[CristianR]

Tema aceasta, a duminicii de azi, este deosebit de actuală, problema grijilor sufocante pentru duh fiind una la care fiecare dintre noi căutăm soluție.
Cum să le împaci? Cum să trăiești în lume, cu toate îndatoririle pe care le ai, fără, însă, a stinge duhul, fără a pune preocuparea pentru Împărăția Cerurilor în plan secund, dar și fără a renunța total la lume, socotind-o rea, opusă viețuirii în duh.
Soluția vine din înțelegerea adecvată a grijii, nu din respingerea ei. Părintele spune: „Să te îngrijești, dar să nu te îngrijorezi!”

Însă la începutul frumoasei pericope a duminicii de astăzi este vorba despre ochi, despre lumină, despre buna vedere:

Iconomia luminii ne-o încredinţează Mântuitorul pornind, pentru înţelesul nostru, de la ochiul nostru: “Luminătorul trupului este ochiul” – deci ştim că lumina e de la el. Fără lumină nu vezi nimic şi nu înţelegi. Întâi este lumina, şi apoi organul luminii – ochiul.

O temă reluată adesea de Părinte este cea a celor trei lumini:

Fiecare în clipa aceasta înfiorat să simtă cele trei trepte, cu cele trei vederi ale ochilor noştri: sensibilă, a minţii şi cea duhovnicească, a credinţei. Pentru care a zis Mântuitorul, atât de adânc şi grav: “Dacă lumina care e întru tine (deci credinţa, ochiul luminii eterne) e întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!”. Deci sărmanul necredincios ce vede? Cum trăieşte el? În ce crede el? În acest întuneric al lui? Să nu mai fie! Ci lumina pe care Mântuitorul o trezeşte în noi, aşa cum ne rugăm: “să ne împărtăşim dintru Tine, din lumina cea neînserată”. Neînserată să fie lumina credinţei.

Apoi, despre libertatea slujirii lui Dumnezeu și robia, aparent liberă, a slujirii lui mamona - lumii acesteia:

Şi, este limpede pentru orice suflet şi conştiinţă care judecă în adânc: slujirea lui Dumnezeu e libertate, iar slujirea demonului, slujirea lumii acesteia, este robie. Cugetaţi în adâncul adâncurilor! Ne rugăm pentru sărmanii nefericiţi care defineau libertatea – în necredinţa lor, în nevederea lor cu ochiul duhovnicesc – drept “necesitate înţeleasă”. Aceasta e libertate? Ce spun Părinţii: “Dacă i-ai luat virtuţii libertatea, i-ai luat esenţa”. În necesitate nu e libertate. Nu poate fi libertate în limitarea la lumea aceasta, văzând numai în cele două lumini, care vin de la lumea aceasta. Sub stăpânirea lumii acesteia spiritul nu e liber, în vrednicia lui. Căci vrednicia sufletului e de a se înălţa, de a-şi întinde aripile dincolo de lumea aceasta. E la mintea oricui gândeşte. Sufletul, gândirea ta, mintea ta îţi spune, când se înalţă peste această lume, că vrednicia ei este dincolo de această lume, mai presus de ea, în Cel care este Ziditorul acestei lumi şi peste ea; Cel nezidit Ziditor. Şi, în lumina Lui nezidită, cum o numim noi – necreată, cu ochiul inimii contemplând, ne înălţăm în libertatea fiilor lui Dumnezeu.

Ajungând la grijile vieții, aflăm un tâlc, pornind de la etimologia cuvântului grijă și bazându-ne pe Sfinții Părinți, că:

“nu vă îngrijoraţi” înseamnă: Nu vă mai amintiţi de sfâşierea cea dintru început. Scoateţi acea ruptură care v-a sfâşiat şi, cumva, a semănat în voi neghina, ca să slujiţi şi lui Dumnezeu şi lui mamona.

Ceea ce este o trimitere la însăși căderea din Rai și la înțelegerea grijii ca urmare a păcatului primordial, ce continuă să ne sfâșie până acum.

De la grija care sfâșie sufletul, mintea, inima, însoțită de teamă, până la gândurile negre nu mai este decât un pas, numite de Grigorie Sinaitul „rațiuni ale dracilor”. Medicamentul îl aflăm, bineînțeles, la Hristos:

Nu rămâneţi în ele! Nu le lăsaţi, iertaţi-mi cuvântul, să clocească, să scoată pui, să vă facă gânduri care vă tulbură. Să nu se instituie în voi ca o obsesie, ca o posesie. Nu ştii cum te stăpâneşte acel gând. Leapădă-l! Îl lepezi cu numele lui Iisus. Cum zicea Psalmistul: “În dimineţi am lovit de piatră pruncii tăi”. Pruncii – adică gândurile, aceşti “puişori”, raţiuni ale dracilor – i-am lovit de piatră – Piatra Hristos, numele lui Iisus. Imediat ce vă vine un gând trist, un gând sfâşietor, un gând negru care vrea să vă stăpânească (şi nu ştiţi unde vă poate duce) loviţi-l de piatră, loviţi-l cu numele lui Iisus: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Lumina din făpturi și din scripturi:

Şi în fiecare făptură vezi licărind, strălucind, din slava puterii dumnezeieşti, aşa cum în fiecare cuvânt al Scripturii vezi răsărind lumină, înţelegere care te îmbogăţeşte, te luminează, străluceşte în tine. Şi aşa, strălucind, Îl vezi pe Dumnezeu-Cuvântul luminându-te.

Fișierul audio pentru predica din 2001 nu-l am, însă cine dorește poate s-o asculte pe cea din 1999, aici.