Harul dumnezeiesc îl cercetează pe omul cel ce crede și care se pocăiește în mod corect. Harul dumnezeiesc îl duce „de la moarte la viață” și îi descoperă toate tainele lui, nu în mod simplu, teoretic, ca unui spectator, ci ipostatic și organic, preschimbându-l „din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului”.
Punctul de plecare al acestei întregi frumuseți duhovnicești este pocăința, iar pârghia principală a acestei lucrări este rugăciunea. Iată ce spune referitor la rugăciune marele ascet Macarie Egipteanul în Cuvant despre păzirea inimii:
„Capul oricărei virtuți și vârful izbânzilor este rugăciunea stăruitoare, prin care și celelalte virtuți le vom putea dobândi prin cererea zilnică de la Dumnezeu”.
Iar în altă parte spune iarăși:
„Dacă nu vom înceta osteneala rugăciunii și a nădejdii, nu vom greși”.
In cuvântul despre rugăciune spune din nou:
„Lucrarea rugăciunii și a cuvântului săvărșindu-se în chip armonios se face mai presus de orice virtute și poruncă”.
|