În prealabil postat de florin.oltean75

Prin intelegerea apofatismului unui fenomen, initial, avem o fina senzatie de "cadere in gol", de usurare pentru ca acolo unde ne asteptam sa gasim o esenta solida a identitatii, nu gasim de fapt nimic. Experimentam un "spatiu vast" fara forma, fara limite, atemporal.Aceasta intelegere maturata este transmutata in cunoastere directa.Aceasta nu inseamna ca fenomenul nu exista cu desavarsire.Fenomenul exista, insa ca expresie a acestui spatiu atemporal, nu ca expresie a unei esente proprii.Toate fenomenele compuse se transforma in altceva prin procese de asamblare si dezintegrare, tocmai pentru ca le lipseste o esenta proprie.Cand accesam acest spatiu toate sunt cu putinta. Insa, atunci nu ne mai intereseaza sa ne jucam cu formele.