[Savonarola]

„Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (In 1, 13)

Cei ce prin credinţă au fost chemaţi la starea de fii ai lui Dumnezeu în Hristos sau dezbrăcat de umilinţa propriei lor firi şi, fiind împodobiţi ca într-un veşmânt strălucitor de harul Celui ce-i cinsteşte, urcă la demnitatea mai presus de fire. Căci nu mai sunt fii ai trupului, ci mai degrabă, născuţi ai lui Dumnezeu prin har. 185 Observă cât de bine a precizat aceasta fericitul Evanghelist prin cuvintele lui. Căci, voind să spună că cei ce au crezut s-au născut din Dumnezeu, ca nu cumva să socotească cineva că ei sunt cu adevărat prin fire din fiinţa lui Dumnezeu-Tatăl şi au o asemănare identică cu Unul-Născut, sau, pentru ca nu cumva, înţelegând greşit cuvântul: „din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut” (Ps. 109, 3), să fie coborât şi Fiul la firea făpturilor, spune că ne-am născut din Dumnezeu, adăugând precizarea necesară nouă. Căci, numai după ce a spus că li s-a dat lor putere de către Fiul Cel prin fire spre a se face fii ai lui Dumnezeu, adaugă în mod neprimejdios: „Din Dumnezeu s-au născut,” aceasta ca să arate mărimea harului dat lor 186 şi să ridice la familiaritate naturală (cu Sine) ceea ce este străin de Dumnezeu-Tatăl şi să urce starea lor la nobleţea Domnului, pentru iubirea fierbinte faţă de ei. 187

Dar va spune cineva: Ce este în aceasta mai mult? Sau ce au cei ce cred în Hristos deosebit de Israel, o dată ce şi despre acesta se spune că s-a născut din Dumnezeu, potrivit cu ceea ce s-a zis: „Fii am născut şi am înălţat, iar ei m-au nesocotit” (Is. 1, 21). Faţă de acestea, socotesc că trebuie spus: întâi, că Legea, având umbra bunătăţilor viitoare, nu e însăşi puterea dumnezeiască, nici nu s-a dat celor din Israel să o aibă pe aceasta cu adevărat, ci ca tip al celor viitoare, înscris în ei. Acestea aveau să se dea numai la vremea „îndreptării”, când aveau să se arate, după cum s-a scris, cei ce vor numi în mod mai cuvenit şi mai adevărat pe Dumnezeu Tată, prin sălăşluirea în ei a Duhului Unuia Născutului. Căci cei dinainte aveau „duhul robiei spre temere, iar aceştia duhul înfierii, spre libertate, întru care strigăm: „Avva, Părinte” (Rom. 8 15). 188 Deci poporul care va urca prin credinţa în Hristos la adopţiunea filială, era în Lege ca în umbră, precum şi tăierea împrejur în Duh o înţelegem prefigurată în cea a acelora în trup. Şi, pe scurt vorbind, toate ale noastre erau prefigurate în tipurile
acelora.

Pe lângă cele spuse, mai spunem şi aceea că Israel a fost chemat la adopţiunea filială prin mijlocitorul Moise. De aceea s-au şi botezat, cum zice Pavel, în nor şi în mare; şi au fost trecuţi de la închinarea la idoli la Legea robiei, fiindu-le aceasta slujită în litera poruncii prin îngeri. Dar cei ce au urcat prin credinţa în Hristos la adopţiunea filială de către Dumnezeu nu se botează în ceva din cele create, ci în însăşi Sfânta Treime, prin mijlocirea Cuvântului, Care a unit Sieşi cele omeneşti prin trupul asumat, fiind El însuşi unit prin fire cu Cel ce L-a născut, întrucât prin fire e Dumnezeu. Aşa se înalţă robul la starea de fiu, prin participare la Fiul adevărat, fiind chemat şi înălţat la demnitatea proprie Aceluia prin fire. Pentru aceea ni se spune şi suntem născuţi ai lui Dumnezeu, noi, cei ce am primit prin Duhul naşterea din nou prin credinţă. 189

Dar fiindcă unii îndrăznesc în chip primejdios să mintă şi despre Sfântul Duh ca despre Unul-Născut, afirmând că e făcut şi creat, şi să-L scoată cu totul din deofiinţimea cu Dumnezeu-Tatăl, să opunem minciunilor lor cuvântul credinţei adevărate, făcândune pricini de folos nouă înşine şi cititorilor. Dacă Duhul nu este nici Dumnezeu după fire, nici din Dumnezeu şi propriu lui Dumnezeu şi de aceea existând fiinţial în El, ci e altceva decât El şi nedeosebit de identitatea după fire cu făpturile, cum noi, cei născuţi din El, spunem că ne-am născut din Dumnezeu? Căci, sau vom spune că Evanghelistul minte, sau, dacă spune adevărul, şi este aşa şi nu altfel, Duhul va fi Dumnezeu şi din Dumnezeu după fire, iar noi, învredniciţi să ne împărtăşim de El prin credinţa cea în Hristos, ne facem şi noi participanţi la firea dumnezeiască. Şi aşa ni se spune că ne-am născut din Dumnezeu şi suntem pentru aceasta dumnezei, fiind înălţaţi nu numai prin har la slava cea mai presus de noi, ci şi ca cei ce avem pe Dumnezeu locuind şi lucrând în noi, după spusa: „Voi locui şi voi umbla în ei” (Lev. 26, 12). 190

Fiindcă în ce mod ne spun cei stăpâniţi de astfel de neştiinţă că suntem temple ale lui Dumnezeu, cum zice Pavel, având pe Duhul locuind în noi, dacă Duhul nu e Dumnezeu după fire (Rom. 8,11)? Căci, dacă este creatură şi făptură, pentru care pricină ne dărâmă Dumnezeu, ca pe unii ce stricăm templul lui Dumnezeu, când întinăm trupul în care locuieşte Duhul, Cel ce are tot ce e propriu prin fire lui Dumnezeu-Tatăl, asemenea Celui Unul-Născut (I Cor. 3, 17)? Şi cum ar fi adevărat ceea ce spune Mântuitorul: „De Mă iubeşte cineva pe Mine, cuvântul Meu va păzi şi Tatăl Meu îl va iubi pe el şi vom veni la el şi Ne vom face locaş în el” (In 14, 23)? 191 De fapt, Duhul este Cel ce locuieşte în noi şi prin El credem că avem totodată pe Tatăl şi pe Fiul, precum a spus iarăşi şi Ioan Evanghelistul: „În aceasta cunoaştem că rămânem întru El şi El întru noi, că ne-a dat nouă din Duhul Său” (I In 4, 13). 192 Şi cum s-ar numi peste tot Duhul al lui Dumnezeu, dacă nu este din El şi în El după fire şi de aceea Dumnezeu? Căci dacă, făptură fiind, cum zic aceia, este duh al lui Dumnezeu, n-ar fi nici o piedică să se numească şi celelalte făpturi duhuri ale lui Dumnezeu. Căci ar fi şi ele aceasta, dacă poate fi duh al lui Dumnezeu fiinţa creată. Şi s-ar putea spune multe despre acestea, ca să se răstoarne nebuniile ereticilor. Dar o dată ce am vorbit destul despre ele, prin Duhul, în cartea Despre Sfânta Treime, vom renunţa să mai spunem multe despre ele.

Sursa: Sfântul Chiril al Alexandriei – Comentariu la Evanghelia sfântului Ioan – Editura IBMBOR, 2000, pag. 108-111 (Traducere Preotul Profesor Dumitru Stăniloae)