[Igor_Paslusnik]

Sfântul Grigorie Palama spune: Trebuie să înţelegem că Dumnezeu nu a creat moartea, care să ucidă nici trupul, sau nici sufletul, căci a dat porunca din Facerea 2, versetul 17, dar nu a spus că în ziua când mănâncă din fructul oprit, mori; nu, ci a zis vei muri, negreşit, adică vei pleca din Răi, şi apoi la Facere capitolul 3, versetul 19, spune că din pământul în care ai fost luat, te vei întoarce, adică întoarcerea în Răi, care se va petrece. Deci nicidecum că unii sunt predestinaţi la Răi, alţii la pieirea veşnică, căci Dumnezeu, tot ceea ce crează, este nemuritor, precum din nemurire vine, ia naştere, adică este creat. (O sută cincizeci de capete de învăătură, Capul 51 (adică capitolul 51), PG 150:1157A-1160A.)
Sfântul Apostol Pavel: De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el (Romani 5, 12) Deci nu moştenim vină lui Adam, nici păcatele lui, ci urmările păcatului lui. Iar Sfântul Ambrozie de Milano spune: Nelegiuirea noastră este un lucru, iar urmările nelegiurii noastre este al lucru, din Adam, care a fost muşcat de dintele şarpelui, o rana din cauza căruia toţi mergem şchiopătând, căci urmaşii lui Adam suntem cu toţii. (Omilii la Psalmi, Sfântul Ambrozie al Milanului, XLVII, 8, 9 PL 14:1214D.) Iar părintele Azkoul continuă idea Sfântului Ambrozie şi spune: Libertatea omului este restricţionată în Dumnezeu, de urmările păcatului lui Adam, care este cusută de materia naturii umane căzute dobândite, dar nu este abolită(Op. cit., Azkoul, pag. 83) Că ceea ce am moştenit din Adam, că şi consecinţă a păcatului sau, nu a fost nicio vină pentru păcat, Biserica noastră cea una creştină, Ortodoxă, învaţă că am moştenit substanţă păcatului lui Adam, anume moartea lui Adam, a firii umane în care suntem prin el. Şi boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea.(I Corinteni 15, 56) Moartea este cauza păcatului şi a patimilor, care sunt dinamică păcatului. Păcătoşenia umană, confirmă moartea. Deci, păcătuim pentru că murim şi prin urmare moartea este consecinţă păcatelor noastre. (Op. cit., Azkoul, pag. 218)
Sfântul Paulinus de Nola, explică: Corupţia firii umane de la început, veninul ancestral, descendent din Adam, ce a infectat toată rasă umană, rămâne şi în mine (Epistola 30, Sfântul Paulin de Nola, PL 1415AB.). Dar Dumnezeu redobândeşte întreagă lumea în Sine, prin Hristos.(II Corinteni 5, 19). Numai Dumnezeu Hristos, luând firea umană, a putut să înglobeze în sine firea umană căzută, şi a biruit moartea, adică orice despărţire de iubirea lui Dumnezeu.(Coloseni 2, 14) Deci, e minunat de simplu: Dumnezeu a devenit om, că să ridice creaţia din puterea vrăjmaşului şi să-i ofere imposibilitatea unei alte căderi, să nu mai fie robi păcatului şi morţii. Moartea e moştenirea fiecărui om ce vine în lume, dar prin Hristos, biruim răul şi moartea, înţelegând şi acceptând pe Dumnezeu Treime Iubire, primind har şi viaţă veşnică. Şi nu am primit doar harul singur, dar prin umanitatea lui Hristos, un liant de putere că să ne ridicăm, întreagă umanitate căzută, prin lepădarea omului cel vechi şi îmbrăcarea în omul cel nou, credincios.
Părintele Azkoul continuă cu o învăţătură de la Sfântul Chiril al Alexandriei, unde vorbeşte despre moartea moştenită şi păcatul firii umane, dar fără a moşteni vină. Din moment ce Adam a produs copiii în starea lui căzută, noi, urmaşii lui, suntem păcătoşi, că provenind de la o sursă coruptă. Blestemul morţii a fost transmis semintiei lui, după el, pentru că suntem născuţi din substanţă muritoare. Domnul nostru Iisus Hristos este noul început promis al omenirii, biruind moartea, şi anulând blestemul prin trupul Lui. Căderea şi moartea sunt consecinţele universale şi generale în fărădelegile lui Adam. În mod asemănător răscumpărarea universală şi generală a fost realizată în cele din urmă în Hristos. Toate sunt eliberate de către Hristos, de pedeapsa primordială, pedeapsa cu moartea. Din acest motiv, mult înţelepţitul Pavel afirmă că de aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el. Conform legii noi, atunci, moartea a domnit, dar odată cu apariţia lui Hristos, a venit neprihănirea de har, în care trupurile noastre au fost curăţat de păcat. Suprimarea de păcat şi de consecinţele sale nu este un act juridic sau fiat, dar regenerarea a umanităţii prin unirea reală şi organică a lui Dumnezeu şi creatură în Hristos, şi transmiterea de această viaţă nouă pentru toţi cei care devin fii ai lui Dumnezeu prin adopţie. Astfel, întruparea lui Hristos, Cuvântul a abolit nu numai păcatul lui Adam, care a lucrat moartea noastră, ci toate consecinţele acestuia. Deşi Adam a murit pentru că a păcătuit, păcătuim pentru că vom muri cu trupul. Păcatul nostru este manifestarea şi ratificarea naturii noastre muritoare. (Op. cit., Azkoul, p. 103) Nimic nu dezvăluie păcătoşenia noastră mai mult decât patimile trupurilor nostru. Sfântul Ioan Damaschinul spune că din timpul lui Adam până la Hristos, rasă umană a fost "supus pătimirii, în loc de despatimire, moarte în loc de nemurire.
Raţionamentul generat de această doctrina a păcatului originar augustinian, tinde să dispreţuiască foarte mult întruparea lui Hristos, Care a luat trup de la Preasfântă Fecioara, care şi ea s-a născut din sămânţa omenească. În rugăciunea Sfintei Macrina amintită de Sfântul Grigorie de Nyssa ea spune: Tu ai restaurat din nou ceea ce ai dat, transformarea cu napatimire şi har ceea ce este muritor şi ruşinos în noi. Ne-ai răscumpărat din blestem şi păcatul, după ce le-ai luat pe amândouă în numele nostru. Tu ai zdrobit capul şarpelui şi ai respins pe vrăjmaşul cel care a avut putere asupra noastră prin moarte. (Viaţă Sfintei Macrina, PG 46:984.) Sfântul Pavel ne explică faptul că Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, că să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.(II Corinteni 5, 21)
Ce-i asta? întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur această este că El a suferit că vedea un păcătos să fie condamnat, că un blestemat să moară. (Omilia 11, Sfântul Ioan Gură de Aur, Tâlcuiri la II Corinteni, Editurile Sophia şi Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2007) Apostolul Pavel, de asemenea, ne consolează, spunând că legea Duhului, care este viaţă în Hristos Iisus, eliberat de legea păcatului şi a morţii, Romani 8, 2. . După ce a fost eliberat de păcat, ne-au făcut robi ai dreptăţii, Romani 6, 18. Când am fost în trup, patimile păcatelor, care erau prin lege, lucrau în mădularele noastre să aducem roade pentru moarte, Romani 7, 5. Şi iarăşi: omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, că să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului, Romani 6, 6.
La fel, Sfântul Apostol Iacov scrie: Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi poftă să. Apoi poftă, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte, Iacov 1, 14-15. Sfântul Pavel ne îndeamnă să luăm decizia de a nu lasă păcatul să domnească în trupurile noastre muritoare, astfel încât să nu-l ascultăm în dorinţele sale, Romani 6, 12. Este adevărat, însă, că el nu ascunde lupta, care este, în fiecare dintre noi, atunci când el însuşi mărturiseşte: Fiindcă ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Căci a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu. Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minţii mele şi făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele., Romani 7, 5, 23. El cere apoi: Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia? Mulţumesc lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru! Deci, dar, eu însumi, cu mintea mea, slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul, legii păcatului. Romani 7, 24-25. Apoi tot Pavel spune: Drept aceea nicio osânda nu este acum asupra celor ce sunt în Hristos Iisus. Căci legea duhului vieţii în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii. Romani 8, 1-2.
Această promisiune este făcută pentru toţi cei care doresc să meargă în Duhul, şi nu numai la ereticii elitei predestinate a lui Augustin. Acest punct de vedere fatal de un om ales şi predestinat este răsturnată din nou de Sf. Ap. Petru, care afirmă: Dumnezeiască Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viaţă şi spre bună cucernicie, făcându-ne să cunoaştem pe Cel ce ne-a chemat prin slavă Sa şi prin puterea Sa, prin care El ne-a hărăzit mari şi preţioase făgăduinţe, că prin ele să va faceţi părtaşi dumnezeiestii firi, scăpând de stricăciunea poftei celei din lume, II Petru 1, 3-4.
Astfel înarmaţi, noi credincioşii creştini (ortodocşi) suntem chemaţi să ne luptăm cu patimile. La Sfântul Botez, ne-am îmbrăcat cu Hristos şi noi suntem îngropaţi împreună cu El prin botezul în moartea Lui şi vom învia prin Învierea Lui. Căci pururea noi cei vii suntem daţi spre moarte pentru Iisus, că şi viaţă lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor. Sfântul Atanasie cel Mare ne spune că în slujitorii lui Dumnezeu, în care harul abundă, dorinţele păcătoase se ofilesc, pentru că ei se evaporă într-o natură superioară primului Adam, superioară deoarece este îndumnezeită. (Omilii duhovniceşti, XXVI, 2, PG 34:676B.)