[cristiboss56]

SFÂNTUL ŞI DREPTUL IOV - 6 mai
Iov cel bogat, cu familie numeroasă, devine dintr-o dată gol. Golit de toate cele ale lumii, bolnav, părăsit, criticat şi judecat. Fără să înnebunească şi fără să cadă în capcana frecventă a răzvrătirii, Iov rosteşte celebrele cuvinte: „Gol am ieşit din pântecele maicii mele şi gol mă voi întoarce în pământ. Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!”. Una din învățăturile esenţiale ale Cărţii lui Iov este aceea că relele care se abat asupra lui nu sunt pedepse pentru păcat. Prietenii lui Iov, dimpotrivă, caută sa-l încredinţeze că pe sfânta dreptate, pentru păcatele sale, îl pedepseşte Dumnezeu. Crezând că pentru păcatele sale îndura Iov atâtea rele, ei îl îndeamnă să se căiască şi să-şi ispăşească vina, socotind că aşa va putea scăpa de ele. În felul acesta ei se arată cugetând strâmb despre Dumnezeu, despre bunătatea şi dreptatea Sa. Ei socotesc în chip greşit că suferinţa şi relele care se abat peste om sunt pedepse ale păcatelor lui trecute sau prezente, osândă a vinovăţiei sale, oricum legate negreşit de păcat. Diavolul se ia, aşadar, de Iov, din răutate şi pizmă, voind mai cu seamă să-l ducă la cădere. Aceasta vădeşte o dată mai mult că omul nu suferă pentru că e păcătos, şi arată drept falsă părerea că suferinţa ar fi cuvenita pedeapsa pentru păcatele săvârşite sau rodul lor firesc. Dimpotrivă, se poate spune că Iov suferă pentru că era drept, şi nu păcătos; curăţia sa iscă pizma diavolului şi-i aţâţă răutatea. Suferinţa şi toate relele pe care le îndură Iov sunt în chip vădit ispite ale diavolului, care vrea astfel să-l împingă silnic la păcat, nădăjduind că Iov Îl va învinui pe Dumnezeu, tăgăduindu-I bunătatea, ridicându-se împotriva Lui şi lepădându-se, până la urmă, de El. Ispitelor lui satana, Iov li se împotriveşte prin trei mari virtuţi: răbdare neclintită, credinţă neştirbită şi nădejde neabătută în Dumnezeu. Pentru aceasta, el nu doar că nu-L huleşte şi nu-L învinuieşte pe Dumnezeu pentru suferinţele sale, dar nici măcar nu-I pune nici o clipă la îndoială dreptatea, cu toate că nu-şi afla nici o vină. Tăria lui Iov în faţa ispitelor şi biruirea lor nu se datorează puterilor sale, ci ajutorului dumnezeiesc, ca răspuns la rugăciunea lui. Iov este chipul dreptului care îndură suferinţa fără nici o vină, mai înainte de arătarea chipului desăvârşit al pătimirii Celui cu totul lipsit de răutate şi în Care nu se află nici urmă de nedreptate, Cel nerănit de păcatul strămoşului şi însuşi curat de orice păcat. Iov prevesteşte noul tâlc al suferinţei, pe care-l va lumina deplin Hristos. Ca să înțeleagă, omul nu mai privește spre trecut, văzând în suferinţă osânda păcatului, ci spre cele viitoare, făcând din suferință unealtă a mântuirii.