[laurastifter]

Un filosof spunea că gradul de civilizaţie a unei societăţi se măsoară în funcţie de atitudinea pe care o adoptă faţă de cei mai vulnerabili dintre membrii ei.
În România, suntem atât de "civilizaţi" şi atât de "creştini ortodocşi" (nesecularizaţi ca "păgânii" din Apus), încât:
1. îmbogăţim, zilnic, clinicile specializate în avorturi;
2. susţinem "ştiinţific" violenţa "pedagogică" asupra copiilor;
3. lăsăm câinii, cu zecile de mii, să mişune prin capitală (ei au libertate, spre deosebire de copii...);
4. îi dispreţuim pe intelectuali, imaginându-ne că suntem specialişti în domenii pe care nu le-am studiat (a se vedea comentariile din mediul virtual şi real cu privire la teologie, medicină, filosofie, istorie, psihologie, politologie şi multe altele, comentarii făcute, cu "autoritate", de către persoane care n-au citit în viaţa lor vreo carte de specialitate din domeniile în care-şi dau cu presupusul);
5. îi criticăm pe preoţii noştri (mai ales în mass-media), prin zeci şi sute de generalizări nejustificate la adresa acestei categorii vocaţionale, uitând că şi noi suntem Biserica şi-i "naştem" pe duhovnicii noştri (după minunata expresie a părintelui Rafail Noica);
6. aşteptăm totdeauna ca alţii să facă, în locul nostru... cam orice;
7. nu avem încredere în semenii noştri (s-a realizat un studiu sociologic pe această temă, la nivel european, iar România a ieşit, cu succes, fix pe ultimul loc);
8. nu avem simţul civic dezvoltat (o altă denumire pentru solidaritate - virtute creştină), urmând deviza "academică" şi total necreştinească "nu mă implic în treburile altora".
Ştiu că m-am abătut straşnic de la topic, dar ideea asta, tipic românească, în privinţa educaţiei copiilor (în Occident nu cred că se poate pune problema în aceşti termeni de sec. al XVII-lea) mi-a retrezit în minte întrebarea:
oare de ce nu pot fi eu naţionalistă?...