View Single Post
  #6  
Vechi 16.07.2013, 21:49:13
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Thumbs up Cuvântul părintelui Rafail Noica

Suntem recolta Domnului
Iubirea include toate virtuțile, însă noi avem o abordare diferită a iubirii, nu în sensul în care Dumnezeu o înțelege. Iar scopul vieții noastre este acela de a pătrunde în mintea Lui Dumnezeu, de a-I înțelege creația și care anume este scopul ei. În urma acestei înțelegeri devenim martorii miracolului creației. În istorie, generațiile se nasc din strămoși, părinți, prooroci, mucenici și tot felul de oameni care ne sunt aproape. Iar cu fiecare generație, Dumnezeu ne seceră. Spre exemplu, toată viața am fost tânăr și apoi, dintr-odată, nu știu ce s-a întâmplat, dar am ajuns la sfârșitul generației mele. Cine va fi următorul dintre noi care va pleca? Suntem recolta Domnului, când ajungem la sfârșitul vieții noastre și ne cheamă la Dânsul. Fiecare ființă umană se naște, petrece o vreme în această viață, iar apoi Dumnezeu ne cheamă la El, gândindu-Se doar la un singur lucru, și anume, cum să ne aducă pe noi în viața Sa. Unicul lucru valoros în această viață este să-L înțelegem pe Dumnezeu și planul Său.
Viața pe care n-o trăim
Ce este această viață pe care n-o trăim acum? Trebuie să recunoaștem că încă nu trăim viața adevărată. Cea de acum este un început în care luăm deciziile ce ne vor duce în viața adevărată. După căderea omului, scopul vieții nu este acela de a cunoaște șarpele lui Adam, ci acela de a face diferența între bine și rău. Să distingem binele de rău și să alegem binele, deoarece răul nu reprezintă o alegere. Ce este răul? Răul nu există, deoarece numai creația lui Dumnezeu există, iar El nu a creat răul. Și atunci ce este, totuși, răul? Ei, bine, răul este o denaturare a binelui pe care Dumnezeu l-a creat. Răul este o minciună, iar dacă oamenii trăiesc în această minciună, înseamnă că ei trăiesc în ceva ce nu există. Ce se va întâmpla cu ei când vor trece la cele veșnice? Vor rămâne în această minciună? Oare vom fi așa cum se spune în Apocalipsă despre fiară, "că era și nu este, măcar că este"? Ce înseamnă asta? Aici este minciuna. Să vi le spun și altfel… Viața este ca verbul "a fi", doar că nu am ajuns încă în "a fi", ci doar "existăm" momentan. Ce înseamnă a exista? Viața noastră reprezintă un început și, din punctul acesta de vedere, Dumnezeu nu există așa cum spun ateii, ci El este însăși existența. Dumnezeu "este" dintru început, El Însuși este începutul. Dumnezeu este existență, El este calea ce duce spre "a fi", întru Adevăr. Trebuie să înțelegem poruncile nu doar ca pe norme etice, dar și pe ca un mod de a trăi, de a merge către Adevărul vieții, ca ceea ce ne conduce către acest fel adevărat de "a fi". În special în Evanghelia după Ioan, Hristos zice de multe ori că viața veșnică este Cuvântul Tatălui. Cuvântul Domnului este Însuși Hristos. Așadar, Cuvântul Domnului este ipostatic, e o persoană. Cândva vom fi capabili să înțelegem acest lucru, însă nu acum, dar este, într-adevar, ceva extraordinar să putem înțelege acest lucru înainte de a muri, să putem merge până în adâncurile sensurilor vieții înainte de a muri. Dar voi vorbi despre asta mai târziu.
Numele este semnificația acelei persoane
Ce înseamnă că Dumnezeu "este", că El "nu exista", ci "Este"? E mai presus de existență. Prima dată când Domnul Și-a dat nume Lui Însuși a fost față de Moise. Înaintea lui Moise, cei puțini care Îl cunoșteau pe adevăratul Dumnezeu erau fiii lui Avraam. Evreii Îl știau drept Dumnezeu, "Părintele nostru". Dar și alte neamuri de alte credințe Îl recunoașteau ca Părinte. Însă proorocul Moise este cel care vrea să știe cine este acest Părinte și Îl întreabă ce să răspundă poporului atunci când va fi întrebat de Cine a fost trimis să-i salveze din robia egipteană, Cine voi spune că i-a salvat? Care Ți-e numele? Ce înseamnă un nume? Un nume este mai important decât modul în care poți numi pe cineva, reprezintă esența acelei persoane. Când Dumnezeu a schimbat soarta lui Avraam, i-a schimbat și numele. Prin urmare, Numele Domnului reprezintă o descoperire a ceea ce Dumnezeu este. Astfel, momentul în care alegem nume pruncilor este cu atât mai important, deoarece numele reprezintă semnificația acelei persoane, nu doar o modalitate de a o striga. Întorcându-ne, Dumnezeu i-a răspuns lui Moise: "Eu sunt "Cel ce este"". Mii de ani mai târziu, Sfântul Evanghelist Ioan a mai adăugat ceva, ce a pus în seama revelației Sfântului Duh: Dumnezeu este Iubirea. Iar această Iubire face parte din Numele Domnului.
Să murim fără a muri
Ce înseamnă iubirea? Fără ea, suntem simpli indivizi, altfel spus, individualismul umanității. Dobândind iubirea, devenim persoane, adică indivizi care pot trăi veșnic. Așadar, scopul vieții noastre este acela de a câștiga iubirea, această esență ce reprezintă începutul vieții veșnice. Dragostea adevărată nu cunoaște moarte. Ea cuprinde toate virtuțile și atunci când câștigăm o virtute, ca smerenia sau ascultarea, celelalte se adaugă și ele. Toate virtuțile ne duc la dragoste, iubirea este sfârșitul. Ajunși aici, putem muri fără a muri. Părintele Sofronie, ajuns la sfârșitul vieții sale, nu mai putea merge, fizic era vrednic de milă, dar din punct de vedere spiritual era plin de viață. În acele zile începea orice cuvânt cu: "Nu știu cum de mai sunt în viață… Sunt bucuros că Domnul m-a lăsat în viață până acum". Obișnuia să vorbească despre moarte în fiecare seară, spunând că un om nu poate muri. Așteptăm, așa cum spunem în Crez, "viața veșnică". Ce înseamnă credința în viața veșnică? Credința este iubire, este o condiție a esenței în care putem vedea dincolo de moarte. Credința vede dincolo de cele văzute, în cele nevăzute. Credința este o energie, este iubire. Și chiar o iubire mică fiind, Domnul Care este Iubire răspunde la această iubire. Vorbim despre credință, nădejde și iubire. Trăind în nădejde, câștigăm credința și începem să-L vedem pe acest Dumnezeu nevăzut. Începem să ne comportăm potrivit credinței și să înțelegem că acest Dumnezeu Care nu exista se poartă cu noi de parcă ar exista. Credința crește și începem să avem nădejde. Ce este nădejdea? Speranța că nu mor, că Dumnezeu mă iubește, deși sunt un păcătos. Și în această nădejde asceza noastră față de Dumnezeu devine mai puternică, deoarece deja avem credință. Am arătat, iată, cum credința poate transcende moartea, însă la acest stadiu nu doar simțim ceva pentru că avem nădejde, ci putem alerga mai repede, devenim mai sprinteni. Nădejdea ne-a adus undeva, iar acest undeva este iubirea. Și iubirea este desăvârșirea. Calătoria vieții noastre este un drum al neîmplinirii, iar la sfârșitul lui trebuie să fie atunci când devenim maturi prin obținerea gustului iubirii spre a renaște în cealaltă viață. Trebuie să fim în Dumnezeu începând cu această viață. Întregul sens al vieții noastre constă în a găsi drumul către acea călătorie a eternității. Să ne pocăim, să scăpăm de moarte și din această minciună, din nașterea ce nu naște și din această existență care nu există. De ce nu există moarte pentru cei care merg pe calea cea dreaptă către această altă viață? Trebuie să ajungem în acea stare, încât lumea în care trăim să ne devină străină, să dorim să o abandonăm, chiar și pe cei dragi, gândind că această abandonare e temporară și îi vom reîntâlni. Stareții nu ne-au abandonat la plecarea lor din această lume, ne privesc pe noi toți, se roagă pentru noi și ne vom întâlni cu ei din nou. Mulți dintre noi i-am reîntâlnit într-un anumit fel. Așa cum Sfântul Siluan spunea, ei ne văd cum trăim, sunt asemeni lui Dumnezeu. Nu e vorba de desăvârșire, ci așteaptă învierea morților.


<<va continua>>
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote