Sa traiasca omul in curatie este lucru ingeresc!


Zilele trecute, fiind in drum spre casa, langa mine s-a asezat o doamna. Nu mi-ar fi atras atentia, daca nu l-as fi recunoscut pe barbatul care o insotea. In aceeasi formula i-am vazut chiar de curand la biserica.

Despre el vreau sa va vorbesc.

Il stiam din vedere de la biserica. Eram intr-un post al Sfintelor Pasti cand l-am observat prima data. Poate ca venea acolo de cand lumea, tot ce-i posibil, desi nu este deloc genul de persoana care sa poata trece neobservata. Are o statura care-l pune in evidenta fara voia lui.
De atunci, l-am tot zarit in biserica, o buna perioada de timp. Mereu imbracat in negru, cu barba, absorbit de slujba, folosindu-se de un sirag lung de matanii.
Ma obisnuisem sa-l vad asa, dar felul lui, care parea mai degraba caracteristic unui calugar, ma gandeam ca va fi pricina pentru care, intr-o buna zi, va parasi familia noastra pentru a intra in alta.
Banuiam uneori ca are de purtat un razboi mai greu, cand parasea pozitia lumanarii cu cea a unui om ce parea apasat de ganduri, retras intr-o strana. Griji insa nu-mi faceam pentru el, cat timp era acolo.
Apoi, contrar obiceiului, l-am intalnit de cateva ori pe strada. Ne indreptam insa in directii diferite, el plecand mai devreme de la slujba. Sa fi venit timpul despartirii?! Asa ca atunci cand nu a mai venit deloc la biserica, am fost convinsa ca s-a calugarit.

In timp insa, drumurile ni s-au mai intersectat de cateva ori, dar pe alte carari, departe de "acasa". Presupunand ca a ales o alta biserica, mi-a parut rau doar ca a plecat in alta parte.

Acum insa imi pare rau si pentru altceva.
Cat timp l-am intalnit "acasa", realitatea duhovniceasca in care era ancorat ii conferea si un aer profund duhovnicesc. Expresia chipului si intreaga lui tinuta vorbeau despre curatie, despre rugaciune si despre Dumnezeu. Singur fiind, mai degraba vaduv, cred ca i s-a revelat o alta dimensiune a vietii, cunoscuta in special celor necasatoriti care se pastreaza curati sufleteste si trupeste pentru Dumnezeu. Libertatea de a-ti darui timpul si energia numai lui Dumnezeu, exclusivitatea inimii - libera de acum sa-L iubeasca pe Dumnezeu fara impartire nu prea sunt posibile celor casatoriti.

In prezent, omul la care fac referire este re/casatorit. Nimic de condamnat. Doar ca s-a lipsit de o sansa, stiind prea bine ce putea sa faca cu ea, intrezarind si ce ar fi castigat daca ar fi fructificat-o. Alegerea pe care a facut-o, inevitabil, a atras dupa sine niste pierderi.

Diavolul ii lupta pe cei care incearca sa traiasca in curatie pentru a renunta la ea, pacatele trupesti ii dau cea mai mare satisfactie iar numele Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu il arde!

Casatoriti sau nu, sa ne ferim de desfranare!