[Mihnea Dragomir]

Ştim că, pentru ca un păcat să fie grav (sau de moarte), adică să ducă la căderea omului din starea de graţie fără de care mântuirea nu este cu putinţă, trebuie să îndeplinească simultan trei condiţii: materia gravă, intenţia păcătoasă şi deliberarea suficientă. Intenţia şi deliberarea alcătuiesc vinovăţia, care cunoaşte grade şi tipuri. Rareori putem vorbi aici în termeni de "este" sau "nu este". Intenţia se poate manifesta ca intenţie directă sau ca intenţie indirectă. Sau o combinaţie între cele două: praterintenţia. Mai există, însă, un al patrulea tip: este ignoranţa vinovată sau ceea ce penaliştii numesc culpa.

Câteva exemple ne vor ajuta să înţelegem mai bine:
- vecinul mă enervează teribil. Cel mai mult mă enervează obiceiul lui de a îşi băga capul printre ulucii gardului care ne desparte. Drept care îmi pregătesc puşca şi, când îl surprind, trag şi îl împuşc. Este intenţia directă. Am avut în vedere rezultatul şi am urmărit producerea lui.
- vecinul mă enervează teribil. Cel mai mult mă enervează obiceiul lui de a îşi băga capul printre ulucii gardului care ne desparte. Pentru ca asta să nu se mai întâmple, am construit o inginerie întreagă: deîndată ce vecinul îşi va băga capul printre uluci, o armă pregătită de mine se va descărca. Este intenţia indirectă: am avut în vedere rezultatul, accept producerea lui, dar nu urmăresc producerea lui.
- vecinul mă enervează teribil. Cel mai mult mă enervează obiceiul lui de a îşi băga capul printre ulucii gardului care ne desparte. Ca să îi dau o lecţie îmi pregătesc puşca. Desigur, nu trag în plin pentru atâta lucru, drept care îi ţintesc picioarele. Ghinion: tocmai atunci vecinul se apleacă. E mort, prin împuşcare în cap. Am urmărit producerea unui rezultat mai mic: este praeterintenţia
- vecinul mă enervează teribil. Cel mai mult mă enervează obiceiul lui de a îşi băga capul printre ulucii gardului care ne desparte. Sunt hotărât să îl pun în gardă că sunt bărbat adevărat. Iau o puşcă descărcată şi o îndrept împotriva lui, apăsând pe trăgaci. Dar, s-a întâmplat un lucru incredibil: aveam glonţ pe ţeavă. Cum de nu mi-am dat seama ? Este culpa, sau ignoranţa vinovată.

Dar mai există un fel de ignoranţă. Să presupunem că sunt papuaş şi la noi la trib nu s-a auzit de puşti. Sau, să presupunem (desigur, numai de dragul ipotezei) că sunt complet tâmpit şi, deci, incapabil să înţeleg cum funcţionează o puşcă şi am luat puşca lui tata, care e vânător.

Vom sesiza imediat ceea ce discriminează ignoranţa vinovată de ignoranţa invincibilă. În primul caz, eu ştiu cum funcţionează o puşcă. Am fost şi în armată şi ştiu că din principiu nu se îndreaptă arma, nici chiar descărcată, asupra unui om. Nu am urmărit producerea rezultatului, nici nu am acceptat producerea lui. Dar aş fi putut şti şi ar fi trebuit să ştiu că se poate produce.