Să nu uităm că păcatul are trei componente care îi dau gravitatea: materia, intenția și deliberarea. Intenția gravă este esențială pentru un păcat grav. Fără intenție păcătoasă nu există păcat grav.
Acuma, să particularizăm:
Suicidul este atunci când ai intenția să îți iei zilele. Prin urmare, sporturile extreme nu sunt (tentative de) suicid, din cauză că sportivul nu are intenția de a se omorî.
Pe de altă parte, atunci când riscul asumat depășește limitele rezonabile, adică este "asumat prea ușor", vorbim de eroare împotriva virtuții prudenței. Dacă sunt general și angajez armata într-o misiune cu risc nejustificat de mare față de efectul scontat în caz de succes, înseamnă că sunt un general neînțelept. De exemplu, expun viața a 10 infanteriști pe care îi trimit să străbată un câmp minat cu misiunea de a culege un prun.
Lucrurile devin discutabile dacă intenția sportivului care participă la sporturi extreme nu este de a face performanță, nu este o intenție de tip "mai iute, mai înalt, mai puternic", ci pura dorință de adrenalină. În acest caz nu vorbim de imprudență, ci de păcat grav (eventual viciu). Situația este comparabilă cu a cuiva care joacă ruletă rusească, expunându-și viața pentru nimic.
Părerea mea. Nu trageți !
|