Florin, iti spun iarasi ca m-as bucura sa fii mai atent la utilizarea termenilor. Cata vreme folosim cu totii anumiti termeni consacrati, cu istorie veche si bogata, nu vad la ce ajuta neglijenta in exprimare.
Astfel, imi pare ca nu operezi distinctia intre cunoastere si cognitie. Folosesti adeseori termenii ca sinonimi, intersanjabili. De aici pana la salata, nu mai trebe decat niste ardei si ceapa, eventual...:)
Or, cognitie - este un termen (recent) care se refera la mecanismele de cunoastere din registrul intelectiv (gandire, limbaj). Iar cunoasterea nu se reduce la mecanismele cognitive intelective.
Cu atat mai mult cu cat cunoasterea apofatica este una prin participare, prin smerenie si iubire, prin credinta, prin impartasire...

Intre cognitie si cunoastere putem sesiza mai intai ca este un raport de parte-intreg. Cunoasterea se face si prin cognitie, alaturi de alte cai ori mecanisme. A pune semnul egal intre cognitie si cunoastere este nu doar reductionism pagubos, ci si indisciplina aducatoare de confuzii.
Cunoasterea lui Dumnezeu este mai mult, este si altceva, este si Altcineva
decat mecanism cognitiv omenesc. Un om cu o dotatie cognitiva precara (un idiot, de pilda) sau unul aflat in starea de suspendare a functiilor cognitive (sfantul in extaz) - Il pot cunoaste in mod sporit pe Dumnezeu. Iar un geniu cognitiv poate fi strain cu totul de (cunoasterea lui) Dumnezeu.