Citat:
În prealabil postat de AlinB
Desi ortodoxia respecta viata inca din prima zi (de la fecundatie), e imposibil de spus cu certitudine cand 'apare' sufletul copilului..
|
Mi-am întrebat și eu duhovnicul despre asta când aveam vreo 16 ani (nu, nu încercam să găsesc portițe care să sprijine avortul, eram pur și simplu curioasă și încercam să deslușesc noțiunile de suflet, duh, spirit etc.). Mi-a spus că părerile sunt împărțite. Și, cum mă știi îndărătnică și înclinată spre erezii, acum aș spune că sufletul omului există din momentul în care Dumnezeu a decis să mai creeze o viață. Nu când a gândit-o (pentru că așa poți cădea într-o erezie și mai mare, pe următorul filon: dacă Dumnezeu ne știe pe toți din veac, de dinainte de a ne naște, înseamnă că și noi existăm din veac; or, eu nu asta susțin), ci când a început propriu-zis făurirea omului, iar Domnul a spus "Să fie viață!". :)