– interviu cu ÎPS Serafim Joantă, Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord –

Părintele Arsenie Boca e preţuit, cu evlavie şi deosebită cinstire, şi în diaspora românească, atât de credincioşii români pribegind între neamuri, cât şi de credincioşii altor popoare. Deja unele din scrierile Părintelui Arsenie circulă traduse în diferite graiuri şi dincolo de fruntariile României, iar tot mai mulţi care au luat contact cu viaţa şi învăţăturile Părintelui Arsenie se îndreaptă în pelerinaj spre Prislop.

Despre acest fapt, cât şi despre mărturia personală a întâlnirii, oarecândva, cu Părintele Arsenie Boca, l-am rugat să ne vorbească pe Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.

„Părintele Arsenie Boca este un caz unic în toată istoria Bisericii noastre”

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, aş vrea să Vă invit într-o zonă a evlaviei poporului român, în care se regăsesc tot mai mulţi dintre credincioşii Bisericii noastre. Şi mă refer aici la preţuirea, cinstirea adusă Părintelui Arsenie Boca. Ştiu că Părintele Arsenie face parte din sinaxarul de mărturisitori ai închisorilor comuniste atât de drag şi sufletului Înaltpreasfinţiei Voastre. De unde această emulaţie duhovnicească în jurul acestui Sfânt al Ardealului, cum îl recunosc deja mulţi dintre credincioşi?

Părintele Arsenie Boca este un caz unic în toată istoria Bisericii noastre, care n-a mai cunoscut preoţi sau călugări cu o atât de mare influenţă asupra poporului credincios ca Sfinţia Sa. Nici chiar sfinţii canonizaţi mai recent nu se bucură atât de mult de cinstirea credincioşilor, ca Părintele Arsenie. Acesta este semnul cel mai evident al sfinţeniei cu care l-a încununat Dumnezeu. Cinstindu-l ca sfânt şi chemându-l în rugăciune, credincioşii se bucură de ajutorul lui. Altfel n-ar veni cu miile în pelerinaj la mormântul său. Totodată, ei se folosesc de învăţătura Părintelui rămasă în manuscris, dar publicată, după căderea comunismului, în zeci de mii de exemplare. Cred că scrierile niciunui Părinte duhovnicesc, contemporan cu Părintele Arsenie, nu se bucură de atâta interes, ca scrierile sale. Lucrul acesta este iarăşi un semn al sfinţeniei vieţii sale.

Nu e „suspectă” această migrare a accepţiei populare, dinspre preţuire a unui Părinte asupra sfinţeniei căruia Biserica nu s-a pronunţat încă, înspre manifestări ale cinstirii aduse, îndeosebi, sfinţilor?

Nu este deloc suspectă cinstirea Părintelui Arsenie înainte de a fi recunoscut oficial ca sfânt, deoarece procesul canonizării unui sfânt începe tocmai cu cinstirea pe care poporul credincios i-o acordă înainte de proclamarea sa de către Biserică. Credincioşii recunosc semnele sfinţeniei înainte de canonizare. Ei constată puterea de mijlocire înaintea lui Dumnezeu, Care împlineşte cererile adresate sfântului respectiv, după cum văd minunile săvârşite de Dumnezeu prin rugăciunile lui sau moaştele rămase de la el… Atunci când autoritatea bisericească, adică Sfântul Sinod al unei Biserici locale, cum este Biserica noastră, constată că evlavia populară faţă de un sfânt este autentică şi că viaţa şi scrierile lui sunt conforme cu Tradiţia Bisericii, îl „canonizează”, adică îl recomandă întregii Biserici ca să fie cinstit ca atare. Un sfânt nu devine sfânt prin canonizare, ci prin harul lui Dumnezeu care-i încununează viaţa petrecută în rugăciune şi post, în lupta „până la sânge” (Evrei 12, 4) împotriva păcatului şi împlinirea binelui faţă de semeni. Totuşi cei mai mulţi sfinţi rămân anonimi, deci necanonizaţi de Biserică. Numărul acestora este mult mai mare decât al celor canonizaţi. Tocmai de aceea Biserica a rânduit „Duminica tuturor sfinţilor” (prima Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt), pentru ca să-i cinstească pe toţi cei sfinţiţi de Duhul Sfânt.