[sophia]

Azi am citit mai multe discutii si intr-un ansamblu mai larg am ajuns la concluzia ca ne ducem in lume, dar cautam tot Romania, romanii si ceea ce este romanesc.
Ne lipsesc si cautam comunitatile noastre pana la urma, bisericile noastre, produsele romanesti etc.
Nu reusim sa preluam ceva nou, sa ne adaptam la noul loc, sa preluam si sa acceptam putin si din cultura locului si le dispretuim.
Si daca nu gasim, nu ne mai ducem la biserica, in lume, ne izolam in casa noastra. De ce?
Mi se intampla si mie, trebuie sa recunosc. Este greu intre straini...
Totusi incerc si lupt sa ma adaptez si ma uit la tot ceea ce este in lume si tolerez, invat si admir.
In fond a fost alegerea mea sa plec din tara si sa caut o alta tara, cu oamenii si tot ceea ce ii apartine.
Oare ne impinge si credinta, ortodoxia la izolare si ne-acceptare, sau nationalitatea , sau depinde numai de noi?
Am intrebat si eu preotul meu daca este pacat sa intri sa te rogi la catolici si mi-a spus ca nu, ca daca traim aici, trebuie sa ne integram, sa traim in pace cu toti.
Vin si la noi la biserica persoane catolice si le place si nu considera un pacat pentru ei.
Credeam intr-o vreme ca suntem atat de deschisi lumii noi romanii, pasnici, toleranti si curiosi sa vedem si sa invatam de toate.
M-am inselat oare?
Suntem romani si crestini ortodocsi numai, sau cetateni ai Europei, ai lumii si fii/fiice ai lui Dumnezeu cel ce ne-a creat pe toti?
Cine suntem de fapt?