View Single Post
  #4  
Vechi 19.11.2009, 14:33:29
adam000 adam000 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.09.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 719
Implicit

... continuare...

Citat:
Icoanele Sfinților

„Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Mt. 5,17).
În chip asemănător stau lucrurile și în ce privește icoanele sfinților. Deosebirea este aceea că, în timp ce în icoana lui Hristos contemplăm taina unirii lui Dumnezeu cu omul în persoana Fiului lui Dumnezeu, în icoanele sfinților avem de-a face cu chipuri ale oamenilor care s-au asemănat cu Dumnezeu, care, în limbaj ortodox, s-au îndumnezeit, au devenit purtători de Duh, dumnezei după har.
Părinții de la Sinodul al VII-lea Ecumenic deosebesc cu finețe icoana de portret. În timp ce portretul reprezintă o ființă umană obișnuită, icoana înfățișează un om unit cu Dumnezeu, indică participarea omului la viața divină. Deosebirea se găsește prin urmare în conținutul care creează acele forme de expresie specifice, proprii numai icoanei, menite să o distingă de orice altă imagine. Icoana prezintă imaginea unui om transfigurat de harul lui Dumnezeu prezent în el, har care mistuie patimile și sfințește întreaga ființă umană.
Deși pentru reprezentarea lui Hristos, a sfinților și a evenimentelor ce țin de istoria mântuirii Biserica conservă realitatea istorică, icoanele fiind pictate cu o cât mai mare exactitate istorică, pentru a se putea păstra legătura directă și vie cu persoana reprezentată în icoană, totuși trupul sfinților, carnea este reprezentată în chip diferit de carnea obișnuită, perisabilă. În icoană sunt redate culorile corpului uman, dar nu carnația naturală a trupului, căci în icoană e vorba de mult mai mult decât de a reda frumusețea fizică a corpului omenesc. În icoană frumusețea o constituie puritatea spirituală, frumusețea interioară, izvorâtă din Duhul Sfânt, asemănarea cu Dumnezeu dobândită de om. Icoana înfățișează sfințenia în așa fel încât aceasta nu este subînțeleasă, ci vizibilă ochilor noștri trupești. Ea ne arată realitatea sanctificării omului, dezvăluită de Hristos cu prilejul Schimbării la Față și împlinită în următorul său credincios, întâiul martir, Arhidiaconul Ștefan. Icoana este transmiterea sobră, lipsită de orice exaltare a unei anumite realități spirituale. Sensul însuși și rațiunea de a fi ale icoanei sunt tocmai acelea de a-i desemna pe moștenitorii nestricăciunii, pe fiii Împărăției dumnezeiești, Împărăție pe care ei o prefigurează încă din timpul viețuirii pe pământ. Prin urmare rațiunea de a fi și valoarea unei icoane nu se găsesc în frumusețea ei obiectivă, ci în ceea ce aceasta reprezintă: o imagine a frumuseții ca asemănare divină.
Cum am văzut în cazul morții martirice a Sfântului Ștefan sau cum în Vechiul Testament ni se relatează despre fața lui Moise, care, în timp ce acesta se cobora de pe muntele Sinai, strălucea în așa măsură că trebuia acoperită cu un văl, fiindcă poporul nu îi putea suporta strălucirea , în viețile sfinților întâlnim adesea mărturii despre o lumină care le luminează lăuntric chipurile. Icoana traduce acest fenomen luminos prin aureolă, așa cum am văzut și în cazul icoanei lui Iisus Hristos. Lumina care strălucește pe fețele slăvite ale sfinților și care le înconjoară capul are în chip firesc o formă sferică. Ea nu este o alegorie, ci expresia simbolică a unei realități concrete, arătându-ne în mod simbolic starea interioară a omului al cărui chip strălucește mai mult decât soarele .
Aceeași stare interioară o exprimă spre exterior hainele cu care sunt înveșmântați sfinții. Știm că îmbrăcămintea este o prelungire în exterior a trupului. În ordinea vizual artistică haina este un mod de a se manifesta al unei persoane. Avându-se în vedere acest lucru, veșmintele sfinților sunt astfel zugrăvite încât învăluie corpul în modul cel mai firesc, fără a masca, ci punând în evidență starea preaslăvită a sfântului. Veșmântul subliniază lucrarea omului și devine concomitent imagine a veșmântului său de slavă, o haină a nestricăciunii. Pe de o parte veșmântul constituie exprimarea unei realități istorice, pe de alta redă slava din împărăția lui Dumnezeu.
Pictorii sunt prin urmare chemați să redea în icoane o realitate, de care nu pot dispune liber. Potrivit unei definiții a Sinodului al VII-lea ecumenic, pictorului îi aparține doar partea tehnică a executării picturii, în timp ce canonul acesteia, adică organizarea, construcția, compoziția depind de Biserică, care trebuie să recunoască în icoană realitatea propovăduită de ea. Am putea spune că adevăratul autor al icoanei este Biserica, mai precis autori sunt sfinții: sfinții zugrăviți în icoane și sfinții părinți, sfinții zugravi, care au percepția sfințeniei și prin urmare o pot recunoaște și reda prin meșteșugul iconografic, pentru că cine nu a văzut vreodată sau nu a cunoscut prototipul acesteia nu l-ar putea reda în icoană. Un pictor străin de realitatea pe care ar pretinde că o redă în culori este evident că va prezenta o imagine falsă a acestei realități. Zugravii de icoane trebuie să fie niște martori, martori-iconografi, martori prin culori care nu se mărturisesc pe sine, nu fac o simplă dovadă a măiestriei lor, ci îi mărturisesc pe sfinți, pe martorii Domnului și prin aceasta pe Însuși Dumnezeu . Atât pictarea cât și cinstirea icoanelor are ca ultim obiect al ei pe Dumnezeu, pe care-L cinstim prin sfinții pe care El i-a făcut prieteni ai Săi.
Putem vedea cu claritate acest lucru în icoana Maicii Domnului. Ea e prima și cea mai mare dintre sfinți, sfânt însemnând o persoană care trăiește în Hristos, pentru care nimic nu e prioritar trăirii după voia lui Dumnezeu. Titlul de „Gottesgebärerin” (Θεοτόκος) , dat ei, cuprinde întreaga taină a Întrupării, afirmă Sf. Ioan Damaschin, cel mai mare apărător al icoanelor. Deoarece Fecioara Maria a devenit locul de întâlnire al cerului cu pământul, al divinului cu umanul, în bisericile ortodoxe icoana Buneivestiri e pictată pe ușile împărătești din fața altarului, principala intrare în sanctuar – el reprezentând în simbolismul arhitectural ecleziastic Împărăția lui Dumnezeu. În fața ușilor împărătești fiecare persoană botezată primește Trupul și Sângele lui Hristos. Așa cum la Bunavestire Fecioara Maria l-a primit în ființa ei pe Hristos trup și suflet, tot așa facem și noi atunci când primim împărtășania .
Icoanele tuturor sfinților sunt o mărturie; o mărturie a sinergiei dintre Dumnezeu și om. În ele vedem tot atâtea căi pe cât de mare e numărul sfinților de a ajunge la Hristos de a ne asemăna cu El. Cinstindu-le nu facem altceva decât să intrăm în lumea casnicilor lui Dumnezeu , a prietenilor Lui, într-o lume care ne oferă modele concrete cât și ajutor în lucrarea propriei noastre mântuiri și îndumnezeiri.
Reply With Quote