[Trimisul]

Vorbele sufleteşti ce vin din lăudăroşenie şi mînie deşartă ucid în apropiaţi credinţa cea dreaptă pentru că iubirea de lăudăroşenia neascultării şi aprinderea mîniei ce vine tot din iubirea egoistă de sine ca lăudăroşenie şi contrazicere certăreaţă capabilă de orice răutate dar avînd impresia că îndreaptă lucrurile şi mîntuieşte vine din fuga de răspundere şi din coşmarul datoriilor de care vrei să scapi la modul viclean... omorînd în aproape iubirea de Dumnezeu şi mai ales credinţa.

Să nu confundăm Credinţa care înseamnă ascultare de poruncile mari şi ne delăsarea poruncilor mici cu închipuirea, căci omul îşi închipuie mereu şi crede el cîte ceva şi zice că a crezut că-i bine ce a crezut. Păi nu a crezut ci şi-a închipuit altceva în afară de Credinţă şi dacă a văzut el în visul lui atunci musai vrea numai şi numai aşa.

Deci la baza oricărui comportament uman de prost gust stă interesul personal şi lăudăroşenia.

Problema zicalei e că tocmai interesul nu poartă fesul, basca, taina ascultării ci umblă cu capul gol ca să fie prins în poză unde ar vrea să pară frumos şi deştept şi cinstit. Dacă ar purta interesul fesul aşa ca în zicală atunci ar fi cinstit omul... ar fi cinstit, dar ce s-ar face oare omul fără părerea lui, părerea lui şi poza lui şi fesul lui cu care se laudă... se laudă pentru că-l poartă numai înaintea oamenilor... înaintea lor, dar în adevăr... în adevăr oare îl mai poartă cineva chiar dacă umblă cu capul gol şi uns? Ce simbolizează basca?.. Fesul, cuşma, căciula, tichia de mărgăritar?

Ce-i lipseşte prostului falnic care nu e prost destul?