În prealabil postat de Mihailc

În majoritatea exegezelor la parabola fiului risipitor este subliniată valoarea inestimabilă a căinţei profunde care face posibilă smerenia adevărată şi deschide orizontul devenirii pentru metanoia - învierea cugetului şi întâlnirea lui cu inima, un proces tainic generat de energia increată a Iubirii.
Experienţa şi conştientizarea risipirii, apoi revelaţia dragostei nesfârşite a Tatălui, îl va propulsa fulgerător pe fiul cel mic într-un "acasă" la care fiul cel mare n-a avut niciodată acces.

Şi da, descoperirea frumuseţii ortodoxiei este conţinută de bucuria revenirii acasă după ce ne-am risipit sentimente, speranţe, dorinţe, vise pe drumurile înfundate ale existenţei sine Deo. Această bucurie nu are echivalent şi termen de comparaţie în nimic din ce poate experimenta omul căutând "în ţări îndepărtate" desfătări pieritoare, cheltuind averi pentru a fugi de realitatea nonsensului vieţii trăite în afara Adevărului.

Ortodoxia şi frumuseţea ei este nemijlocit legată de prezenţa lucrătoare a Sfintei Treimi de la care îşi primeşte întreaga putere şi plenitudine. Din acest motiv reuşeşte cu atâta delicateţe să ridice la putere tot ceea ce trăim la un moment dat. Mai ales atunci când trecem printr-un moment privilegiat al vieţii, când descoperim pas cu pas adâncimile iubirii şi nu găsim cuvinte de recunoştinţă şi mulţumire către Cel care ne dăruieşte toate aceste nepreţuite pregustări ale frumuseţii Împărăţiei Sale!