CUM SA PRIMESC SUFERINTA ATUNCI CAND VINE PESTE MINE? – arh. SIMEON KRAIOPOULOS

Cea mai mare problemă a creștinului sau a oricărui om în general apare atunci când suferința bate la ușa sufletului său. Întotdeauna suferința este asociată cu ceva rău și aproape nici-o persoană nu se gândește că acest eveniment poate fi o pronie dumnezeiască. Nimeni nu se gândește că suferința este un mijloc de atenționare că Dumnezeu vrea să ne spună ceva. La căderea din Rai a protopărinților noștri omului i s-a vestit suferința ca unic mijloc de trezire și revenire în sine.

Cum vine harul și binecuvântarea lui Dumnezeu, dar fără primejdia să cazi în mândrie?

Așadar, atunci când suferim, în loc să ne văitam și să ne tânguim sau să ne împotrivim, să-L binecuvântam pe Dumnezeu și să-L premărim. Spunând în sine noastră ,,Binecuvântat fii, Dumnezeule!” Îi arătăm că, de vreme ce a socotit că este bine să vină asupra noastră suferința, ne este bine, ne aflăm astfel odihna. Atunci plugul acesta sl suferinței desțelenește acel ceva care există înlăuntrul nostru și care n-ar fi fost dezrădăcinat de nimic altceva. Distruge fortăreața care se găsește acolo, pătrunde la temeliile ei, le aruncă pe toate în aer și nu mai lasă nimic în picioare. Atunci vin harul și binecuvântarea lui Dumnezeu pe care omul le simte numai după ce trece suferința. Mai mult după ce trece suferința își dă seama de prezența lor, decât în timpul suferinței. De aceea, dacă nu vezi această binecuvântare în vremea suferinței, nu deznădăjduiți, pentru că nu este lucru ușor s-o vezi atunci.

Când trece suferința, vei simți binecuvântarea lui Dumnezeu, vei vedea și vei simți harul Lui și vei spune și tu ca și ceilalți:

,,Ah, Dumnezeul meu, cât bine mi-a făcut această suferință!
Ah, Dumnezeul meu, dacă n-ai fi rânduit astfel lucrurile încât să pătimesc cât am pătimit, niciodată n-ar fi venit acest bine asupra sufletului meu, niciodată nu ar fi fost atât de binecuvântat sufletul meu, niciodată nu s-ar fi smerit așa cum se smerește acum înaintea Ta.
Niciodată, Dumnezeule, n-aș fi crezut așa cum cred acum.
Niciodată n-aș fi învățat iertarea, așa cum am învățat-o acum.
Niciodată n-aș fi simțit această dulceață pe care o simt acum!
Și toate acestea datorită suferinței!”