[quote=Mihnea Dragomir;440933]Un alt lucru pe care nu îl știm (dar, de data asta, avem motive să-l presupunem) este dacă Isus înviat purta mereu stigmatele, ori dacă acestea deveniseră vizibile numai spre a-i convinge pe apostoli. Sf evanghelist Luca, ce ne prezintă în modul cel mai detaliat episodul cu cei doi din drumul spre Emaus, nu ne spune nimic despre stigmate. Ei s-au întâlnit cu Isus înviat, dar nu l-au recunoscut. Au avut un dialog întreg, un drum întreg, au petrecut seara împreună, vorbind cu El și L-au recunoscut abia la cină. Ni se spune modalitatea după care L-au recunoscut: după cum frângea pâinea (moment euharistic). Nimic despre semnele cuielor. Probabil că, dacă le avea, L-ar fi recunoscut mai devreme.
Dar de ce Isus, într-un caz (mai precis în două) își arată semnele cuielor, pe când în cazul celor doi nu și le arată ? Și nu cumva, și aici ajungem la un punct important, "necredința" lui Toma a fost indusă în cuget nu cum este de obicei viermele îndoielii indus de dușmanul lui Dumnezeu și al oamenilor, ci a fost o situație rară în care chiar Dumnezeu, prin Spiritul Sfânt, a operat în asemenea mod ?QUOTE]
_______________________________
Parerea mea e ca la intalnirea lui Hristos cu cei doi pelerini, Luca si Cleopa, in drum spre Emaus, insemnele cuielor din mainile Lui nu constituie un semn distinctiv de recunoastere.
Ce, n-ar fi avut dupa ce alte trasaturi fizionomice sa-L recunoasca, decat dupa ranile din palme si cele lasate de cununa de spini? Dupa chip, dupa statura, dupa voce…
Adica, fara stigmate nu putea fi recunoscut, iar cu stigmate, da! Dar celelalte trasaturi?
Insa, nu e singurul caz in care nu e recunoscut. Nici Maria Magdalena nu-L recunoscuse dupa Inviere si Il confundase cu gradinarul.
Luca si Cleopa pur si simplu nu-L recunosc, dar nu pentru ca nu-i observa stigmatele din maini. Cred ca ceea ce s-a intamplat cu Luca si Cleopa, e cu totul si cu totul altceva, asa cum sesizati si dvs., adica o situatie de exceptie in care Duhul Sfant opereaza de o asemenea maniera cu un anumit scop.
Nu cred ca cei doi avusesera simultan vreo profunda amnezie si nu mai recunosteau trasaturile fizionomice ale Invatatorului lor, nici nu cred ca e vorba de incapacitatea lor de a percepe Invierea, ci, dupa cum ne spune chiar evanghelistul, Insusi Inviatul le tinea ochii inchisi ca sa nu-L cunoasca.
Ochii ceilalti, nu cei biologici. Retina launtrica, aceea cu care se vad realitatile dumnezeiesti, ochii aceia cu care vor vedea „orbii” in Imparatia de dincolo.
Cel inviat, Insusi le tine ochii inchisi ca ei sa Il priveasca fara sa-L vada,
sa-L observe fara sa-L recunoasca. Hristos Insusi opereaza asupra lor neputinta de a-L identifica.
Cu alte cuvinte, Hristos refuza sa li se descopere, dar nu ascunzandu-se sub o oarecare masca, in spatele unui alt chip sau al unei infatisari, ori ascunzandu-si noile semne distinctive (ranile rastignirii), ci punandu-i pe ei in situatia de a nu-L recunoaste, cu sau fara stigmate.
De ce face asta? De ce-i tine in suspans? De ce avea interesul sa nu fie recunoscut de propriii lui prieteni si asa ravasiti si buimaci? Ce vrea de fapt sa arate? – Raspunsul la aceste intrebari e uimitor si fascinant, cu reverberatii pana la sfarsitul lumii, insa ne indepartam de la topic.
Referitor la ranile inca sangerande, chiar si dupa ce materia Trupului Sau se impregnase deplin de Duhul Sfant si devenise materie pnevmatofora, am mari dubii. N-as lua drept reper acele reprezentari artistice din care reiese asa ceva.
|