[forever...]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Oh, sărumâna, de când mă ştiu mi-a părut nesuferită expresia "s-a lipit de..." (Măria de Ion, Vasile de Florica, studenta de prof. etc; başca povestea aia cu "marca, de scrisoare").
Aflu acum că expresia, pervertită poate prin proasta întrebuinţare, are în rădăcini un sens nobil şi curat. Deh, dacă nu citesc psalmii...:)
Sărut-mâna, Doamne ajută!

P.S. Orice lipire presupune un lipici, o pastă, ceva... Atunci, din ce-i făcut lipiciul creştinului? Din nişte acţiuni, cumva, trebe că este... Şi doar atât? (că zice: "şi pe mine mă va sprijini dreapta Ta") Care va să zică nu degeaba spun Părinţii de "împreună-lucrare"...

Psalmul 68 se citeşte la Utrenie, iar psalmul 72 (al lui Asaf) a fost menţionat recent de Pelerin.

Acum, nu ştiu nici eu să răspund la toate întrebările :-)) Pot spune că de mică eram caracterizată ca fiind lipicioasă, însă asta s-a pierdut pe parcurs, căci au avut părinţii grijă să mă "înveţe" că nu e bine să mă lipesc de străini, iar ei, săracii, au fost prea ocupaţi cu grijile vieţii şi cu gândirea "raţională" pentru a putea exersa lipirea de cei apropiaţi...
Apropos, când eram mică chiar mâncam lipici, pe sub masă :-))) nu ştiu exact de ce....probabil din curiozitate... o prostie, desigur... iar tata căuta explicaţia ştiinţifică a evenimentului/ accidentului.

Revenind la lucruri "serioase", de câte ori nu v-aţi lipit de (alt)cineva sau ceva şi aţi ajuns la dezamăgire, depenenţă, suferinţă? Şi de câte ori Domnul nu v-a arătat/ demonstrat că El ne ajută pururea, de câte ori nu ne-a ieşit în întâmpinare, ca unor fii rătăcitori, oferindu-ne viţelul cel gras?
De câte ori nu ne-a aşteptat Domnul, să revărsăm inimile noastre în faţa Sa, iar noi nu am avut încrederea de a-i răspunde invitaţiei? Cât de rău îmi pare pentru aceste momente ratate!
Şi atunci cum să nu vrei să te lipeşti, sau măcar să te apropii, de Cel care este "marginea doririlor şi credincioşilor întărire" - Unul, Iubitorul de oameni?

Nu ştiu cum să ne lipim de Domnul - ar trebui fiecare să Îl întrebăm, în "liniştea iubirii noastre" (Citadela, Antoine de Saint-Exupery)... Iar ca să ne apropiem, mi-a zis Cineva, trebuie să o facem cu linişte.