Citat:
În prealabil postat de Hitchens
@Solveig:
1. Nimeni nu poate dovedi clar ca exista un Dumnezeu. Revelatia este o chestie relativa si nu prezinta neaparat un adevar. Cu este mai diferita povestea lui Moise care s-a urcat pe munte si a vorbit cu Dumnezeu, fata de un nebun aflat in ospiciu care are conversatii zilnice cu vocile din capul lui?
Poate cineva sa dovedeasca ca s-a rugat intr-un moment greu din viata, a trecut cu bine de acel moment si tot meritul i se atribuie lui Dumnezeu?
2. Mantuirea inseamna in esenta, intrarea in comuniune cu Dumnezeu, iertarea pacatului, sfarsitul drumului si intrarea in Rai. Corect?
In acelasi timp, am libertatea sa aleg. De ce nu am avut de ales daca vreau sa ma nasc sau nu? Puteam sa zic pas la nastere, sa ramana sufletul meu pana la judecata curat si neatins de ispitele lumii. Am fost fortat sa ma nasc, sa cresc intr-un mediu neortodox, sa cunosc "ispitele" vietii si sa fac mai multe pacate decat exista fire de iarba si sa devin un ateu convins. Nu prea are sens nu?
3. Reproduc ce a scris un evreu pe peretii lagarului de concentrare: "Pentru ce s-a intamplat aici, Dumnezeu va trebui sa-mi ceara iertare".
|
1. Roadele omului care crede in Hristos se vad in viata lui-spre deosebire de un nebun pe care il ingrijesc altii; omul profund credincios ii va sluji pe ceilalti si se va micsora pe sine.
Dovedirea existentei lui Dumnezeu are loc cu adevarat in inima omului-atunci cand El ori i se reveleaza intr-o forma sau alta (nu ma gandesc nici de data asta la viziuni sau lucruri de felul acesta)-poate i se descopera un mod diferit de a vedea viata, sau simte bunatatea Lui si faptul ca a fost iertat, primit din nou ca un fiu etc., sau poate "concidente" de tot felul, care la un moment dat intregesc ecuatia etc.
Imi amintesc de marturia Mitropolitului Antonie Bloom intr-o conversatie cu Marganita Laski (atee), careia ii spunea ca el stie ca exista Dumnezeu (care i s-a descoperit intr-un anume fel-o prezenta imposibil de tagaduit si care i-a schimbat viata) si e profund mirat de faptul ca ea nu stie asta :)
2. Pana la urma, nu conteaza atat de mult ca pacatuim, conteaza sa cerem iertare si sa primim tamaduirea Lui.
3. As pune aici in antiteza dorinta crestinilor din primele veacuri de a suferi moarte in chinuri pentru Hristos.