[CristianR]

La duminica primului sinod ecumenic, înainte de Pogorârea Duhului Sfânt, se citește rugăciunea Mântuitorului cea numită arhierească (Ioan 17, 1-13), sau, cum spune Părintele:

rugăciunea ca arhiereu, ca preot, înainte de jertfa Lui ca Arhiereu, jertfa de pe cruce, rugăciunea în care ne arată prin El însuşi ca, aşa cum este El în faţa Tatălui, şi noi să fim, precum a şi început Evanghelia după Ioan: “La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu”

Redau câteva cuvinte din predica pe care am pus-o în ataș:

Aici a şi fost tragedia lumii: a pleca de la mine la Tatăl, nu de la Tatăl la mine. Să nu uităm o clipă, să citim mult, mult, mult de tot în Evanghelia după Ioan; pentru că neîncetat acolo Iisus, Mântuitorul, Îl cheamă pe Tatăl, şi mereu spune: “Cuvintele pe care le spun Eu nu sunt de la Mine; sunt de la Tatăl”; “Judecata Mea este dreaptă nu pentru că Eu caut voia Mea, ci voia Tatălui, Care M-a trimis”. Tot secularul din lume aşa s-a născut, pentru că de-a lungul istoriei oamenii s-au bazat pe judecata lumii, într-atât încât în cele din urmă au şi uitat judecata lui Dumnezeu şi au făcut din înţelepciunea lor înţelepciunea supremă. Şi – nu-i nevoie s-o mai spunem – au eşuat.

Aşadar, de aceea a venit Fiul lui Dumnezeu, căci Adam, despărţindu-se de Dumnezeul cel viu, de lumina din eternitatea lui Dumnezeu, a dus la stricăciune şi moarte trupul. Şi Fiul lui Dumnezeu – vedeţi ce legătură sfântă în toate! – a luat trupul ca să arate că trupul nu este menit stricăciunii şi morţii. “Iată, Îi spune Tatălui, Mi-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să-i dau viaţă”; căci oamenii îi dăduseră stricăciunea şi moartea. Nu este adevăr mai luminos decât acesta, în toată înţelepciunea lumii, sărmana, pentru că ea vrea să plece de jos, de la ea, nu de la Tatăl. Aici e durerea. “I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat”. Aceasta este menirea creaţiei întregi, dar prin om e făcută cunoscută. Întâi prin Dumnezeu-Omul; iar din Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, ne împărtăşim şi noi, cei botezaţi, şi toţi oamenii. Pentru că în toţi oamenii dintru început a fost întipărit chipul lui Dumnezeu. Omenirea de la un capăt la altul, de orice religie, de orice neam, în toată istoria, poartă în ea chipul lui Dumnezeu. Toţi sunt chemaţi, şi în cele din urmă vor veni la botez toţi, dar chipul lui Dumnezeu e în toţi dintru început. Toţi sunt fraţii noştri. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut fratele nostru, prin Fecioară, şi, prin cruce şi moarte, stricăciunea şi moartea au fost distruse. Căci Învierea a însemnat biruinţa stricăciunii şi a morţii. Iar în trupul lui Hristos, să nu uităm, e trupul nostru, trupul întregii lumi, materia întregii lumii. Şi atunci, trupul şi materia întregii lumi e menită învierii, e menită vieţii veşnice. Acesta este viitorul lumii: învierea şi viaţa veşnică.