Citat:
În prealabil postat de antoniap
Pe topicul urmator, de asemenea au fost dezbatute aspecte importante care preced intrarea in viata monahala. Nici fuga de ispite, nici fuga de necazuri nu sunt argumente pentru o astfel de hotarare, ci dorinta de a ne dedica viata lui Hristos. Odata ajunsa acolo, trebuie sa stii ca scopul vietii crestine este dobandirea Duhului Sfant. Adica sa devii inger in trup.
De aceea, e important sa cauti manastiri in care se respecta randuiala monahala de rugaciune. Daca esti tanara, cauta o manastire cu stareta in varsta, induhovnicita sau cu un astfel de duhovnic. Apoi, trebuie sa stii ca vei fi pusa la incercare pentru a ti se verifica smerenia, rabdarea si toate celelalte virtuti crestine. Daca scopul intrarii in monahism este unul corect, atunci vei lupta cu pacatul si vei dobandi virtuti, fiind apoi un model pentru altii. Dumnezeu sa iti ajute.
Drumul spre calugarie (  1 2 3 ... Ultima pagină) |
cred ca este naiv omul care crede ca in viata asta pamanteasca nu exista ispite si necazuri,oriunde te ai duce Dumnezeu te incearca din marea lui bunatate si mila pt a ne mantui,chiar si pt omul ateu exista astfel de incercari.deci primele 2 sunt excluse.un astfel de om care se insala in felul asta nu stie ce riscuri isi asuma,cred ca se poate vatama mai usor.motivul meu cel mai important este dragostea.nu vreau sa par fatarnica.stiu ca dragostea mea nu este pura.stiu ca a L iubi cu adevarat pe Dumnezeu se demonstraza numai prin iubirea de aproapele.cert este ca mi s a descoperit o parte din dragostea dumnezeiasca-venita de la El.si prin asta am iesit din intuneric-a necesitat ceva timp.am vazut o parte din adevari,mi am vazut pacatele carora nici nu le acordam importanta si nu stiam cat de vatamatoare pot fi,chiar si unele mici(bine...unii spun ca nu exista pacate mici,ca toate sunt mari,sunt intr o stransa legatura si premerg unul altuia).mi am dat seama de starea mea duhovniceasca si simt nevoia de doctor de suflete ca de aer,pt vindecare.povestea asta cu ranile sufletului e veche,oricum toti le avem...eram constienta de ele,dar nu le stiam originea.acum ca am aflat nu numai ca vreau sa ma vindec,dar prin faptul ca mi s a descoperit adevarata fericire,cea dumnezeiasca,care nu se compara cu cea lumeasca amagitoare si trecatoare imi doresc si mai mult.o sa mi spun si conceptia mea despre fericire-pt mine singura fericire valabila e doar cea care are continuitate si daca este si dincolo de moarte atunci depaseste toate standardele...e mai mult decat perfecta.problema este ca unii ca mine care cred doar in fericirea absoluta(fara suferinte-bineinteles cea cereasca dobandita) tindem sa anulam orice alt tip de fericire si traim intr o nefericire interminabila.sunt mai pesimista din pacate.staretul Tadei spunea ca cine si doreste fericirea din prima fara osteneala,cine are asemenea asteptari,este cam superficial si se insala pe sine.stiu ca starea de apatie se castiga prin osteneala multa,ca orice alt lucru de altfel.mai demult cand eram oarba vroiam sa elimin sursa raului.sunt prea legata de lumea asta,stiu ca se dezradacineaza greu,dar raspunsul care mi a venit este lipsa patimilor.nu am pretentii mari,nu vreau sa ma dau eu mandra daca n am bogatii sufletesti si sa cad in ridicol sa se inteleaga ca vreau sa tintesc cat mai sus posibil intr un timp asa de scurt.nici nu vreau sa mi fac planuri marete.vreau sa ma las in mana Domnului pt ca voia mea nu este buna.imi doresc cu orice pret mantuirea,macar un coltisor de rai acolo.eu care nici macar n am pus piciorul pe prima treapta...consider ca plecarea mea ar fi o binecuvantare,o lupta grea si o salvare de mine nu o retragere-e prea dur si incorect cuvantul,dupa parerea mea.am cautat,am citit si scara raiului...m am speriat putin,m am luptat cu indoielile.m am intrebat intr un final cine poate trece peste atatea curse?mi se parea imposibil de respectat,de urcat treptele si dureroasa calea.singurul atitod pt vindecare este amar-umilinta...dar n am vrut sa mi schimb parerea-eram cam dezamagita-pt ca noi traim niste vremuri de grele incercari si de necredinta,de nedreptate in plin si de cadere sociala,lucruri absolut vatamatoare si insuportabile.eu sunt cam visatoare de fel,ma scuzati.poate ca o sa exagerez putin,dar simt ca aceasta lume nu mi apartine,aici sunt doar o calatoare.misiunea mea e sa ma mantuiesc si in timpul vindecarii sau dupa,sa le fiu de ajutor si altora,nu sa mi pierd vremea(parca am senzatia de lipsa de timp)si sa ma intorc acasa(cer).am un dor f.mare.ma scuzati ca mi insir gandurile mele.dar cred ca Dumnezeu e cel mai important pt mine si n as putea exista fara El si fara buna Lui maica care m a scos din indiferenta la lumina.acum nu stiu cat de bine intemeiate vedeti voi motivele,dar nu stiu daca pot sa stau departe de persoanele dragi(sfintii).oricum n am ce sa pierd din societatea asta.am incredere in Dumnezeu ca ma voi elibera din legaturile de nimic si lumesti,povara care ma apasa destul de greu.nu mai vreau sa ma mai inrobesc lumii.trebuie sa inteleg ca tot pamantul de l voi lasa nu se compara cu tot cerul.pt ca Dumnezeu ma va rasplati insutit.vreau sa traiesc in adevar.e mult de discutat pe tema asta,nevoia de hrana duhovniceasca,asa ca mai pe scurt imi doresc f.mult.cu mantuirea nu e de joaca.nu e ca si cum vii,stai o vreme si "bagi divort" de prea multe mofturi.implica taierea voii proprie si supunere chiar in fata Domnului,trebuie si discernamant ca s au lipsit vremurile de cuviosi buni.stiu ca nu mai este calugaria de pe vremea lui Ioan Scararul,pt ca a decazut mult credinta in epoca asta,dar acum este adaptata la puterile noastea.cine crede ca va ajunge la starea sf.parinti ai vremurilor trecute se insala,sau daca incerc sa le urmez sfaturile la litera,dar e bine de stiut tot ce au scris ei sa nu cadem in inselare.e ceva destul de serios.o schimbare radicala,dar nu strica sa vad cum e.as vrea ca Dumnezeu sa mi descopere locul,eu nestiind ce mi trebuie si ce e bun pt sufletul meu.multumesc pt pareri.
cu ajutorul dragostei pot trece marea "Doamne cel ce ai facut cele de deasupra crugului ceresc si ai zidit biserica,Tu pe mine ma intareste intru dragostea Ta ca tu esti marginea doririlor si credinciosilor intarire,unule iubitor de oameni".