Subiect: Sfintii Zilei
View Single Post
  #803  
Vechi 13.11.2016, 00:05:54
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.924
Implicit Sfantul Ioan Gură de Aur

I oan a fost contemporan cu oameni influenți. O glorioasă constelație de genii a fost cea care lumina perioada acelor ani în care Sfântul Ioan predica la Constantinopol. În vest erau Ambrozie, Ieronim, Augustin. În est erau cei trei Sfinți Capadocieni: Vasile, Grigorie de Nazianz și Grigorie de Nyssa, educați, magnetici și de-a dreptul fascinanți. Aceștia au fost bărbații cu care Sf. Ioan a împărțit atenția lumii.
Trăsături fizice
În privința aspectului fizic, Gură de Aur era mic de statură și plăpând, avea fața plăcută, dar slăbită de post și suferindă, obrajii trași, fruntea înaltă, liberă și ridată, proeminentă, capul pleșuv, urechile puțin mari, un chip plat, cu barbă, ochii adânci erau ca două torțe arzând și deosebit de ageri și de pătrunzători. Stomacul îi crea des probleme și adesea febră. Era foarte sensibil la frig. La fizic nu avea nimic prin care să se impună mulțimii. Întreaga sa viață era în ochii vii și strălucitori și în voce, relativ slabă dar de o rară putere de persuasiune (Cf. J. Tixeront,
Précis de Patrologie, Paris, 1927, pp. 264-266) .
Gusturile sale erau dintre cele mai simple, iar viața sa, de o austeritate continuă. Era o natură delicată, simțind cu putere lucrurile și traducându-și impresiile într-un mod tranșant. Grațios, bun, afectuos și vesel cu cei apropiați, rămânea, în relațiile sale exterioare, tot timpul rezervat. Hrisostom atacat, calomniat, a refuzat lupta și i-a plăcut mai mult să cedeze decât să lupte. În fața dușmanilor fără conștiință, el a avut scrupule și nu și-a valorizat drepturile.
Opera Sfântului Ioan Hrisostom
În ce privește opera, putem spune că acesta lasă posterității o operă uriașă, inegalabilă atât ca dimensiuni, cât și prin conținut, cuprinzând 18 volume în ediția Migne (vol. 47-64), comparabilă doar cu cea a lui Origen sau a Fericitului Augustin. Dintre anticii antiohieni, Sfântul Ioan este singurul ale cărui scrieri au dăinuit, în timp, aproape în întregime. Acest privilegiu este datorat personalității autorului, dar nu într-o mai mică măsură, valorii lor. Nici un scriitor oriental nu a obținut în asemenea măsură admirația și aprecierea posteriorității.
Scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, dintre cele mai bogate și alese ale literaturii mondiale, s-au păstrat aproape în totalitate. Opera sa conține tratate, omilii, cateheze, comentarii biblice, cuvântări, epistole, precum și cărți de cult, dintre care cea mai celebră, rămâne, fără îndoială,
Slujba Sfintei Liturghii, după care se oficiază Liturghia în cea mai mare parte a Bisericii Ortodoxe.
Majoritatea acestor scrieri sunt la origine predici susținute de Sfântul Ioan în Antiohia și Constantinopol. Unele dintre acestea nu au fost scrise propriu-zis de Ioan, ci stenografiate de tahigrafi în timp ce el le vorbea credincioșilor, iar înaintea editării acestora, erau verificate și corectate de Sfântul Ioan.
Toate scrierile Sfântului Ioan atrag și uimesc într-atât încât îl cuceresc cu totul pe cititor. Operele sale literare sunt un izvor nesecat nu doar pentru teologi, ci și pentru arheologi și pentru istoricii culturii.
Conținutul scrierilor Sfântului Ioan
Scrierile lui Ioan analizează cu limpezime și convingere probleme morale, sociale, dogmatice și interpretative, comentează practicile vieții cotidiene, interpretează cărțile Vechiului și Noului Testament, elogiază personalitatea multor personaje biblice, a sfinților, și a contemporanilor săi de seamă, se opresc asupra învățăturilor fundamentale ale Bisericii și apără învățătura genuin-creștină de asaltul ereziilor destul de numeroase în acea perioadă.
Bogăția, profunzimea și logica ideilor sale, cunoștințele lui enciclopedice, memoria sa fenomenală și precizia în citarea și interpretarea Scripturii, precum și descoperirea bogățiilor de sensuri ale scrierilor acesteia, frumusețea și atracția stilului, figurile retorice, jocul de cuvinte folosit în unele locuri, desfată sufletul cititorului constituind un adevărat festin duhovnicesc pentru acesta.
Aproape fiecare frază din omiliile sale este certificată cu un citat din Sfânta Scriptură. Fiecare idee este imediat lămurită prin diferite exemple sau asemănări luate din fenomenele naturii, din regnul plantelor, sau al animalelor, din faptele omenești, și cu deosebire din moravurile și obiceiurile oamenilor de atunci.
Scrierile Sfântului Ioan au un caracter particular ce îți revelă imediat dacă scrierea aparține Sfântului sau nu, chiar dacă nu se cunoaște de la început numele autorului, ci se voiește a se dovedi din lectura scrierii. Căci, într-adevăr, toate scrierile Sfântului Ioan, fie ele dogmatice, fie morale, fie comentarii la Scriptură, poartă ca tip particular următoarea caracteristică: nici scrierile dogmatice nu sunt curat dogmatice, nici cele morale nu sunt curat morale și lipsite de partea dogmatică, și nici explicările sau herminiile lui asupra Sfintei Scripturi, nu pot fi curat hermeneutice, fără partea dogmatică, ci toate se prezintă sub aceste trei fețe: dogmatică, hermeneutică și morală.
Corespondența Sfântului Ioan
În scrisorile sale, se pare că vorba sa este mai puțin nervoasă, mai puțin profundă, subtilă, însă de o inteligență ascuțită, mai eficace și mai pe înțelesul ascultătorilor și cititorilor pentru care oratorul are o afecțiune aparte. A fost bine spus că dacă Ipponate ilumina mințile, Hrisostom reușește să întărească voința. Scrisorile, care sunt circa 240 la număr, foarte scurte, aproape toate scrise în exil și pe tema Providenței, temă ce era cea mai potrivită pentru a mângâia sufletele de tulburările suferite atunci de către Biserică, tulburări care îl întristau foarte mult, mai mult decât propriile lui suferințe. În această privință, sunt deosebite cele 17 scrisori închinate văduvei Olimpiada; de mare interes istoric s-au dovedit a fi și cele două scrisori dedicate Papei Inocențiu în care Hrisostom formulează o adresare elocventă. Epistolele sunt adresate vechilor prieteni din Antiohia și Constantinopol, episcopi, preoți, călugări, funcționari, care îi luaseră partea și care din pricina acestei loialități față de el, fuseseră închiși, torturați sau exilați. Se poate ca autorul, prizonier în deșertul său, să fi fost supus cenzurii, dar și formația sa clasică la școala lui Libanius se simte într-o oarecare măsură. Învățase să trateze corespondența ca pe un gen literar, deținând legi și reguli proprii, la care, ca un om cultivat, ținuse. Această considerație ne va explica de ce Sfântul Ioan Hrisostom, care de altfel face dovada unei veritabile stăpâniri a limbii, n-are aici aceeași ținută literară.
Sf. Ioan – remarcabil teolog
În teologie, Sf. Ioan Gură de Aur este, înainte de toate, un moralist care extrage din învățătura curentă consecințe practice. El cunoaște, de altfel, foarte bine doctrina creștină și, în anumite discursuri de controversă, a expus-o într-un mod savant, dar nu a aprofundat-o pentru ea însăși, nici nu s-a amestecat în discuții teologice. S-a spus, adeseori, că Sfântul Ioan Gură de Aur a fost mai puțin preocupat de problemele dogmatice și mai mult de cele morale. O astfel de disociere este neavenită, deoarece învățăturile sale morale sunt mereu ancorate în structurile doctrinare biblice și ale tradiției Bisericii. Putem înțelege mai bine pasionanta lui preocupare față de morală, dacă avem în vedere faptul că el s-a considerat înainte de toate păstor de suflete și abia apoi învățător. Ca păstor de suflete, el a înțeles și a cultivat datoria sfântă de a-i învăța pe credincioși ce înseamnă, în realitate, transpunerea noțiunilor de credință în viață, asumându-și astfel sarcina propovăduirii cuvântului evanghelic. Putem spune că Sfântul Ioan a fost oarecum reținut în speculații despre tainele divine. Atributele lui Dumnezeu îi sunt familiare, dar el caută mai puțin să le analizeze, dorind mai mult să le trăiască și să le facă trăite. Sfântul Ioan Gură de Aur nu a avut curiozitatea de a cerceta modul în care, în Hristos, cele două firi s-au unit, iar, pe de altă parte, ca un veritabil antiohian, el a insistat cu precădere asupra umanității sfinte, a vieții, a operei și a morții lui Hristos.
Trebuie însă subliniat faptul că la acea vreme nu erau erezii îngrijorătoare de combătut, așa cum fuseseră înainte și după el. În acest domeniu, Sfântul Ioan nu a avut mult de lucru și nici nu s-a văzut constrâns să aprofundeze grave probleme teologice, așa cum li s-a întâmplat Sfântului Atanasie, Sfântului Vasile, Fericitului Augustin. A luptat mai ales împotriva ereticilor anomei, alcătuind și o lucrare intitulată Contra anomeilor.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote