Citat:
În prealabil postat de AlinB
Oricat de paradoxal ar parea, nu toti bolnavii vor sa se vindece.
Adica da, nu i-ar deranja sa se intample ceva miraculos, sa fie sanatosi si sa-si reia stilul de viata vicios care i-a dus acolo.
Dar sa faca un efort, sa renunte la ceea ce i-a dus acolo, sa tina un regim, post, asta NU.
|
Bine zici!
Uite un subiect greu...Patologia vointei. De aici, cred eu, trebuie inceput in cazul de care vorbeste Alex.
Ioan Cezar sigur stie si poate face si pe altii sa inteleaga mai multe.
Alex, ce crede persoana respectiva despre situatia in care e? Care crede ca sunt motivele imbolnavirii sufletesti? Considera sau nu, ca e important sa-si faca o anamneza impreuna cu cineva care se pricepe la asta, pentru a da la o parte tot ce si-a( i s-a) adaugat nefiresc pe suflet de l-a instrainat atat de tare de adevarata lui fire?
Stie ca stagnarea inseamna inrautatirea situatiei, iar dupa separarea partii lui vizibile de cea invizibila, durerea de acum se amplifica la infinit? Crede asta, sau are speranta falsa ca moartea (si inca prin sinucidere) i-ar oferi neantul si somnul vesnic al non-simtirii?
Cred ca in fond, dorinta cuiva de a se vindeca de o asemenea stare ca si cea descrisa de Alex, porneste de la credinta. Credinta in ce va fi cu tine insuti dupa despartirea sufletului de trup. Daca cineva aflat in starea aceea, crede in neantul non-simtirii durerii post-mortem, de ce sa-si doreasca vindecarea? Din contra, il atrage irezistibil moartea prin sinucidere.
Sa nu fie! Doamne miluieste!