View Single Post
  #175  
Vechi 18.12.2020, 01:08:03
Petru7's Avatar
Petru7 Petru7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.04.2019
Locație: în dor sfânt de Iisus
Religia: Ortodox
Mesaje: 251
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Iorest Vezi mesajul
Nu avem mărturii din Scripturi sau din Sfânta Tradiție că animalele ar avea suflete, sunt date omului spre a-i sluji.

Animalul nu are conștiință, rațiune, are niște instincte, suflet de animăluț e mai mult o expresie populară.
Cum aș putea să te cred dacă Abel și Noe și poporul Domnului jertfea animalele cele mai bune și mai curate pentru iertarea oamenilor de păcate și fărădelegi, Domnul, Mântuitorul cu Crucea, a venit în chip de Miel fără de păcate care prin jertfa Lui ridică păcatele lumii, Duhul Sfânt s-a pogorât peste El la botez în chip de porumbel și a rămas peste El și peste creștini în chip de vânt și de foc la Rusalii așa ca rugul care ardea și vorbea lui Moise, Credința e simbolizată prin câinii luptători care slujesc ca niște viteji credincioși regelui David luptând în contra câinilor impământeniți ai popoarelor păgâne, noi credincioșii suntem văzuți ca fiind oile cerești ale Domnului în timp ce necredincioșii sunt șerpi, lupi, porci, draci cu coarne sau caprele iadului, fiului risipitor i se dă de mâncare când se întoarce acasă vițelul cel îngrășat, e jertfit pentru masa festivă, chiar peștii sunt simbolul creștinătății, ei trebuiesc pescuiți din marea păcatelor lumii de către apostoli și de către biserică, cu untdelemnul se ungeau trimișii sau judecătorii, pîinea și vinul sunt trupul și sâmgele Domnului deci pline de suflet viu dăruit de Dumnezeu prin rugăciune și eu ar trebui să te cred că totul în afară de om și de Dumnezeu e fără conștiință, fără credință, fără ascultare și fără suflet?.. ca să nu mai spun de exemple de parabole și de povestiri în care sufletele sunt niște porumbițe, căprioare, leviatanul legendar e un animal puternic invincibil cu suflet viu arzător, bufnițele, iepurii, pelicanii, aricii și altele le găsești cu duiumul în textele sacre și în psalmi.

Scripturile și chiar Filocaliile sunt pline de texte și de proorocii in care se prezintă comunitatea și unitatea de suflet și de Credință și de trezvie, de conștiință în ascultare conștientă de Dumnezeu și aflată în Dumnezeu încă din Rai și până azi afară de cei căzuți, răi, vicleni, spurcați și desfrânați. Dumnezeu e prezentat ca un vânt blând și ușor, heruvimii și serafimii au multe aripi ca păsaările, Domnul vorbește despre slava crinilor câmpului, despre ascultarea smochinului care se usucă crezând, despre vrăbiile care cad și că știe Domnul de ele, chiar firele de păr sunt numărate, Israel e simbolizat prin asinul tânăr pe care intră Domnul în Ierusalim, apostolii sunt asemănați cu niște cai ce poartă mesajul și vestea cea bună a învierii ca pe un călăreț, Cuvântul vine pe un căluț alb la sfârșit de timp să plinească Apocalipsa, la prooroci găsești că Iona este salvat și purtat de un chit ca de un taxi și aruncat pe țărm, pe cer apar ca în vedenie cele 4 făpturi vii înaripate cu cap de vultur, de bour, de leu și de om simbolizând puterea cerească cea verde a Credinței și între ele ca un Fiu al omului încins și multe multe altele.

Eu citind astea pricep și cred că toate ființele au suflet, chiar plantele, pâinea și băuturile trecute prin procesul de coacere, fermentare și alcoolizare, au un fel de suflet bun și hrănitor dăruit de Dumnezeu și care e restaurat, curățit și îndreptat de Mântuitor, sf. Ioan Botezătorul vorbește despre roadele pocăinței ca despre o plantă ce dă roade, biserica e numită via pe care o desăvârșește Domnul, acolo unde credincioșii sunt niște strugurei dulci care stau ca întrun ciorchine când se predică, Domnul mustră cetățile de parcă ar avea un suflet neascultător. Animalele au vorbit cu limbaj uman, norii sunt luminoși și grăiesc în numele Tatălui, soarele se oprește pe cer până luptă Israel cu amaleciții ca să-i poată birui, luminătorii stau în eclipsă și se opresc în loc ore în șir și plâng la vederea Domnului răstignit pe Golgota, furtuna și trăznetele apar din senin când apostolii se îndoiesc pe mare în lipsa Mântuitorului, pitrele și lemnele uscate e scris că vor striga la noi dacă nu vom Crede și nu ne vom pocăi de slujirea la idoli și de fărădelegi, animalele sălbaticele și fiarele înfometate se opresc din sălbăticiunille lor și devin blânde în prezența sfinților, lăcustele, broaștele, devin războinicii Domnului în lupta cu faraon chiar bacteriile și virușii, lepra și toate bolile se supun lui Dumnezeu doar auzind Cuvântul Mântuitorului, morții și trupurile aflate în putrefacție învie la starea lor bună auzind porunca sfântă și sufletul omului se poate întoarce în trup și dumneata spui că creația făcută prin Cuvânt n-are suflet și că ele nu aud și că nu ascultă de Dumnezeu?

Ce scripturi citești și propovăduiești dumneata? În scripturile pe care le-am citit toate cele create și rânduite au suflet și dau slavă lui Dumnezeu ziua și noaptea însă numai omului i s-a suflat Duh Sfânt în pământul din care e plămădit și a devenit omul un suflet viu, restul s-au însuflețit de la Dumnezeu prin Cuvânt și prin om și pentru omul cel viu în Hristos iar Dumnezeu după lucrare găsindu-le bune și frumoase se odihnea în toate cele create la început. După păcătuirea și căderea omului Domnul s-a retras din păcat și din fărădelegi și din răutăți căci Domnul nu locuiește în comuniune cu necredința și mândria eurilor ce nu vor să asculte și de aia poate că ai impresia că animalele sau oamenii sunt fără suflet. Dar dacă sufletele rătăcite și pierdute se pocăiesc Domnul le primește pocăința și revine în iubire și comuniune cu ele.

Deci animalele nu sunt fără suflet ca niște morți mișcați doar de instinctele firii sau de pornirile păcătoase ci sunt sub ascultare de Dumnezeu sau sub ascultare de stăpânii lor, de oameni sau de părinții și de mai marii lor, mai puternici, mai buni, așa că îi poți socoti pe toți ca pe niște frați, ca pe niște prieteni a căror suflete ajung de multe ori întrun rai superior față de cel în care ajung unele suflete rele ale oamenilor.

Prin aproape se poate înțelege orice aproape ascultător inclusiv insectele așa că poți să-L iubești pe Dumnezeu și animalele cu sufletul lor fără să-ți fie frică de moartea și ”dispariția” lor căci are Dumnezeu grijă de toate sufletele dacă după ce le-a creat pentru om le hrănește și le păstorește. La Rai și la bine, la fericire le va duce pe toate cele ascultătoare. Drepții din credință vor moștenii toate cele create încă de la întemeierea lumii și acolo vor intra și sufletele cele drepte ale îngerilor, oamenilor, animalelor, plantelor, apelor, văzduhurilor și mineralelor.
__________________
”-Simone, fiu al lui Iona, Mă iubești tu pe Mine?
-Da Doamne........te iubesc.
-........”

Last edited by Petru7; 18.12.2020 at 02:49:22.
Reply With Quote