Citat:
În prealabil postat de Traditie1
Parintele arhimandrit Sofronie spune ca noi nu ne nastem cu dragostea, trebuie s-o dobândim iar dobândirea dragostei este lucrul cel mai anevoios pentru ca, asa cum spune Mântuitorul, iubirea consta în fapte.
Dobândirea dragostei fata de Dumnezeu se realizeaza prin ura de sine, prin nemultumirea pentru propriul caracter nerecunoscator si tradator fata de Daruitorul de bunatatati. De fapt toate virtutile sunt opusul unor patimi sau defecte iar iubirea e opusul nepasarii ancestrale a urmasilor lui Adam.
Schimbând putin subiectul, parintele spune ca vederea pacatului este o trezire din somnul de veacuri. În mod asemanator începutul smereniei si al iubirii e o trezire din mândria si nepasarea care caracterizeaza pe toti oamenii în mod natural.
|
Dar eu nu mă pot iubi pe mine.Cum pot iubi pe aproapele care mă mai și supără? Eu nu iubesc pe Dumnezeu deși îmi place să cred că îl iubesc.
Dacă pe aproapele meu pe care îl văd nu-l pot iubi cum pot a-l iubi pe Dumnezeu pe care nu-l văd?
Câți sunt acei care se lasă pe ei ca să ajute pe altul.Eu una nu!
Mă bucur când aud că unii fac fapta bună și aș dori să o pot face și eu dar,neputâd s-o fac devin nesimțitor la suferința aproapelui spunându-mi "dar eu nu sunt amărât,de ce nu-i pasă nimănui?
Credința noastră ortodoxă oferă omului toate mijloacel spre a deveni bun și iubitor dar câți sunt dispuși să devină astfel?
Cred că atunci când Dumnezeu ne va judeca va avea valoare doar iubirea pe care am putut-o dărui.