View Single Post
  #15  
Vechi 13.01.2011, 10:15:10
Pr. Gheorghe
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Catisma Vezi mesajul
Văd că a fost închis topicul... Vroiam să le multumesc pentru interventii, tuturor celor care au mai intrat si au mai lăsat sfaturi, în septembrie, înainte de închidere. Desi, cu o mică retinere - o mică amărăciune legată de faptul că as fi vrut ca unele sfaturi să nu contină acel grăunte de ironie, acel „lasă că stiu eu ce ti se întâmplă”... Indiferent de nivelul cunostintelor noastre - duhovnicesti sau de altă natură - nu avem cum să ne punem în pielea celuilalt si să stim prin ce trece.

Eu am trecut printr-un mic iad, primăvara asta, începând din martie si până la jumătatea lunii iunie. A bagateliza chiar si în cel mai mic grad suferinta cuiva, înseamnă, după părerea mea, fie ignorantă (ceea ce-i firesc - până la un punct), fie lipsă de respect... Nu spun asta pentru mine, ci pentru cei care veti mai fi pusi în situatia de-a vorbi cu un om care trece prin asa ceva. Mireni sau nu, nu le vorbiti oamenilor cu detasare superioară, că doare. Vorba părintelui Iustin Popovici - la celălalt să te duci cu pasi de porumbel, că si asa are necazurile lui, de ce să mai adaugi si tu. Umblati delicat cu sufletele oamenilor, că în loc să ziditi, s-ar putea să dărâmati...

În orice caz - desi problema mea e departe de a fi rezolvată, as fi vrut să formulez si eu niste concluzii - tot în ideea pe care am avut-o de la început, aceea că, poate, sunt undeva niste oameni care trec prin aceleasi suferinte si vor putea, eventual, găsi ceva util în povestea necazului meu.

Concluzia - formulată de multi dintre cei care au intrat pe topicul meu - e clară, dragii mei... Nu în „meciuri” si cine stie ce „procedee speciale” constă lupta, nu în „luatul la trântă” cu duhurile rele. Sâcâielile la care am fost supusă sunt de tipuri foarte diverse si nu am vrut să le descriu, pe de o parte, pentru că smintesc, iar pe de altă parte, pentru că nu cred că ele constituie subiectul principal. Ele sunt acolo doar să ne deruteze. Subiectul principal suntem noi - cât de sinceri suntem în credinta noastră si cât de buni crestini încercăm să fim. Asa cum s-a si spus pe topic - rugăciune/pravilă constantă, mers la slujbe, milostenie - într-un cuvânt, să ne luăm mai în serios ca ortodocsi si să fim mai mult în Biserică (pentru cei care iau lucrurile mai literal, nu mă refer la clădire).

Tot mergând pe la biserici, astă-primăvară, am auzit de diverse necazuri. As vrea să vă spun cu toată puterea, celor care treceti prin asa ceva: nu dati importantă lucrurilor care vi se întâmplă, oricât de îngrozitoare si înfricosătoare ar fi. Nu închegati nici un fel de relatie sau de „dialog” cu vrăjmasul, prin atentia pe care i-o dati, indiferent ce vi se întâmplă. Cu dracul nu se stă de vorbă! - spune părintele Arsenie Papacioc. Vedeti-vă de viata dvs. de crestin, ca orice alt om si suportati totul cu smerenie si nădejde în suflet si în mila lui Dumnezeu.

Să stiti că nu mi-e usor să dau astfel de sfaturi, mai ales din situatia în care mă aflu. Dar simt că nu asta e solutia. După multe încercări de variante de ajutor si canoane, am ajuns din ce în ce mai mult la concluzia că totul stă în mila lui Dumnezeu. Numai El decide când si cum ne eliberează de necazuri, inclusiv de vrăji. Noi nu avem nici un fel de putere. Dacă ne imaginăm altfel, suntem în mare înselare. Orice picătură de „succes”, dacă ne-o atribuim nouă, e o mare greseală si cred că riscă să ne împingă înapoi în încercările noastre de-a rezolva problema. Spun asta pentru că văd multi oameni aici, pe forumuri - mai ales tineri - care cred că „se luptă cu d****l” si că fac si ei ceva. Cred că genul ăsta de gândire e foarte periculoasă pentru cei implicati si pentru folosul lor, nu pot să nu atrag atentia asupra lucrului ăsta. Nu vă jucati. Cititi, rugati-vă, căutati duhovnic.

Bineînteles că totul trebuie făcut cu îndrumarea unui duhovnic. Nu stiu de unde s-a mai înteles si asta, că eu îl caut pe Sf. Ioan Gură de Aur - căutam un părinte dispus să se implice în asa ceva. Că nu toti sunt. Vă spun ca om care am căutat mult. Nu toti vor să „se bage” si nici nu-i acuz pentru asta, să nu se înteleagă gresit. Dimpotrivă, îi înteleg foarte bine. Dacă nici eu nu-i înteleg...!

Închei aici si urez tuturor Sfintele Sărbători cu bine, spor duhovnicesc si toate cele bune.

__________________________________________________ ____

„Atâta adevăr se află în spusele cuiva, câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea”. - Sf. Marcu Ascetul - Multumesc pentru mesajele recente. Unele contin citate care au picat cum nu se poate mai bine. Doamne-ajută.
Chiar crezi sora, ca problema fratiei tale este una ce nu poate fi inteleasa decat de fratia ta? Daca asta crezi, este ori mandrie ori nebunie!

Odata, dupa ce am cazut ca prostu' si mi-am fracturat cotul, am zis ca o sa-mi treaca si nu-i nevoie sa merg la doctor. Dupa vreo cinci ore insa, am ajuns la spital, dus cu mari insistente de sotia mea, iar a doua zi dis-de-dimineata ma aflam pe o masa de operatie, cu oasele cotului in mana doctorului, la propriu! Pana sa adorm la operatie, doua lucruri m-au marcat in mod deosebit: atitudinea foarte detasata a medicului care trebuia sa ma opereze, de parca nu dadea doi bani pe suferinta mea, si totodata m-a impresionat setul de cateva unelte medicale, pe care am apucat sa le vad pentru putin timp (erau chiar infricosatoare!). Concluzie la acestea: imi era frica groaznic de tare, de doctorul ala "fara compasiune" si de ceea ce avea sa-mi faca. Ce crezi ca se cuvenea sa fac? Sa o rup la fuga urland? Sa il iau pe doctor de gat spunandu-i ca-i magar si nesimtit ca nu varsa lacrimi pe pieptul meu? Am stat cat de linistit puteam sa stau, am inceput sa ma rog incet si m-am gandit la Domnul meu, cu rabdare si incredere in mila si ajutorul lui! Dupa operatie suferinta nu a disparul total, dar unele lucruri s-au schimbat: Doctorul s-a dovedit un baiat foarte de treaba si, slava Domnului, foarte bun profesionist, mi-am recapatat mana, am vazut slava lui Dumnezeu in lucrarea Lui iubitoare fata de mine.

Fratia ta ceri ajutor (sau am inteles eu gresit?) si cand cineva (poate un doctor adevarat) iti transmite ca nu te afli unde trebuieste pentru a te vindeca, te simti "tradata" in compasiune. Doua stari vrea diavolul sa pastreze in fratia ta: frica si mandria. De frica vei scapa prin rugaciune, post si rabdare; de mandrie vei scapa prin ascultare. Problema mai urgenta cred ca este cu ascultarea!

Imi permit sa-ti mai dau un sfat si gata: nu mai da povete celorlalti, mai ales cu duh de hotarare definitiva, in probleme despre care chiar fratia ta recunosti ca ai nevoie de ajutor (vezi in citatul de mai sus concluzia la care ai ajuns!). Ca sa acoperi mandria nu-i suficient, este chiar dovada de fariseism, sa spui "stiu ca nu trebuie sa dau sfat eu dar iata ce trebuie sa faceti". Reciteste postul (http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=142) pe care ti l-am scris pe celalalt topic si incearca sa faci acelea cu smerenie si rabdare si vei afla odihna, cu voia si mila lui Dumnezeu! Altfel, raman la parerea ca nu cauti doctor ca sa te vindece ci cauti sluga ca sa te rabde (explicatie: pe doctor il asculti tu fara sa-l judeci si te faci bine, iar sluga te asculta ea, se ispiteste spre judecata, iar boala se face mai mare prin mandria stapanirii)!

Iarta-ma si Dumnezeu sa te binecuvinteze dupa voia Lui!
Reply With Quote