Subiect: Sfintii Zilei
View Single Post
  #804  
Vechi 13.11.2016, 00:16:00
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.924
Implicit 《 continuare 》

Neegalat în exegeza Sfintei Scripturi
În exegeză, el caută mai întâi sensul literal și nu se teme să facă, atunci când se impune, considerații gramaticale și lingvistice pentru a explica un pasaj dificil, dar aceasta nu semnifică decât o pregătire pentru a desprinde sensul tipic sau învățătura morală a textului.
Este de netăgăduit că Sfântul Ioan ocupă primul loc în literatura noastră bisericească, mai ales ca hermeneut neîntrecut al Sfintei Scripturi. Fidel principiilor Școlii din Antiohia, al cărei ilustru reprezentant și este, el se atașează mai ales exegezei literare. Totuși, temperează rigiditatea acestei metode fie printr-un recurs prudent și moderat la un oarecare alegorism, mereu fondat pe literă, fie prin insistența asupra învățăturii morale și a bogăției aplicațiilor practice. Hrisostom era omul unei singure Cărți . Biblia sa nu era niciodată închisă. O știa pe de rost. O citează, o explică, o comentează și recomandă permanent citirea acesteia. Sfânta Scriptură este, pentru Sfântul Ioan, sursa principală și unică a gândirii sale. El face din aceasta o lege pentru orice orator creștin. Biblia este pentru Sfântul Ioan Hrisostom cartea prin excelență, care reunește lecțiile cele mai variate și cele mai practice pentru instruirea credincioșilor.Din textele sfinte, Sfântul Ioan Hrisostom își propune să scoată întreaga profunzime. Cu imaginația sa prolifică, el își închipuie fără greutate personajele, intră fără greutate în interiorul sfinților, în sentimentele lor, până a și le însuși și apoi le transmite cu o vitalitate a cărei emoție te molipsește.
Marele arhiepiscop al Constantinopolului comentează cea mai mare parte a cărților Vechiului și Noului Testament, de la Facere și până la Epistola către Evrei. Sfântul Pavel este pentru dânsul obiectul unei predilecții speciale. Fără îndoială, cele mai numeroase și cele mai vii cuvântări de laudă sunt cele consacrate Sfântului Apostol Pavel. Aproape la fiecare pas pomenește cu drag numele marelui Apostol.
Neîntrecut predicator
Ca predicator, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost considerat cel dintâi. Făcând o paralelă între Hrisostom și Augustin, teologul Bardenhewer spunea: „Augustin vorbea scurt, prefera silogismul; Hrisostom foarte lung, adesea câte două ore fără să producă oboseală ascultătorilor, ci dimpotrivă. Augustin se adresa mai mult minții, Hrisostom sufletului întreg, pe care voia să-l vadă mișcat la fapte creștine. Augustin urma în cuvântarea sa o cale severă, logică, rece, abstractă, de multe ori chiar greoaie, Sf. Ioan însă vorbea cald, cursiv, figurat, se inspira de la auditoriul său sau de la împrejurări; ținea continuu încordată atenția ascultătorilor prin exemplele vii și plastice de care se servea, prin figurile de stil, care niciodată nu erau exagerate. Predica lui era un fel de exegeză. Găsim la el unele interpretări de o rară frumusețe. Despre corabia lui Noe, spune el undeva: Aceasta avea un sens tainic, era prototip al celor viitoare; căci prin corabie era preînchipuită Biserica; prin Noe, Hristos; prin porumbel, Sfântul Duh, prin frunza de măslin, dragostea lui Dumnezeu pentru oameni
( Geschihte der Altkirchlichen Literatur , 1923, p. 355).
Cuvântul a fost vocația și dorința sa arzătoare și cea mai pură măreție. Contemporanilor săi le plăcea deja să spună: Și din gura sa ieșeau cuvinte mai dulci ca mierea. Toate secolele creștine au confirmat acest elogiu. A fost numit
Homer al oratorilor . El cunoștea regulile artei oratorice încât nici un scriitor grec creștin nu i s-ar fi putut compara, iar aceste reguli le aplica cu cea mai mare libertate. Cu toate aceste elogii, este prea puțin cunoscut, și cu siguranță prea puțin cercetat, chiar și de cei care consideră numele său un simbol.
Pe când alții sunt doar slujitori ai regulilor școlare, Sfântul Ioan Hrisostom aplică aceste reguli oarecum fără să se gândească, fără vreun artificiu și cu un simț perfect al măsurii.
Contemporanii săi, și alături de aceștia, generațiile următoare, nu conteneau să-l proclame cel mai mare dintre oratorii Bisericii grecești . Papa Pius X l-a decretat patron al predicatorilor creștini (Berthold Altaner,
Patrologia, ed. Marietti, 1977, p. 334), iar numele său stă și astăzi pe buzele tuturor.
Predica și îngrijirea sufletului deveniră, pentru Sfântul Ioan, scopul principal al vieții sale; în fapt, au fost transmise urmașilor mai mult de 700 de predici autentice, rod al celor 12 ani de misiune în Antiohia și al celor 6 ani de episcopat (până la exilarea sa) în Constantinopol.
Predicile sale erau practice. Predica pe subiecte sau teme apăsătoare – păcat, căință, credință, lucrarea pentru mântuire a lui Hristos. Multe dintre ele explică Sfânta Scriptură, sursă inepuizabilă de învățături morale și pretext de îndemnuri la sfințenie.
Predicile sale, care durau deseori chiar și două ore, nu plictisesc, nici nu obosesc întrucât sunt însuflețite de imagini și comparații; acestea sunt, de asemenea, corelate, în exordii și concluzii, cu evenimente contemporane și, uneori, îmbogățite de digresiuni în jurul unor argumente de mare interes.
Sf. Ioan Gură de Aur – un arhipăstor exemplar
Pe cât a fost de mare orator, pe atât a fost de mare păstor sufletesc. Sfântul Ioan Gură de Aur a slujit preoția ca diacon, ca preot și ca episcop. Principiile preoției sunt trasate cu mână de maestru în tratatul său Despre preoție, la care au meditat atâția preoți care găsesc în el sfaturi, îndrumări și consolări admirabile.El a avut atitudini, învățături, tâlcuiri, îndrumări și explicații care sunt valabile și astăzi. Tragedia vieții Sfântului Ioan ne arată ce adâncă conștiință religioasă a avut ierarhul, în fața moaștelor căruia a trebuit să se plece împăratul Teodosie al II-lea (408-450) și să îngenuncheze, cerând iertare pentru păcatele părinților săi.
În calitate de episcop, Ioan a aplanat unele conflicte între împărat și oficialii săi, în special în probleme foarte importante; a intervenit în probleme disciplinare convocând sinoade, destituind episcopi, închizând biserici non-niceene; de asemenea, a vizitat deseori mănăstirile pentru maici din vecinătate pentru a instrui membrii comunității. Sfântul Ioan nu s-a sfiit să pună ordine chiar în eparhii străine, cum a fost cea a Efesului, și a depus, într-un sinod local, pe șase episcopi care-și cumpăraseră dregătoria cu bani. Din lucrarea sa misionară una misionară mai amintim: convertirea goților la ortodoxie (le-a dat o biserică și le-a hirotonit preoți dintre ei) și trimiterea unor călugări pentru răspândirea creștinismului în Sciția, Persia și Fenicia. Deci pe sciții care locuiau împrejurul Dunării i-a luminat (adică populațiile care locuiau pe teritoriul țării noastre, pe strămoșii noștri). În timpul acesta, Sfântul Ioan și slujea, predica, medita, catehiza, făcea vizite pastorale,cerceta așezămintele Bisericii, făcea administrație, citea și scria. Cele mai multe din aceste obligații le îndeplinea zilnic, ca Sfântul Vasile cel Mare și Fericitul Augustin. E greu de închipuit cum reușea el să facă față unei asemenea munci enorme, mai ales că era o mână de om, și deseori bolnav.
Nectarie, patriarhul anterior, fusese un mare senior, și fastul clerului înalt ajunsese la concurență cu cel al aristocrației civile. Mare parte dintre clericii colaboratori au fost foarte nemulțumiți de austeritatea și frugalitatea noului patriarh, care cerea să fie vândute obiectele de lux din Patriarhie, care refuza mesele copioase, totdeauna mânca singur.
A reorganizat spitalele și ospiciile orașului mergând până la a încerca să-l depășească pe Sfântul Vasile în încercarea sa de a pune pe picioare o instituție pentru leproși ; a vândut bunuri bisericești, folosind banii în scopuri filantropice; și, chiar și în exil fiind, a răscumpărat captivi pe care i-a redat familiilor. Pentru aceasta, ca și alți episcopi de dinainte și de după el, a folosit banii de la susținătorii înstăriți.
Apostolul milosteniei și ambasadorul săracilor
Sfântul Ioan Gură de Aur este, prin excelență, și apostolul milosteniei. El și-a îndemnat ascultătorii la milostenie. A condamnat cu duritate avariția (în omiliile despre Lazăr și bogatul rău) și s-a făcut panegiristul milosteniei. Elocința sa este inepuizabilă în a relua această temă fără încetare. A da unui sărac înseamnă a da lui Dumnezeu și Ioan a găsit, înaintea lui Bossuet, accentele magnifice pentru a celebra eminenta demnitate a săracilor. În zelul său, s-a lăsat dus până acolo încât apare ca un tribun ce discută de la înălțimea scaunului problema socială. Dar, în loc să concluzioneze ca un tribun dreptul de revoltă al săracului față de bogat, el nu are alt scop decât de a-l aduce pe cel bogat la milostenie și la practicarea într-ajutorării.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote