Lidia, nu stiu daca voi da exact raspunsul asteptat de tine, dar intrebarea ta mi-a amintit de o intamplare din viata mea, care s-a petrecut cu aproape 20 ani in urma.
Era in ziua in care trebuia sa dau examenul teoretic pentru carnetul de sofer. Invatasem, eram linistita din punctul acesta de vedere, si imi spusesem, ca daca nu iau examenul pot merge peste o luna sa il dau din nou; deci nu aveam motive sa am emotii. Cu 10 minute inainte de a pleca de acasa a inceput inima sa bata nebuneste, sa-mi iasa din piept, nu alta. Am inceput sa spun Tatal nostru; fiind singura rugaciune pe care o stiam atunci, am repetat-o pana am ajuns la jumatatea drumului spre locul examenului. Ma linistisem si imi spusesem, ca dupa atata rugaciune Domnul este cu mine. Drumul pana acolo a fost in prima parte pe autostrada si apoi pe drum de oras. Ajungem la un stop, oprim si cand sa pornim iar, se prabuseste motorul pe sosea. Asta era, deci! Sotul meu a oprit; soferul de la masina din urma noastra a sesizat si a franat; deci nu s-a intamplat nimic grav. Eu am luat autobuzul, care avea statie la cativa pasi de locul cu pricina, si din autobuz am vazut o masina, care remorcheaza masini aflate in pana, care intamplator trecea pe acolo, ca opreste si il ajuta pe sotul meu sa miste masina din mijlocul drumului. Am inteles atunci de ce imi batuse inima asa de tare: cred ca fara rugaciune, un accident ar fi fost inevitabil; dar asa am fost aparati, raul s-a produs sub forma cea mai usoara pentru noi. Am mers la test, pe care l-am trecut cu bine si am multumit lui Dumnezeu de grija ce mi-a purtat-o.
Iata deci ca raul pe care nu il stii tu, il stie totusi Dumnezeu. El ne atentoneaza; totul e sa fim si noi pe receptie. Cat despre mandria care ar izvora din asemenea intamplare, nu stiu nimic. Stiu insa ca mandria o avem cu totii si avem mult de luptat cu ea.