Buna,
Nu stiu ce informatii ar trebui sa ofer. Asa cum a afirmat anterior prima data mi s-a spus ca sunt blesteme/farmece cand aveam 21 de ani, cand din curiozitate si pentru a le deonstra prietenelor mele ca sunt duse si le face o ghicitoare de bani, mi s-a ghicit in carti si in cafea. Mi s-a spus doar ca nimeni nu se poate apropia de mine. La vreme respectiva nu am dat importanta, casatoria sau gasirea unui prieten era ultima mea grija. Voiam sa fac cariera, nu prea imi pasa ca sunt singura. Voiam sa vad lumea, aveam o gramada de alte lucruri de facut pana sa ma gandesc la asta.
Apoi dupa cativa ani fiind la un eveniment unul dintre participanti a adus in sala un baiat de vreo 15 ani care vindea icoane ca sa reuseasca sa plateasca chiria in care locuia cu parintii. I-am cedat mancarea mea si m-am oferit sa-l duc unde vrea sa ajunga dupa ce termina de mancat. In masina baiatul respectiv mi-a spus ca ar fi trebuit sa fiu casatorita de la 23 de ani. Mi-a mai spus niste lucruri pe care nu avea cum sa le stie, am simtit ca a vazut in sufletul meu. Nu stiu daca asa ar fi trebuit sa fie, desi cu ani inainte simteam ca gasisem persoana.
Evident am trecut cu vederea si acest aspect, eram inca foarte tanara. Intre timp lucrurile au evoluat dupa acelasi tipar, dar preocupata de alte aspecte nu am bagat in seama. Dupa vreo 7 ani persoana din trecut s-a intors. Parca se relua de unde ramasese, dar totusi nu se lega. Cred ca atunci mi-am pus primul semn serios de intrebare si am inceput sa imi analizez relatiile. Am constientizat modelului dupa care se intampla de fiecare data. Am analizat barbatii pe care i-am cunoscut si mi-am dat seama ca majoritatea aveau "ceea ce trebuie", dar totusi desi fiecare isi gaseste pe cineva cu care sa alerge macar o perioada la mine nu se putea. Din pacate de multe ori ne mintim singuri si ne spunem ca mai este timp, ca inca nu am realizat tot ceea ce trebuia sa realizam si ca "ce e al tau e pus de-o parte".
Pe de alta parte, uitandu-ma in jurul meu am simtit ca nu e cazul sa fiu nerecunoscatoare ca nu mi se intampla si asta, ca am o gramada de alte lucruri pe care altii nu le au, ca sunt norocoasa ca mi-a dat Dumnezeu o minte care m-a ajutat sa imi realizez toate dorintele, sa imi fac o cariera, sa calatoresc, ca am o familie iubitoare, ca mi-am rezolvat o multime de probleme. De fiecare data cand incercam sa investighez problema asta in jurul meu apareau oameni cu probleme foarte grave, care ma faceau sa imi fie rusine ca nu sunt multumita de viata mea si sa aman pe alta data ganditul la acest aspect.
Am lasat recunostiinta de-o parte acum vreo 2 ani cand deja considerand ca am obtinut cam tot ceea ce aveam nevoie din punct de vedere profesional, material si recreational, considerandu-ma o femeie de succes mi-am spus ca as putea sa ma concentrez si pe gasitul persoanei potrivite. Relativ repede dupa aceasta rezolutie, a aparut si o persoana care parea potrivita din toate punctele de vedere. Aveam discutii nesfarsite, amandoi paream ca avem sentimentele potrivite si totusi dupa doar cateva saptamani ceva s-a schimbat. Atunci am avut o senzatie ca sunt blestemata. Pe parcursul urmatoarei perioade e a incercat sa reluam lucrurile, dar de fiecare data convingerea ii scadea cand urma sa ne vedem.
Dupa acest nou esec am inceput sa ma gandesc serios la ceea ce mi s-a spus in tinerete si am inceput sa merg la slujbe. Aici intervin si preotii care de cum m-au vazut au simtit ca trebuie sa imi faca slujbe pentru dezlegare.
Acum vreun an de zile am cunoscut o persoana sensibila la energiile oamanilor. Nu mi-a spus la inceput, doar dupa ce am inceput sa am manifestarile din timpul slujbelor ca energia mea il afecta, simtea de-a dreptul durere fizica. Acum nu o mai simte.
Intre timp s-a mai repetat o data pe acelasi model.
Cred ca asta ar fi desfasurarea actiunii. Merg la biserica in fiecare saptamana unde mi se fac slujbe doar mie. Am sfintit casa, s-a facut maslu in casa, m-am spovedit, tin post in fiecare miercuri si vineri. Am citit o gramada de acatiste, rugaciuni, am slujbe platite prin toata tara.
Pe partea spirituala nu as putea sa spun ca am fost constanta in ceea ce priveste mersul la biserica. Imi amintesc de mine copil ca mergeam la biserica, ca ma spovedeam, impartaseam. Toata pana undeva la 13-14 ani cand in urma interactiunii cu 2 preoti, l aintervale scurte de timp, am ajuns decis sa nu mai merg la biserica. Cumva vazand uraciunea si cruzimea acelor oameni mi s-a parut stupid ca persoane care poate au mai multe pacate decat mine sa imi intermedieze relatia cu divinitatea. Chiar daca nu am mers la biserica in aceasta perioada am incercat sa fiu o persoana buna, am ajutat cand am avut ocazia, mi-am exercitat profesia astfel incat ceea ce stiu sa fac sa nu prejudicieze oameni nevinovati.
In familia mea toate femeile viseaza. Nu stiu daca este relevant. Eu cred ca e un dar, nu il vad drept o chestie necurata. Este e o povara pentru ca stim ca se indeplinesc (de exemplu eu am visat intr-o noapte un barbat prabusindu-se si voci in jurul lui spunand ca a facut infarct si a doua zi am aflat ca o ruda indepartata murise din cauza unui infarct).
Eu ma conectez la persoane si le preiau emotiile.
De cateva ori am avut senzatia de prezenta straina in camera. Intr-o noapte fiind semi-treaza) am vazut o entitate intunecata indreptandu-se spre mine. Am simtit care era negativa. Nu mi-e frica de intuneric, dar atunci am simtit o frica cum rar am experimentat. De fiecare data cand adormeam entitatea respectiva si continua drumul spre mine. Pana cand am spus Tatal Nostru nu a disparut. Dupa ce a murit bunicul meu am simtit in timp ce dormeam o mana atingandu-ma pe umar in timp ce dormeam. Cand m-am trezit senzatia ca am fost atinsa a persistat. Nu am simtit ca ar fi fost o prezenta negativa.
Am vorbit intr-un vis cu o persoana care a murit inainte sa ma nasc. Mama mea vorbea cu dor de stra-bunica ei si cand m-am indreptat spre camera mea mi-am spus ca mi-as fi dorit sa o cunosc. In acea noapte mi-a aparut o persoana necunoscuta despre care simtema ca este decedata. Cand am intrebat cine este mi-a spus ca trebuie sa stiu pentru ca eu am chemat-o. Dupa vreun an de zile mergand in satul de unde este mama mea am cerut sa fiu dusa la mormantul stra-bunicei ei. Persoana din poza de pe crucea din cimitir era tocmai femeia cu care vorbisem.
Incercand sa inteleg lucrurile nefiresti pe care le experimentez uneori am aflat ca am astfel de experiente din care ca as avea al treilea ochi mult mai deschis decat ceilalti oameni.
mi-am exersat rabdarea de-a lungul timpului. Pot sa accept ca singuratatea ca fiind parte din soarta mea. Nu am neaparat o problema cu asta. As putea sa adopt un copil caruia in acest moemnt pot sa ii ofer tot ceea ce are nevoie. Nu as vrea sa trebuiasca sa accept singuratatea ca venind din manifestari exterioare negative.
|