[Demetrius]

În prealabil postat de cezar_ioan

După acest început al definiţiei urmează câteva însuşiri ale sufletului care cred că îi sunt proprii, într-adevăr.

Mă încurcă, însă, aici termenul de "substanţă". Mă duce cu gândul la molecule, la atomi, la materie... În ce sens oare e folosit termenul de "substanţă"? Există cumva o altă traducere?

Mă gândeam la entitate, ca existenţă determinată, dar nu îmi place deloc cum sună... Şi apoi e prea general, prea nespecific.

Poate că dificultatea e să încadrăm conceptul, atunci când încercăm definirea, prin raportare la genul proxim.
Putem da şi alte feluri de definiţii?

P.S. În psihologie se foloseşte de asemenea termenul de suflet, cu sinonimele duh, spirit, psihic. Dar psihologia academică nu vede sufletul în legătură cu Dumnezeu ci mai degrabă în legătură cu determinanţi naturali precum creierul, relaţiile biologice şi sociale etc.
Deci astfel de accepţiuni nu îmi par potrivite pentru topicul de faţă. Sunt psihologiste, reducţioniste, ne putem detaşa imediat de ele. Mai ales sunt foarte analitice.

P.P.S. Îmi amintesc că părintele Rafail Noica spune undeva că prin suflet ar fi mai potrivit să înţelegem pur şi simplu persoana, omul, spre a depăşi capcana analitică.

Foarte importantă această înțelegere fiindcă de la acest moment se schimbă atât viziunea propriei identități cât și accentul care se pune pe trup în fiecare faptă.