View Single Post
  #1  
Vechi 29.04.2011, 21:55:48
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.460
Implicit Efectele medicale ale rugaciunii

Abordând problematica rugăciunii și din punct de vedere medical, dorim ca, prin aceste informații, să intrăm și la sufletul semenilor noștri care au dobândit un bagaj deosebit de cunoștințe din multe domenii ale științei și au rețineri în manifestarea sentimentului religios.
Alexis Carel, medic chirurg fiziolog, savant de renume mondial, laureat al Premiului Nobel, în studiile sale din perioada anilor 1940-1944, a urmărit îndeaproape efectele fiziologice și curative asupra celor ce se roagă.
Vom reda, în continuare, câteva din rezultatele studiilor sale.
Nevoia reală și subtilă a naturii umane este dezvoltarea simțului sacru sau al rugăciunii. Societatea modernă contemporană susține că rațiunea este superioară intuiției și sentimentului. De aceea, în timp ce știința noastră înflorește, sentimentul religios se ofilește și piere. În acest fel omul modern a devenit, din punct de vedere spiritual, o ființă oarbă, pentru că ignoră să-și dezvolte simțul religios (sacru), care influențează mult mai mult personalitatea individului decât rațiunea.
Simțul sacrului se exercită și se exprimă mai ales prin rugăciune. Ca simț al sacrului, rugăciunea este un fenomen spiritual, este o tensiune a spiritului uman spre Creatorul lumii.
În general, rugăciunea este un spirit de durere, un strigăt de ajutor. Este un efort al omului de a comunica cu Ființa invizibilă, cu Acela care este Creatorul a tot ce există, Înțelepciunea supremă, Puterea și Frumusețea absolută, Tatăl și Mântuitorul nostru.
Departe de a fi o recitare mecanică, adevărata rugăciune este transfuzie de viață divină în sufletul credinciosului și o absorbire a conștiinței acestuia în Dumnezeu.
În sensul ei cel mai adevărat, Rugăciunea este un avânt al iubirii care trece dincolo de noaptea obscură a inteligenței. Tehnica rugăciunii am învățat-o de la sfinții creștini, care timp de 20 de veacuri au inițiat lumea în viața religioasă.
Creștinismul L-a adus pe Dumnezeu la îndemâna tuturor. I-a dat înfățișare, L-a făcut Tatăl nostru, Fratele nostru, Mântuitorul nostru.
În rugăciune, efortul trebuie să fie mai mult afectiv decât intelectual .Puțini oameni știu să se roage, dar Stăpânul lumii acceptă până și cele mai smerite cuvinte de laudă, ca și cele mai frumoase invocații. Ba chiar și rugăciunile rostite mașinal și chiar numai aprinderea unei lumânări pot reprezenta, deși în formă redusă, elanul spre Dumnezeu al unei ființe omenești.
Ne putem ruga prin acțiune și fapte, dar și prin vorbă sau gând. Sf. Aloisiu spunea: “Cea mai bună rugăciune este îndeplinirea voii lui Dumnezeu, Tatăl nostru”.
Oricare ar fi locul în care ne rugăm, Dumnezeu nu ne vorbește dacă nu facem liniște în suflet. Echilibrul fizic și psihic este greu de obținut în învălmășeala și zgomotul orașului modern, de aceea un loc potrivit pentru rugăciune este Biserica, în care putem găsi condiții prielnice pentru liniștea interioară.
Numai când devine un obicei, rugăciunea influențează cu adevărat asupra sufletului, caracterului și ființei noastre. Ea trebuie să devină pentru noi un mod de viață, un fel de a trăi.
Efectul rugăciunii se produce în mod imperceptibil, insesizabil. Foarte puțini oameni au ocazia de a observa efectele rugăciunii în mod precis. Rugăciunea își exercită influența asupra sufletului și trupului într-un fel care pare să depindă de calitatea și de frecvența sa.
Felul de a trăi al celui ce se roagă, poate să dezvăluie calitatea rugăciunii. Când rugăciunea este frecventă, influența este foarte clară. Ea constă întru-un fel de transformare mintală și organică a ființei noastre, care se produce în mod progresiv și adeseori insesizabil. S-ar putea spune că rugăciunea aprinde în adâncul conștiinței o lumină, iar la această lumină, omul începe să se vadă pe sine așa cum este, se recunoaște pe sine și se simte înclinat spre împlinirea dorințelor morale.
Rugăciunea îl stabilește într-un echilibru de modestie, umilință și supunere. În acest fel omul își deschide sufletul și este gata să primească împărăția harului divin. Încetul cu încetul, rugăciunea, înțeleasă în acest fel, produce în suflet calmitate, liniște interioară, armonie între activitatea nervoasă și activitatea morală, o putere mai mare de a suporta încercările vieții, sărăcia, lăcomia, calomnia, boala și moartea.
Rugăciunea, pe lângă calm și echilibru, produce o integrare a activității mintale, un fel de reconfortare a personalității, uneori chiar nașterea eroismului.
Echilibrul cauzat de rugăciune devine puternic ajutor terapeutic pentru omul bolnav. Rugăciunea scoate la iveală tezaurul ascuns în ființa umană.
Rugăciunea are darul de a ridica oamenii peste nivelul obișnuit de cunoaștere și de trăire morală dobândit prin educație. Contactul cu Dumnezeu imprimă în sufletul omului pacea, care apoi radiază din el și se difuzează pretutindeni.
Acolo unde rugăciunea este aplicată în mod afectiv, se obține vindecarea, datorită invocării puterii lui Dumnezeu sau a Sfinților Săi. Rugăciunea are câteodată efect exploziv. S-au vindecat aproape instantaneu bolnavi de diverse afecțiuni ca: lupus al feței, cancer, infecții renale, tuberculoză pulmonară, osoasă sau peritonială. Efectul se produce aproape totdeauna în același chip, la început o mare durere, după aceea sentimentul de a fi vindecat, apoi în câteva clipe, cel mult în câteva ore, simptomele bolii dispar, iar leziunile anatomice se repară.
Miracolul este caracterizat printr-o rapidă accelerare a proceselor de vindecare.
Adeseori nu este nevoie ca însuși bolnavul să se roage pentru ca fenomenele de vindecare să se producă. Dar totdeauna să fie lângă el cineva care să se roage. Efectul depinde de calitatea și intensitatea rugăciunii și de dorința celui bolnav de a se îndrepta. De asemenea, marele savant recomandă că nu trebuie să facem din rugăciune o doză de calmant sau remediu contra fricii de suferință, boală sau moarte.
În altă ordine de idei, un mare istoric englez susține că marile civilizații s-au dezvoltat datorită simțului sacru și au pierit datorită atrofierii acestui simț. Ca urmare a acestui fenomen, simțul moral dispare la scurt timp după dispariția simțului sacru, omul aflând-se atunci într-o stare de mare primejdie.
Simțul sacrului s-ar putea compara cu nevoia noastră de oxigen, iar rugăciunea ar avea funcția similară cu cea a respirației. Cu alte cuvinte, rugăciunea este o funcție normală a corpului și sufletului nostru.
S-a constatat că, la cel ce are simțul sacrului format și se roagă permanent, scade consumul de proteine și o energie nouă, necunoscută, ține locul unei hrane abundente. Prin spirit și prin rugăciune, omul scoate în evidență o energie calitativ nouă, superioară, care întreține viața sau care face să renască viața celui bolnav.
Regulile de igienă biologică, alimentară, morală și socială, pe care le cuprinde religia lui Iisus Hristos, fac din această religie cea mai vestită știință. Profitând de această știință, medicii ar putea reda permanent bolnavilor puterile pierdute.
Electrofiziologii Redkin și Hikley susțin că forța rugăciunii constă în declanșarea unor biocurenți electrici, demonstrând că boala este o manifestare bioelectrică, iar greșelile de comportament moral aduc modificări mecanice, chimice și fiziologice, modificări ce au la origine biocurenții gândului opțiunilor omenești. De asemenea, electrofiziologia a descoperit că biocurenții se pot crea și înmulți prin exercițiu religios, făcându-i să acționeze în fiecare celulă, în fiecare neuron. Austeritatea religioasă se dovedește, astfel, o metodă de prevenire și tratament al bolilor din punct de vedere electrofiziologic. IUBIREA, pe care a predicat-o Iisus și care implică spălarea picioarelor, servirea aproapelui, devotamentul, e un generator de biocurenți. Prin activitatea de rugăciune, bioelectricitatea umană nu se concentrează numai într-o porțiune a scoarței cerebrale, ci se difuzează peste tot în organism.
Efectele rugăciunii și intervenția divinității nu se produc decât după ce omul s-a rugat cu stăruință, până la completa purificare a trupului și sufletului. Cu ajutorul rugăciunii, celulele omului și fiziologia lor intră în substratul divin al vieții. Stimulul rugăciunii, odată ajuns în neuron, se propagă prin circuite neuronale corticale și subcorticale, iar de acolo se comunică întregului ansamblu fiziologic.
Boala este în cele mai multe cazuri urmarea încălcării legilor firii. În acest sens ni se spune în Biblie: “Inima omului este nespus de înșelătoare și rea, cine poate s-o cunoască?”
Dar rugăciunea ne transformă și ne dă o inimă nouă, asemănătoare cu a lui Hristos. Rugăciunea este o forță care restabilește echilibrul organic, reașezând toate celulele și funcțiile corpului în fața Puterii infinite a lui Dumnezeu, de la care obținem “odihnă” și refacere. Totul se petrece în așa fel, ca și cum Dumnezeu l-ar asculta pe om și i-ar da răspuns.
“Rugați-vă neîncetat”. (I Tesal. 5, 17)
“Ceea ce va semăna omul, aceea va și secera” se spune în Scriptură.
Cine seamănă rugăciune, culege roadele ei binefăcătoare și tămăduitoare


*********************Sursa: http://www.oocities.org/indrumar/cap02b1.html
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote