Multi sfinti m-au miscat profund prin viata pe care-au dus-o pe pamant, sau prin minunile facute dupa plecarea la Domnul. Si sunt convins ca sunt doar o farama din multimea de sfinti care s-au ostenit si si-au pus viata la picioarele Mantuitorului. Pentru toti am o strangere de inima. Sf. Nicolaie este sfantul meu drag caruia cu nevrednicie ii port numele, si caruia ma mai rog din cand in cand sa mijloceasca. Sau Cuvioasa Parascheva, protectoarea Moldovei si patroana biseeicii unde merg de obicei. Dar sfantul care mi-a aratat mai pe intelesul meu dragostea de Dumnezeu si de Mantuitor, a fost de departe Sf Siluan. Blandetea si bunatatea lui m-au coplesit. Totusi, am inteles mai tarziu ca nu era de-ajuns. Ca sa cunoastem iadul din noi, nu cred ca exista o varianta mai palpabila decat citind despre "Pacatul profetului David" Cred ca am citit si am recitit de cateva ori, ca sa inteleg mai bine efectul pacatelor noastre, chiar daca Dumnezeu ne-a dat semne clare ca ne-a iertat. Pana nu constientizezi cat de slab si pacatos esti (sau ai fost), si ca meriti sa fii aspru pedepsit pentru asta, nu te poti smeri cu adevarat. Lui David i s-au iertat pacate grele, pe care noi credem ca nu le vom face niciodata, dar ce ne-a ramas de la el, este ca o rugaciune a tuturor pentru iertarea lui. Prin "Pacatul lui David" am inteles mult mai bine cum lucreaza vrajmasul ca sa te desparta de harul lui Dumnezeu. Personal nu am gasit niciunde o lectie mai convingatoare ca a lui, menita pe de o parte sa ne puna in garda, iar pe de alta sa ne amintim in fiecare clipa ceea ce suntem cu adevarat: un depozit de pacate.