă binecuvinteze.

Last edited by Ioan_Cezar; 13.01.2015 at 15:11:54.
Reply With Quote