Odata cu reformele realizate in societatea noastra,si-n manastiri au aparut unele schimbari survenite intrepatrunderii tot mai frecvente a celor doua lumi,laice si clerice,datorita nevoii de sprijin si intelegere reciproca.Astfel a aparut o oarecare libertate in sufletul odinioara sihastru si ascuns,permitand tot mai multor parti monahale sa conceapa cu usurinta renuntarea la manastire.Tot mai frecvent calugarii parasesc manastirile,avand in spinare mai mult sau mai putin timp petrecut acolo.Ei incearca sa se reintegreze in societate,cu sau fara resurse,unii,in prealabil premeditand plecarea si-au deschis niste usi,altii fara nici o sansa indraznesc,totusi incerti,sa se apuce de treaba in lume.Un lucru este clar,si ma intriga,biserica-i cam marginalizeaza pe acesti oameni...de parca n-ar mai fi oameni.NU MI SE PARE CORECT!Unii care au familii mai "fanatice" dpdv religios,sunt renegati si de acestia.Cine ai ajuta pe acesti oameni??? De ce sunt judecati atat de aspru? Au fost la manastire si n-au putut sa reziste pana la sfarsit,nu e o crima,Dumnezeu,oricum le asterne toate faptele dedicate Lui,fiilele cartii Milostivirii Sale.Cred ca nici Insusi Dumnezeu nu-i judeca atat de aspru,asa cum o face oamenii...atat de muritori,plamaditi din pulberea pieirii.
|