Citat:
În prealabil postat de sophia
In situatii din cele descrise in mesajul intial al topicului lipseste ceva, in mod vadit: dragostea aproapelui.
In stari de depresie, astenie, necazuri, trebuie in primul rand sa nu fim singuri.
Trebuie sa ne vedem unii pe altii si sa ne ajutam. Sa nu fim egoisti, individualisti, sa impartim cu altii.
Singuratatea si lipsa de iubire sunt cele mai rele lucruri si ne fac cel mai rau.
Insasi asteniile de toate felurile provin de la faptul ca ne zbatem prea mult singuri, ca nu ne respectam unii pe altii, putintele si neputintele noastre.
|
Mulțumesc pentru mesaj și pentru atenționări, respectiv este al doilea răspuns în care mi se atrage atenția asupra egoismului și este util să conștientizez asta.
Pentru ca acest caz să fie mai clar, trebuie să menționez că problema concretă constă în muncă (exagerat de) multă pentru aproximativ o lună (fără zile libere), cu recurență trimestrială, când nu mai avem timp de prieteni, activități plăcute sau relaxante șamd. Prioritatea în aceste perioade (
după aceea a datoriei de îndeplinit) este odihna/ somnul. Nu pot spune "nu", ci Doamne ajută! Nu fac asta din lăcomie sau mândrie, ci așa e contextul. Părintele duhovnic mă povățuiește spre răbdare și acceptarea cu mulțumire a situației.
Recunosc că nu pare așa greu (acum când nu sunt într-o astfel de perioadă). Știu că fiecare are greutățile sale. Dar voi cum reacționați la oboseală, când nu vă permiteți să vă opriți și să spuneți
nu?