[Ioan_Cezar]

Cînd particip la un interviu pentru obţinerea unui loc de muncă nu mă pregătesc dinainte. Savurez necunoscutul clipei aceleia şi las lucrurile să se întâmple firesc. Altfel m-aş constipa, printre altele.
Îmi place să fiu surprins de întrebările interlocutorului. Ador situaţiile care miros a proaspăt, a sincer, a autentic. Detest prefabricatele. Viaţa nu merită trăită, pentru mine, prin continuă anticipare, ci merită îmbogăţită prin participare onestă în fiecare clipă. Ce plăcut e să te descoperi vulnerabil! Cât de omenesc, cât de real!
Nu merg să cer măriri de salariu. M-a ajutat Dumnezeu să nu fac niciodată acest gest până azi. Poate e singurul lucru de care sunt mulţumit în viaţa mea. Mă simt liber în modestia şi chiar sărăcia mea. Printre altele asta îmi permite să iubesc şi să experimentez ajutorul omenesc. Uneori ajut şi eu pe cei aflaţi în nevoi, cum pot.

Cînd începe o nouă zi ştiu că mă voi întâlni cu oameni cărora le fac viaţa grea, adeseori fiind certat cu bunul simţ. Trebuie să fiu pregătit pentru ispitele ce-ar putea să apară din partea mea.
Am o soacră bună şi adeseori o ispitesc să îşi facă păcate din cauza mea.
Dacă sunt pornit să-mi vărs nervii, uneori chem în ajutor pe Dumnezeu. Dar la mine e mai iute mânia.
Cînd merg pe stradă, de fapt oriunde sînt oameni, ispitele apar din mine cînd nu mă aştept. Unele destul de serioase şi absolut surprinzătoare.

De asta visez uneori să devin ca asceţii (dar sunt trândav, leneş, fricos). Să scutesc lumea de persoana mea incalificabilă. Aş vrea să lucrez rugăciunea continuă şi de calitate oriunde mă aflu. Dar eu sunt prins aici, între oameni, pentru că aşa am ales. Mi-a plăcut comoditatea vieţii între oameni, mi-au plăcut plăcerile, slava deşartă, iluzoriile împliniri de sine. Nu am avut frica lui Dumnezeu şi mi-am risipit tinereţile, viaţa. Iar acum trebuie să fac faţă consecinţelor alegerilor mele, nu am de ales. De asta am nevoie de o grijă neîntreruptă din partea Domnului, mai ales că păcatele mele fac din mine o persoană prea puţin ortodoxă.

Căci am ajuns să-mi închei fiecare zi certat cu semenii şi cu Dumnezeu.
Doar seara, când rămân însingurat şi plâns în camera mea, cer ca măcar clipa aceasta să fie fără de păcat, de la Domnul...

Iartă-mă, Doamne!