[Iorest]

În prealabil postat de Vladimir M

Raţionamentul tău nu e corect. În primul rând foarte puţini jucători de tenis ajung în primii 100 din lume, ci o mică parte. Ceilalţi îşi pierd şi copilăria şi abia reuşesc să trăiască din banii câştigaţi. În al doilea rând chirurgii (majoritatea) au avut o copilărie cât de cât frumoasă, sportivii nu. În al treilea rând sportivii care nu au câştigat mult în carieră trebuie să se reorienteze profesional după 35 de ani, pe când chirurgii pot opera până pe la 60 de ani. Deci viaţa de sportiv de performanţă are şi avantaje şi dezavantaje. Dacă nu ajungi ca jucător de tenis în primii 100 nu este o viaţă prea frumoasă...

Nici în profesiile astea nu ajung toți, sunt puțini care reușesc raportat la numărul total de aspiranți care erau la început de drum și de concurența pe loc.

Până pe la 14 ani nu fac mai mult de 2 ore antrenamente pe zi, nici nu mai țin minte peste 20 de ani din acea perioadă așa trece de repede, la vârsta aceea e mai mult o joacă nu se ia în serios.

Nici n-apucă să investească mult, dacă nu ajung în faze finale sferturi/semifinale/finale la concursuri dedicate naționale și internaționale se lasă pur și simplu.

Nici cei care nu reușesc în sport nu e sigur că nu au făcut un sport sau niște activități care le-a luat din copilărie, dar ei nu ajung niciodată să fie plătiți.

Sportivii și-au luat-o în cap din cauza mediatizării, munca lor nu e cu nimic mai importantă decât a altora din domeniul civil, doar pentru că apar pe sticlă devin vedete și-și arogă în mintea lor importanță mai mare decât ar merita.

Poate unul care proiectează și deci gândește un complex sportiv, e la fel de important ca și cel care folosește baza, dar numele lui nu va rămâne nicăieri.

În prealabil postat de Vladimir M

În al treilea rând sportivii care nu au câştigat mult în carieră trebuie să se reorienteze profesional după 35 de ani, pe când chirurgii pot opera până pe la 60 de ani. Deci viaţa de sportiv de performanţă are şi avantaje şi dezavantaje. Dacă nu ajungi ca jucător de tenis în primii 100 nu este o viaţă prea frumoasă...

Pot opera sau desena cât îi ține mâna și creierul, nu neapărat până la 60 ci și spre 70, problema e că ei trebuie să muncească cam până spre 70 pentru o pensie, un sportiv își asigură pensia după primii ani în care joacă măcar semifinale de Grand Slam.

Chiar și o sportivă mediocră care fluctuează de la locul 30 la 90 reușește să strângă la tenis feminin câteva sute de mii de euro până pe la 36-37 de ani, dacă nu ia amenzi, nu are accidentări grave și joacă și la dublu.

În prealabil postat de Vladimir M

De acord că trebuie să existe diferenţe salariale între bărbaţi şi femei. Fiecare trebuie plătit în funcţie de calitatea şi cantitatea muncii depuse.

Hai să fim serioși, sportul feminin e supracotat în România de către jurnaliști, din lipsa de realizări în sportul real pe disciplinele de masculin.