View Single Post
  #646  
Vechi 18.09.2022, 01:22:37
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.374
Implicit

Rugăciune pentru sănătate

Doamne, Dumnezeul meu, ascultă glasul rugăciunii mele. Apleacă-Te spre mine cu îngăduință și mă ajută să ies din cărarea durerilor mele.

Iartă-mă, Doamne, și mă păzește de săgețile faptelor mele cele rele, opreș-te-le Tu calea lor, oprește-le să nu se întoarcă înspre mine, nici să mă atingă, nici să mă rănească, nici să se înfigă în trupul, în duhul sau în sufletul meu. Păzește-mă, Doamne, de orice rănire, oprește, spulberă și risipește cu a Ta mare putere, funiile durerilor ce vor să mă lege ca pânza unui păianjen și vor să îmi ia a mea viață și toată a mea sănătate, și toată a mea putere. Oprește-le, Doamne, să nu mă atingă, nici să mă strângă prin chinuri, prin boli, prin răniri sau prin legăturile lor ce sunt numai durere, că numai Tu, Stăpâne al firii, le poți risipi și le poți porunci să se desfacă și să mă părăsească, fără să lase a lor urmă sau rană, fără să-mi ia a mea vlagă, a mea viață sau toată a mea putere.

Te rog, Doamne, Dumnezeul meu, trimite acum înspre mine pe ai Tăi arhangheli ce au săbii de foc și putere divină, să mă ajute să îmi găsesc vindecare și ieșire din bolile ce vor să mă stingă, chiar dacă ele ar fi pa-harul pregătit de mine însumi, prin ale mele fapte rele, Te rog, iartă-mă și ajută-mă să nu fiu nevoit să-i beau până la fund amarul și durerea lui. Adu-mi Tu pace și întărire în oasele mele și în trupul meu. Apără-mă de puterea cea rea a fărădelegilor mele, pe care le-am săvârșit cu știință și fără știință, că numai Tu știi puterea și lucrarea lor și numai Tu o poți opri acum când ea este pornită în cursul ei firesc, ce eu l-am declanșat spre al meu chin, spre a mea învă-țătură de minte sau chiar înspre a mea pieire. Te rog apără-mă de pute-rea celor ce eu credeam că vor fi spre binele meu și vor fi mereu ascunse și tainice și fără de întoar-cere spre chinul și durerea mea, și nu lăsă să mă lovească sau să se abată ca o sarcină grea asupra capului meu. Iartă-mă și fii cu mine. Apără-mă de necazurile mele și nu mă lăsă să slăbesc și să mor în dureri.

Doamne, Te rog, fie-Ți milă de mine și trimite-mi acum în ajutor pe îngerii Tăi cei buni și vindecători să-mi rezidească a mea sănătate, a mea vindecare și a mea întărire deplină. Întinde mâna Ta cea plină de putere tămăduitoare și mă ridică din legăturile bolilor și din amarul durerilor ce vor să mă doboare. Scoate, Doamne, pașii mei acum din calea suferinței și dă-mi iar sănătate. Scoate, acum, pașii mei din cărarea neputinței și a rătăcirii mele și dă-mi înțelepciune, să nu o mai caut vreodată cât voi mai fi în această lume.

Iartă-mă și mă ajută. Înaintea Ta este toată dorința inimii mele. Te rog, și Te invoc, ajută-mă și mă întărește. Aprinde focul cel cură-țitor în cele dinăuntru ale mele și dă-mi iar sănătate și putere. Fă-mi cu-noscut, Doamne, sfârșitul meu, și numărul zilelor mele care este, ca să știu ce îmi lipsește spre împlinirea mea aici pe acest pământ. Că iată ca o umbră este viața mea și totul trece. Te rog să fii cu îngăduință înspre mine, chiar dacă eu m-am rătăcit și m-am îndepărtat de Tine și am risi-pit în nebunii tot darul sănătății mele.

Iartă-mă, Doamne, și scoate sufletul meu din mâna iadului și din chinul cel greu al bolilor, care vor să mă doboare cu durerea și amarul lor. Ridică-mă, acum, și mă însănătoșe-ște și scoate-mă cu braț puternic din lumea neputințelor care vor să mă sleiască de orice vlagă și putere. Că Tu ești Tatăl meu cel bun, Tu singur, Doamne, ai rămas și ești Cel viu și Binecuvântat. Te rog ajută-mă să am răbdare, să pot să mă ridic, să pot să mă întăresc, să pot să ies din suferința mea, să pot să mă vindec și să mă tămăduiesc, atins de mâna Ta. Din Tine am ieșit și-n Tine mă întorc și nu e altă cale pentru mine. Fii bun și milostiv cu mine și dă-mi puterea potrivită, să mă însănătoșesc și să trăiesc și eu în sănătate, în pace, în liniște, putere și în binecuvântarea Ta.

Coboară lin a sănătății rouă și lasă-o să se odihnească peste mine și peste toate cele dinlăuntru ale mele. Zidește și tămăduiește și vindecă, Tu, Doamne, acum tot ce a fost și e strivit în mine și dă-mi iar bucuria de a fi și de a trăi iar sănătos în veselia binecuvântării Tale.

Ridică-mă, și mă îmbărbătează, ridică-mă și mă întărește, ridică-mă și mă însănătoșește, ridică-mă și dă-mi putere vie, ridică-mă cu a Ta iertare și șterge urma suferinței și a datoriei mele, ridică-mă acum, și mă ajută în toate cele ale vieții, ridică-mă și fii cu mine că Tu ești sănătatea mea și bucuria mea și împlinirea vieții mele aici pe acest pământ și-n veșnicie.AMIN!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote