View Single Post
  #4  
Vechi 12.05.2019, 08:06:55
esticul esticul is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 05.01.2017
Mesaje: 5
Implicit

În primul rând, rânduiala bisericească a lucrurilor este interpretată și înțeleasă din perspectiva teoriei libertății persoanei și a dragostei, așa cum au fost ele interpretate de Aleksei Homiakov și de Afanasiev. Potrivit acestor teorii, în viața bisericească are mare importanță trăirea libertății și a dragostei, independent de premisele canonice pe care le-au așezat Părinții Sinoadelor Locale și Ecumenice.

Astfel, viața bisericească este judecată prin formulări precum "democrație ascetică", pentru a lovi în structurile ierarhice ale Bisericii și pentru a le judeca drept opresive și improprii în comparație cu acelea ale vechii Biserici, care avea o atitudine "democratică". În continuare este folosită această poziție dogmatică eronată la nivelul teologiei, introducând diferite opinii umaniste și protestante despre împărtășirea de harismele Duhului Sfânt independent de premisele teologice și canonice, ca și cum viața duhovnicească ar fi o "democrație de tip necreatâ", în care toți se desfătează de darurile Sfântului Duh fără nici un fel de premise. Este neîndoielnic că pornind de la asemenea principii, sunt lovite și deformate opere patristice, precum scrierile areopagitice, care au fost tâlcuite de Sfântul Maxim Mărturisitorul și de Sfântul Grigorie Palama, susținând că, chipurile!, acestea reflectă structuri eclesiale rigide, exploatate și speculate de către cler.

În al doilea rând, învățătura despre nevoință a isihasmului este criticată, pentru că ar reflecta logica mântuirii individuale, care nu are referire directă la "ontologia persoanei", adică la "a exista liber în relație", ci în perspectiva unei curățiri individuale de patimi fără referire la aproapele, relație care constituie condiție preliminară a "existenței ca persoană".

Astfel, se scindează unitatea dintre Tainele Bisericii și viața de nevoință, care în fapt este viața evanghelică, adică ținerea poruncilor lui Hristos, este contestată direct sau indirect teologia ascetică a Părinților Capadocieni ca fiind origenistă și neoplatonică, dar sunt pervertite în chip viclean învățătura Sfântului Simeon Noul Theolog și aceea a Sfântului Grigorie Palama ca fiind "spiritualiste".

În al treilea rând, evlavia bisericească și ascetică, lăudată de Părinții nevoitori, este condamnată de reprezentanții teoriei "libertății persoanei" ca pietism și moralism occidental lipsit de libertate, dar și ca "sacralizare a trăirii bisericești".

Astfel, se observă următorul fenomen: se judecă și se surpă conținutul "Filocaliei Sfinților Părinți Neptici", pentru că, chipurile!, reprezintă o "ecleziologie terapeutică", care a înlăturat "ecleziologia euharistică" a primei Biserici!

În al patrulea rând, ascultarea față de Părintele Duhovnicesc este judecată drept o mutilare a "libertății persoanei", drept o deposedare de răspunderea existențială, "a lui a exista în mod liber", a celui care se spovedește și o transferare a acestei "răspunderi personale" către Părintele Duhovnicesc.

Desigur, nu trecem cu vederea diferitele greșeli care se fac sub acest aspect, fie de către Părinții Duhovnicești, fie de către fiii duhovnicești, dar nu este posibil ca din pricina unor asemenea greșeli să fie abătut mersul omului de la robie către libertatea fiilor lui Dumnezeu.

Prin urmare, teoria eronată despre "libertatea voinței" și a "libertății persoanei" și despre legătura dintre voință și persoană, are urmări însemnate în spațiul bisericesc. Prin asemenea teorii este surpată viața Bisericii și premisele sfințirii și, în fapt, este răstălmăcit însuși Sfântul Maxim Mărturisitorul, care vorbește despre filosophia practică, contemplarea naturală și teologia mistică, dar și alți Sfinți Părinți care vorbesc despre curățire, luminare și îndumnezeire.

Prin urmare, nu se poate vorbi despre voința liberă a persoanei din punct de vedere teologic, pentru că voința este o însușirii a firii-naturii și nu a persoanei, câtă vreme opțiunea este realizată de om prin alegerea deliberată, care vădește nedesăvârșirea firii, însă Sfinții dobândesc în Hristos neschimbabilitatea alegerii deliberate. Învățătura despre ontologia persoanei și libertatea persoanei care urmărește să evite chipurile! necesitatea firii-naturii nu este altceva decât personalism de proveniență occidentală, o "deformare" în teologia contemporană, este chintesența așa-numitei "teologii postpatristice".

Observație: Trimiterile bibliografice ale acestui text vor fi menționate într-o carte pe această temă a autorului, care urmează să fie publicată în curând.

Surse: Orthódoxos Tępos, 5 octombrie 2012, nr. 1944, pp. 1, 7.
Orthódoxos Tępos, 5 octombrie 2012, nr. 1944, pp. 6, 7.

romfea.gr

"În Dumnezeul Treimic, există o comuniune prin natura, nu o comuniune a Persoanelor, de vreme ce Persoanele au, de asemenea, proprietătile lor ipostatice incomunicabile."
ÎPS Mitropolit de Nafpaktos și Agios Vlasios, kir Ierotheos Vlachos

Sursa: orthochristian.com/90896.html

FILOZOF (lb. greacă) - iubitor de întuneric

FILOSOF (lb. greacă) - iubitor de înțelepciune

"Catalogul Sfinților și Drepților din Biserica Ortodoxă - cu etimologii și derivate/ Preot iconom stavrofor Nicolae N. Barbu, Diacon Nicolae-George N. Barbu - București: Curtea Veche, 2009; pag. 100"

Last edited by esticul; 18.05.2019 at 06:06:35.
Reply With Quote