Domnii Plesu, Liiceanu, Patapievici si ceilalti, vor spune mereu lucruri foarte interesante. Iar asta imi pare evident, intrucat asta au si facut toatat viata: au invatat sa produca snoave interesante, sa gandeasca, sa exprime. Au si talentul si munca si scolile si toate conditiile unei reusite pe linia asta. De aceea ii si admir. Si le iau apararea (de parca ar avea ei nevoie...) in fata celor care le minimalizeaza opera si rolul in societate.
Cand, insa, vine vorba de Biserica, cand ii aud vorbind [i]despre [i]Dumnezeu.... Cu mina lor vesnica de intelectuali rasati, cu mimica aceea sigura de sine si cu acel mod de a pune cuvintele... Cand, in fine, intru in atmosfera creata de ei cu dibacia caracteristica, patinata de mii de discursuri.... Atunci simt clar si cred ca inteleg ca, pur si simplu, asa putem vorbi la nesfarsit... Problema e ca nici cea mai savuroasa deiscutie purtata de vreunul dintre acesti inetlectuali nu-mi risipeste certitudinea faptului ca ma aflu in fata unor actori.
Care joaca o tragicomedie pe scena meschina a unei Romanii care, dupa mine, se zbate intre vocatia ei de a crea intelectuali isihasti si surogatele nesfarsite oferite de zbuciumata si trista ei istorie.
Deplang mereu nesansa de trai in mediul cultural oferit de o cultura minora, impanata cu trucuri ale unor saltimbanci ai cuvantului si de o "imbisericire" care trece cand prin culoarele ministerelor si Cotroceniului, cand prin birourile contabililor unor edituri profitabile, cand prin aerul curat al Paltinisului... Numai prin inima infricosata, imbolnavita si disperata a multimii de oameni debusolati nu prea reuseste sa treaca.
Nu era destul ca suntem "ici au cote de l,orient, ou tout est pret a la legere...", era nevoie sa fim si in fundul gandirii.
Cartile si conferintele or fi bune, or fi folositoare, or fi interesante. Nu neg asta, nu contest, dimpotriva!
Nu sunt, insa, tamaduitoare. Cand, de fapt, asta e marea prioritate, intrucat ... e boala mare in popor.
P.S. Intrucat pe forum sunt multi admiratori ai domnilor intelectuali "imbisericiti", iar acesti forumisti imi sunt mult dragi mie, inchei cerindu-mi mai intai iertare ca nu le-am impartasit entuziasmul si ma straduiesc ca, pe viitor, sa imi cenzurez impresiile subiective pe tema sensibila a intelectualilor nostri de azi. M-as bucura sa fiu eu cel care vede stramb, avind ochiul rau. Dar si mai mult m-as bucura sa avem cu totii ochiul cel bun si sa avem cu adevarat ce vedea..
|