Sunt multi care dau sfaturi asa, sa se afle in treaba.
De ce va grabiti sa judecati, sa va dati cu parerea aiurea.
O inteleg perfect prin ce trece, ma confrunt si eu cu aceeasi stare "de mijloc", in care nu-ti gasesti locul, in care nu stii ce sa faci cu viata ta, in care nu te simti implinit si multumit pentru ca nu ai pe cineva alaturi.
Am facut tot ce am simtit ca pot face (pelerinaje, rugaciuni, acatiste, sfaturi de la duhovnici). Toti mi-au spus ca va fi bine, insa sufletul meu tot trist si singur ramanea.
Nu stiu cum as putea sa-mi schimb viata. Sunt multumita de familia mea (care e in alt oras), de locul meu de munca, de faptul ca am un apartament al meu, am duhovnic. Dumnezeu m-a binecuvantat sa ajung de doua ori in Israel si acesta cred ca e singurul lucru bun pe care l-am putut face vreodata.
Ce am trait in Ierusalim e greu de descris. mai ales cand descoperi pe cont propriu toate locurile pe unde a mers Iisus. E un sentiment extraordinar sa simti ca treci prin timp, vezi unele locuri care au ramas neschimbate.
M-am simtit schimbata dupa ce am fost o saptamana in Ierusalim. Prima data am fost in pelerinaj, apoi am mers singura, sa simt altfel locurile, istoria, fara graba, in ritmul meu.
Lucrurile capata alt sens. Vezi viata altfel. Mai ales cand vezi mir pe Piatra Ungerii in Biserica Invierii.
Ma rog la sfintii la care am evlavie (Sf. Nicolae, Sf. Xenia, Sf. Spiridon), citesc cand am timp acatiste la Maica Domnului sau al doilea paraclis.
Dumnezeu m-a inzestrat cu multe daruri si imi reprosez ca poate daca nu as fi atat de exigenta, daca as trece mai usor cu vederea badarania, lipsa de bun-simt si de maniere a barbatilor, poate azi eram casatorita. Poate parea ciudat, insa cred ca majoritatea femeilor sunt casatorite cu barbati inferiori lor din multe puncte de vedere (maniere, educatie). O femeie care vrea neaparat sa se casatoreasca isi poate gasi un sot insa problema e "ce fel de" sot.
O femeie care tine cu adevarat la multe lucruri (respect, demnitate, comportament, personalitate, educatie - nu ma refer aici la studii, ci la bun-simt), cred ca isi gaseste mai greu un sot. Mai ales in societatea romaneasca.
Barbatii se maturizeaza greu, dupa 35 de ani, fiind crescuti in puf de niste mame care i-au cocolosit si i-au slugarit pana la maturitate si poate femeile cu pretentii trebuie sa astepte ca barbatii sa creasca mental, afectiv si sa stie si sa ofere, nu doar sa pretinda.
Cred ca pana acum mi-a dat aceasta asteptare si cautare pentru a ma pregati psihologic si sufleteste, pentru a ma maturiza, pentru a putea discerne, a putea face o alegere corecta, a putea gasi omul potrivit. Inainte de 30 de ani eram poate mai credula, aveam prostul obicei sa cred ca toti oamenii sunt bine-intentionati si poate am asteptat mai mult pentru a cunoaste mai multe categorii de oameni, a avea mai multa experienta si a recunoaste mai usor pe cei rau-intentionati, ascunsi, perfizi. Cred ca toate au un rost, nu-l stiu, insa incerc sa ma bucur de singuratate, sa vizitez locuri noi, tari noi, orase noi, sa imi fac cunostinte, sa selectez ce e mai bun.
Intrebarile raman, mai ales ca simt ca nu traiesc dupa voia si puterea mea. Traiesc intr-o singuratate impusa, fortata de circumstante. Nu pot trai asemenea unui monah daca eu nu mi-am asumat acea cruce, stiind ca nu sunt in stare de asa ceva (neavand trairea, puterea, vointa si chemarea de a trai ca o calugarita). Traind in lume, am obligatii si e greu sa te descurci fara sprijinul si mangaierea sotului, ca de asta a lasat Dumnezeu familia. Iar in Biblie nu se vorbeste deloc despre statutul femeii singure (doar de vaduve si de femeile pacatoase, desfranate, adica cele care nu se casatoreau pentru ca asa voiau). In Biblie nu se scrie cum trebuie sa traiasca o femeie singura care e asa fara voia ei.
Dar cred ca "mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului" si mai cred ca "cei din urma vor fi cei dintai". E mai bine sa te casatoresti mai tarziu, decat sa fi facut o alegere gresita, sa fi divortat sau sa existe alte probleme.