Eu am înțeles că Dumnezeu Se lasă cunoscut nouă oamenilor pe măsura puterii noastre de a ne folosi de Revelație. Ne dezvăluie doar ceea ce ne este de folos pentru mântuire, ținînd mereu cont de starea noastră (căzută).
Dealtfel, Revelația e un proces desfășurat în trepte succesive, funcție de cei cărora Domnul li S-a înfățișat și de etapele Planului mântuirii, care a trecut prin metamorfoze succesive până la culmea Întrupării și lucrării jertfelnice a Domnului Iisus Hristos.
Într-un fel se arată Dumnezeu evreilor din vechime, de pildă lui Moise, în alt fel creștinilor de astăzi... Noi nu suntem ca Moise și nici Moise nu este ca noi.
Într-un dialog doar cu numele, așadar mai bine zis într-un monolog autist, emițătorul nu ia în seamă particularitățile receptorului. Legea junglei, a stăpânului dictator, a teroristului - iată cum ar suna o astfel de situație de comunicare. Una avînd ca singură miză: puterea absolută. Or, e limpede că Dumnezeu nu obișnuiește să se poarte ca un dictator, ci mai degrabă ca un tată blând, puternic, răbdător și atât de iertător. E drept că uneori și pedepsitor.
Într-o relație deplină, unde se manifestă iubirea și prețuirea, fiecare ține cont de însușirile și limitele celuilalt. Înclin să cred, așadar, că Domnul, știindu-ne cum suntem și preștiind totul, ne-a vorbit despre Tatăl întrucât această ipostază ne este nouă cel mai de folos.
|