[Igor_Paslusnik]

Doamne ajută.

M-am întrebat de multe ori de ce "Fericitul" Augustin de Hipponia (354-430), este "fericit" şi nu sfânt?

Pur şi simplu brut! De ce nu scrie că e sfânt?

Când m-am întrebat şi eu lucrul ăsta şi am cercetat, au rezultat cele 8 mari erezii ale Ereticului Augustin, adormite, probabil cu scopuri şi intenţii ecumeniste.

Şi am săpat în ele, descoperind sensurile întunecate a multor erezii romano-catolice şi protestante, care există şi azi.

Extras din Lucrarea de Licenţă, ce am susţinuto la Timişoara, în 2014: "EREZIILE ROMANO-CATOLICE şi influenţa lor asupra Ortodoxiei de astăzi".

Ca să nu mai creadă nimeni că Timişoara nu luptă împotriva ereziei. Timişoara e revoluţionară, împotriva ereziei. Martirică. Nu eu, Timişoara :) Iertare.

Aşadar, copy-paste din licenţă:

I. 11. Ereziile lui Augustin, fericit şi nu sfânt

Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toţi de-ai noştri, de aceea au ieşit. - I Ioan 2, 19.

Căci trebuie să fie între voi şi eresuri, ca să se învedereze între voi cei încercaţi. - I Corinteni 11, 19

Am studiat asiduu pentru acest capitol, căci studii amănunţite în limba română nu există, pentru a dovedi ereziile macabre şi sinistre pe care le vom vedea în cele ce urmează. Am folosit studii al unor profesori de peste Ocean, din America, dar şi P.G.-ul şi P.L.-ul, tradus în engleză, care a fost la dispoziţia mea; dar şi alte studii despre ereziile augustiniene.
Biserica reală a lui Hristos este dată prin adevărată credinţă creştină. Ea desigur că permite şi discuţiile libere şi deschise, care pot avea loc în ceea ce priveşte dogmele ce le-am primit de la Părinţii noştri. Acest lucru ne ajută să dobândim o înţelegere mai profundă asupra comorii care am moştenit-o şi ne ţine liberi de orice erezie. În acest duh, prin urmare, voi prezenţa şi voi reaminti un scurt şi concis raport despre episcopul Augustin al Hiponiei (351-430) şi relaţia să cu credinţă noastră ortodoxă, cu credinţă de a fi de importanţă considerabilă pentru noi în aceste vremuri moderne şi cu duh şi tentă ecumenistă, complet străină Bisericii Creştine Primare, azi Ortodoxă. Voi încerca să reamintesc şi să demonstrez (notă de subsol, prescurtat de acum nds.: The Influence of Augustine of Hippo on the Orthodox Church, Fr. Michael Azkoul, Dewdney, BC., Canada, Synaxis Press, 1994, p.31.):
a) de ce Augustin a fost exclus din punct de vedere istoric de pe lista Sfinţilor Bisericii Ortodoxe (nds: The Life of Augustine, as recorded by his biographer Possidius, in Early Christian Biographies, ed. By R. J. Deferrari, NY., 1952, p. 112.)
b) statutul de eretic în cel puţin opt din învăţăturile sale (nds: Op. cit., Fr. Azkoul, pag. 44.) şi
c) rolul său că izvorul şi fântână a ereziilor occidentale.
Lucrările de Augustin, care a scris numai în limba latină, au fost diseminate iniţial doar de-a lungul Occident. Convingerile sale cu privire la păcatul original, har, predestinare, şi voinţă liberă sau liberul arbitru, nu au fost parte a Tradiţiei Apostolice, şi totuşi el a pretins autoritate scripturistică pentru doctrinele sale. Dar vom vedea că el a devastat Scripturile cu interpretările sale înşelătoare şi a deviat de la tradiţia Părinţilor. A recunoscut că au existat diferenţe între el şi scriitorii creştini ai timpului sau şi spune că trebuie utilizate instrumentele de cultură greco-române pentru a aduce toate asociaţiile raţionale ale Credinţei la un consens.
Unii ortodocşi de astăzi, care se tem de masivitatea lucrărilor lui Augustin, încearcă să respingă toate erorile sale şi spun că lucrările sale au fost corupte, dar acest lucru nu pot fi dovedite prin orice fel de dovadă.
Aproape la fel de repede cum s-au făcut cunoscute ideile sale, atât el, cât şi opiniile sale au fost denunţate de către Sfinţii Părinţi ce au locuit în acele regiuni în acel moment. În Orient, deşi Augustin a trăit în apropiere de Egipt într-o perioada când mulţi sfinţi au înflorit acolo şi vieţile lor au fost înregistrate prolific, se află o tăcere vizibilă în ceea ce priveşte viaţă lor, lucru neaşteptat pentru cineva considerat a fi un sfânt necanonizat şi un teolog de renume al Ortodoxiei. Mai degrabă despre singurul modul în care a fost primit de către comunitatea ortodoxă locală, este marea tulburare care a aduso în Mănăstirea de Hardrumentum din eparhia să, prin învăţăturile lui. Şi voi susţine aceste afirmaţii.
În Vest, teoriile lui Augustin despre păcatului originar evocă consternare, stupoare şi respingere peste tot, dar cele mai mult în special în rândul călugărilor din sudul Galiei (Franţa). Conduşi de Sfântul român Ioan Casian, care a fost hirotonit diacon de către Sfântul Ioan Gură de Aur şi instruit de către părinţii deşertului din Egipt. Prin mişcarea să monahală şi scrierile sale în acest domeniu şi Hristologia să, el a avut o influenţă puternică asupra Bisericii în Roma ortodoxă, înainte de 1054. Nu a vrut să facă excepţie de la opiniile lui Augustin cu privire la Dumnezeu, om, şi har, spunând că Augustin a trecut cu îndrăzneala dincolo de limitele stabilite prin revelaţie divină. În această, i s-a fost alăturat Sfântului Vincenţiu de Lerini, Sf. Hilary de Arles, Sf. Honoratus, pustnic de Lerini, Sf. Ghenadie de Marsilia, şi Sf. Faust de Riez (Rhegium), scriitorul bisericesc Arnobius cel tânăr, şi Bisericile Ortodoxe din Marea Britanie şi Irlanda. (nds: Op. cit. R.J. Deferrari, p. 124.)
În Orient, înainte şi după lepădarea de credinţă a scaunul Romei, Augustin nu are nici adepţi, nici autoritate. Niciun Sfânt Sinod Ecumenic nu l-a onorat cu nimic, singură onoare o primeşte de la Sfântul Grigorie de Nyssa, la Sfântul Sinod al VII-lea ecumenic, unde îl numeşte părinte între părinţi. Iar cel de-al patrulea Sfânt Sinod Ecumenic, îl aminteşte pe Augustin că participant între părinţii Sfântului Sinod al III-lea ecumenic. Dar ştim bine că el nu s-a simţit în stare să participe la călătorie pentru a veni la Sinod şi a murit cu 10 luni înainte. Numele lui a fost pe o lista de episcopi, dar a căror informaţii s-a schimbat până la momentul când sinodul a fost convocat, sau a fost introdus în înregistrare de către cineva pentru propriul lor scop.
Nu a fost numit niciodată cel Mare şi nici teologul, de nimeni, nici un izvor sau mărturie. Nu există nicio sărbătoare dedicată lui, ci doar o pomenire, introdusă de Sfântul Nicodim Aghioritul, de care amintim imediat, nicio Biserica ridicată cu hramul sau, nici tropare compuse pentru el, aşa cum s-a făcut pentru Sfântul Augustin de Canterbury, nu s-a pictat nicio icoană în memoria lui, nu e menţionat nici în cărţile vechi cu pomenirile sfinţilor, precum Menologia Sfântului Simeon Metafrastul, din secolul X, sau Mineiul de sfinţi al Mitropolitului Macarie, nici mai târziu în Menologia Sfântului Dimitrie al Rostovului. Nu avem nicio cunoştinţă de nici un miracol, fie efectuate sau în legătură cu mormântul lui, nici un parfum de sfinţenie care provin din corpul sau. Singurul lucru pe care îl ştim despre moartea lui este că a murit recită un pasaj din Plotinus, un filozof pagan. (nds: Op. cit. R.J. Deferrari, p. 135.)
Crezul niceo-constantinopolitan nu este menţionat în scrierile sale. Influenţă lui asupra creştinismului grec este de nesesizat, neintretinand nicio legătură, prin scrisori, sau asemenea, cu nici unul din ierarhii vorbitori de limba greacă, adică toţi, înafara zonei de apus. Lupta să cu anti-pelagianismul a fost cunoscută în Răsărit, dar în anul 415, episcopii palestinieni, la sinoadele de la Ierusalim şi Diospolis, au dezaprobat în unanimitate opiniile sale.
Unii Părinţi ai Bisericii din Imperiul Român din Răsărit, precum Sfântul Patriarh Fotie, Ghenadie ÎI Scholaris, şi Sfântul Mitropolit Marcu al Efesului l-au numit părinte binecuvântat. Denumirea lor a fost dată pentru aprobarea şi întărirea lui Augustin a canoanelor şi referinţelor de la Sfintele Sinoade Ecumenice, dar cunoştinţele lor despre viaţă şi doctrina să, a fost foarte limitate. Sfântul Fotie a avut doar o cunoaştere vagă a scrierilor sale, şi a citit doar fragmente de Augustin, furnizate de carolingieni. În tinereţe Sfântul Ghenadie citi două manuscrise ale lui Augustin, dar l-au respins mai târziu. Sfântul Marcu al Efesului, nu ştia nimic despre el, cu excepţia ceea ce el a citit în timpul Sinodului Unionist de la Florenţa. Niciun alt părinte prezent la Sinodul Unionist nu îl citează pe Augustin, din tabăra Răsăritului. (nds: Op. Cit. Azkoul, p. 44.)
Interesul pentru Augustin se dezvoltă în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, când autori precum Maxim Planoudes, fraţii Kydones, şi Manuel Kalekas tradus şi a studiat operele sale. Manuel Kalekas a fost anatematizat de către Sinoadele Ortodoxe greceşti din secolul al XIV-lea, împreună cu Varlaam şi Akindynos, a cărui teologie a fost vădită de ereziile augustiniene.