Corecta observatie si cu asta s-ar cam deschide Cutia Pandorei.Din ce am vazut,marea majoritatea dintre noi folosim formule fixe,mecanic spuse,unde textul este perceput aprope ca o incantatie.Nu sunt convins ca rugaciunea,asa cum este ea inteleasa in prezent,este efectiv o rugaciune.Umilinta lipseste,detasarea de ce ese lumesc este aproape imposibila,iar corpusul este format,din ce am inteles din mai multe discutii cu credinciosi din mai multe confesiuni,din cereri si eventual rugaciuni de mijlocire.De lauda foarte rar.Cumva a cam intrat pragmatismul in rugaciune,fiecare se roaga pentru ce il arde pe el.Complet opus adica la cum se ruga Hristos.

Cum poti sa te rogi Celui de Sus cand ne gandim ,,Sa vezi ce-i fac aluia la munca".Daca ar veni cineva la dvs cu o rugaminte,v-ar placea ca in timp ce va roaga sa se uite si pe geam,sa-l mai injure pe unu,sau sa sara la alt subiect?Banuiesc ca nu.Cati oameni se mai pot detasa de aspectele lumesti ca sa se roage-n Duh si Adevar?Sunt cuvinte care,ca semnificatie,ne depasesc la ora asta.

Noi credem ca ne rugam,in realitate cred ca mai sunt putini capabili de asa ceva pentru ca rugaciunea transforma,metamorfozeaza omul,smulge ce este rau in el.Acest efect nu prea se mai vede.O simpla comparatie cu modul cum se rugau cei in vremea Apostolilor si ne trimite direct la dat cu sapa ipocriziei in pamintul credintei inghetate.Ce am spus nu este o regula generala dar am observat/auzit asta din ce in ce mai des.Ma pun pe mine-n capul listei infamiei :)